VIDEO 126.000 de angajați din educație, în special din grădinițe și cei care au contact direct cu elevii, vor avea prioritate să se vaccineze înainte de 8 februarie, anunță ministrul Educației / Vor fi organizate webinarii cu răspunsuri pentru profesorii nehotărâți

44.884 de vizualizări
Sorin Cimpeanu, declaratii dupa vaccinare / Sursa: Captura Facebook
Un grup de 126.000 de angajați din sistemul de învățământ, în special cei din grădinițe, unde copiii nu poartă mască, dar și cei care lucrează direct cu elevii vor avea prioritate să se vaccineze înainte de 8 februarie, la începutul semestrului al 2-lea, când este prevăzut să se redeschidă școlile, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. El a făcut anunțul după ce s-a vaccinat împotriva Covid-19, alături de ceilalți membri ai guvernului. Ministrul a spus, fără detalii, că vede o creștere a numărului de profesori care doresc să se vaccineze și a anunțat că vor fi organizate webinarii cu “mii, zeci de mii” de angajați din învățământ, pentru ca experți să răspundă întrebărilor acestora legate de vaccinare.

Ministrul Cîmpeanu a spus că vaccinarea este un “act de responsabilitate” și că “orice profesor vaccinat va însemna o diminuare a riscului de transmitere a acestui virus în școli, va însemna o creștere a stării de siguranță sanitară pentru elevi și profesori”.

Principalele declarații ale ministrului Sorin Cîmpeanu, după vaccinare:

“Un act de responsabilitate, de responsabilitate față de noi înșine, de responsabilitate față de toți cei cu care interacționăm direct sau indirect. Aș vrea să repet faptul că orice profesor vaccinat va însemna o diminuare a riscului de transmitere a acestui virus în școli, va însemna o creștere a stării de siguranță sanitară pentru elevi și profesori în toate școlile din România. Apreciez în mod deosebit, și nu o spun în mod formal, disponibilitatea coordonatorului campaniei naționale de vaccinare, disponibilitatea Guvernului României de a da prioritate personalului din învățământ.

În acest sens, am identificat în cadrul acestei clase de prioritate acordată personalului din învățământ un grup de 126.000 de angajați care sunt la interfața directă de lucru cu elevii și studenții, care vor avea prioritate în cadrul acestei clase de prioritate. Acest lucru se poate întâmpla cu sprijinul – care există și pe care, încă o dată, îl apreciez foarte mult – din partea coordonatorului campaniei naționale de vaccinare, col. Valeriu Gheorghiță. Deci personalul din învățământ va fi vaccinat, e vorba de aceia care și-au declarat disponibilitatea de vaccinare și care sunt la interfața directă, nemijlocită de lucru cu copiii, elevii și studenții, încă dinainte de începutul celui de-al doilea semestru planificat, așa cum este acum, sub rezerva evoluției epidemiologice, pentru data de 8 februarie.”

Întrebat dacă are semnale că ar mai fi crescut procentele de profesori care doresc vaccinarea: “Cu siguranță da. Evoluțiile zilnice arată o creștere a acestui procent în sistemul național de învățământ. Avem în plan organizarea de webinarii, cu mii, zeci de mii de angajați din personalul din învățământ, webinarii prin care să poată fi oferite răspunsuri la întrebările firești ale fiecăruia dintre noi. Aș vrea să vă spun că s-au înlăturat și viciile de raportare, ați văzut procente mai mici la universitățile de medicină și farmacie, acestea nu raportaseră vaccinarea personalului didactic din învățământul medical clinic, deoarece au considerat că s-au vaccinat în calitate de medici. Deci sunt corectate și raportările și se adaugă zi de zi noi înscrieri cu privire la posibilitatea de vaccinare în sistemul de învățământ.

O să invităm în cadrul acestor webinarii personalități din domeniul medical, credibile, pentru că vaccinarea este un act medical și un răspuns credibil poate fi dat doar de cei competenți. De asemenea, are disponibilitate de participare și coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.”

Δn cursul zilei de ieri, am avut discuții cu cei care au în atribuții planificarea vaccinării și pot să vă spun că s-a identificat o soluție în așa fel încât personalul care lucrează nemijlocit cu elevii, mai ales în grădinițe, știut fiind că cei mici nu au obligativitatea portului măștii, vor fi vaccinați cu prioritate după ce vor fi planificați cu prioritate de către cei care organizează acest proces, fără a afecta pe niciunul dintre cei înscriși până acum pe platforma de vaccinare.”

Întrebat ce se va întâmpla dacă vor exista momente în care părinții vor solicita un profesor vaccinat a clasă: “Este o chestiune legitimă de ambele părți, să soliciți vaccinarea cadrului didactic și dreptul la vaccinare pe care îl are fiecare dintre noi, inclusiv cadrele didactice. Este o problemă delicată care își va găsi răspunsul prin solidaritatea despre care vorbesc tot timpul, între elevi, profesori și părinți.”

Declarațiile ministrului – de la minutul 4.15 în înregistrarea de mai jos:

17 comments
  1. Aici toata lumea vorbeste despre vaccin, dar cei pe care nu reușiți să-i convingeti ce se întîmplă părăsesc sistemul ca la noi asa se spune putem pleca dupa30 de ani in sistem, deci pe o parte sîntem obligați……..

  2. Cred ca ar trebui sa ne mobilizam si sa cerem amanarea inceperii fizice a scolii.
    In Bucuresti s-a asteptat “ceva de la cineva” si majoritatea scolilor au facut programari pentru toti angajatii incepand cu 10-martie😫.
    Nu s-a permis inscrierea individuala(ordin de”undeva”)🤔.
    Au ratat si de data aceasta ,dar acum e vorba de ceva mult mai grav.
    Sper ca acei parinti care doresc sa inceapa scoala se mai gandesc!

  3. O GANDIRE ANACRONICĂ: ÎI ADUC AMINTE DOMNULUI MINISTRU CA IN CONTACT DIRECT CU COPIII CARE MERG LA SCOALA INTRA DI PĂRINȚII SI BUNICII, EI CAND AU PRIORITATE?POATE LA INCEPUTUL URMATORULUI AN SCOLAR.NU REZOLVI NIMIC DACA IMUNIZEZI DOAR O PARTE A CIRCUITULUI SCOLAR REPREZENTATA DE PROFESORI, COPIII POT ADUCE VIRUSUL DE ACASA SI POT DA LA COLEGI, TOATE STUDILE VORBESC DESPRE FAPTUL CA ASIMPTOMATICII TRANSMIT BOALA, APOI COPII DUC VIRUSUL ACASA, LA PARINTI, BUNICI SE GANDESTE CINEVA?!?. CONSIDER CA E UN EXPERIMENT, VOR SA VADA
    CE SE ÎNTÂMPLĂ….

  4. Toate cadrele didactice din școală noastră de abia au prins loc la jumătatea lunii martie deși se specifica clar ca suntem cadre didactice și lucram într-o școală.

  5. Sunt cadru didactic și vreau să mă vaccinez, dar in Oradea, unde locuiesc nu sunt locuri nici in luna ianuarie, nici în februarie. Pe martie nu se fac programări. Deci, despre ce prioritate vorbim???

    1. Dl ministru vorbește toată ziua doar despre vaccin? Despre salarizarea cadrelor didactice, despre întârzierea sau neaplicarea Legii Salarizării nu are nimic de spus? Sau asta nu-l interesează?

  6. Un nou episod din seria “Ministrul spune lucruri trăznite zilnic”. După vreo 20 de ore de stat la.incercari am reușit să mă programez pe mijlocul lunii martie și începutul lunii aprilie pt rapel in Cluj. Până la acea dată nici nu mă gândesc să mă întorc la școală.

  7. Povesti de adormit copiii ! În Craiova nu mai sunt locuri până pe 10 februarie . Sunt multi profesori care nu au reușit să se programeze . Nu știu cum o să reușim să ne vaccinam până începe școala , dacă nu mai sunt locuri libere . Școala nu a programat profesorii ,am fost înscriși pe platformă ,iar când am vrut să ne programăm nu au mai fost locuri libere .Trăiască iubiții noștri conducători ,care au gestionat ffff. bine situația . Probabil o să fim vaccinați în etapa 3.

  8. Povesti si baliverne. Corect ar fi sa spuna ca “nu sunt locuri. Incercam sa rezolvam”. Aceeasi “Marie”… Mi-e sila. De ministri incompetenti si prefacuti.

  9. Nici fiul meu care are boala cronica bună reusit sa se programeze. Asta pentru ca medicul de familie a spus fiecăruia sa se descurce singur cu programarea, iar el nu reușește sa găsească loc.
    Iar ministrul crede ca va gasi o suta și ceva de locuri. Trebuia sa se trezească cu doua săptămâni în urma cu organizarea. Dacă școlile de stat ar fi avut autonomie, ar fi reacționat poate angajatorii. Dar au așteptat sa li se dea întârziatul semnal.

  10. Exact bla-bla. În Botoșani nu există niciun loc. Umblă vorba că nu-s nici doze, nici medici. Deci e plimbare cu preșul.

  11. Nicio prioritate. Nu sunt locuri. Totul este o vrăjeală. S-au programat la vaccinare fiecare cum a vrut și cum a putut. Ce cadre didactice….

  12. Să mă vaccinez, dar nu exista locuri până în data de 10 februarie, în Alexandria. Profesorii nu au nici o prioritate!!! Vreau să mă vaccinez! Sunt profesor.

  13. Zero locuri la vaccinare in Cluj pentru profesori, asa vreti sa deschideti scoliile?
    Politicienii se vaccineaza la televizor…

  14. Nenea, te faci sau chiar esti? Nu exista locuri. A incercat sa ne programeze scoala. De 3 zile incearca. Niciun loc. Revino-ti!! Lasa balivernele si recunoasteti ca ati dat-o-n fasole.

  15. Hai ne lasi? Prioritate pe locuri 0? Nu v-a dus capul sa va organizati si tot ii dati cu prioritatile! Vreau sa-l vad si eu pe ala care a asteptat sa fie programat de angajator si acum ia o mare teapa ca locuri nema, cum vine voios pe 8 februarie sa ia ”contact nemijlocit” cu scoala. O sa faci tu ore si colegii tai ministri, astia care va vaccinati la televizor. Apropo, voi cand v-ati programat?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele de excelență pentru elevii de la școli private, neplătite la aproape două săptămâni de la termenul impus de Ministerul Educației. Între timp, 8.500 de elevi cu medii generale sub 5 au primit sute de lei burse de merit

La aproape două săptămâni de la termenul impus de Ministerul Educației pentru plata burselor școlare pe noua lege a educației, elevii de la școlile și liceele private nu și-au primit…
Vezi articolul

Ligia Deca și alte oficialități au fost duse de World Vision România să vadă situația din două școli aflate în zone sărace din Ialomița, unde organizația desfășoară programe în sprijinul copiilor / Peste jumătate dintre elevii participanți la un sondaj în astfel de zone spun că li se cer bani de fondul clasei

Ministrul Educației, Ligia Deca, și alte autorități centrale și locale au vizitat, vineri, o școală și un liceu din zone dezavantajate din județul Ialomița, în cadrul unui program prin care…
Vezi articolul

Programul Masa caldă în realitate: criză de personal, dezinteres din partea ministerului, condiții greu de îndeplinit. Interviu cu Mircea Bertea, directorul Colegiului Pedagogic Cluj-Napoca, unde Masa caldă se aplică de 3 ani

Proiectul prin care se acordă o masă caldă de prânz elevilor se confruntă cu nenumărate probleme, susține într-un interviu pentru Edupedu.ro Mircea Bertea, directorul Colegiului Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, Cluj-Napoca.…
Vezi articolul