VIDEO Cîmpeanu: Evaluarea Națională se va derula în perioada 5 iulie – 8 iulie, admiterea la liceu, după această dată / Toți elevii și copiii vor avea vacanță din 2 aprilie până pe 4 mai, în vacanță nu se fac cursuri online

122.295 de vizualizări
Evaluarea Națională
Sursă foto: edu.ro
Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a se va derula în perioada 5 iulie – 8 iulie, iar admiterea la liceu, după această dată, a declarat Sorin Cîmpeanu într-o conferință de presă de la Ministerul Educației.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că Evaluarea Națională pentru clasa a II-a va fi organizată în cursul lunii mai, cele pentru clasele a IV-a și a VI-a rămân pe datele actuale.

Sorin Cîmpeanu, cele mai importante declarații:

“Am semnat și transmis spre semnare Ministerului Sănătății ordinul de ministru comun prin care se va înlocui sintagma “depășirea pragului șase la mie rata de infectare” cu sintagma “intrarea în carantină”. Acest lucru se află în momentul în care vorbim și în analiza Comitetului Național pentru Situații de Urgență, unde sunt convins că se va găsi înțelegere pentru importanța școlii, pentru a nu avea pierderi educaționale precum și alte categorii de pierderi care sunt foarte importante pentru elevii care sunt obligați să învețe online de multe luni de zile.

Acestea sunt argumentele pentru care am solicitat ca trecerea integrală a școlilor în online să se facă doar la trecerea localităților în carantină.

Deci simulările se vor derula în continuare. Astăzi la proba de matematică / istorie la bacalaureat am avut o prezență de 109.000 elevi, ieri am avut o prezență de 90 la sută, azi de 70 la sută, deci este o dovadă clară de interes față de simulările examenelor naționale. Aceste simulări se vor derula până în data de 31 martie în toate localitățile care nu sunt în carantină. 

Astăzi am înregistrat un număr foarte important de îmbolnăviri chiar și în incinta școlilor.

Am propus o serie de modificări la structura anului școlar, modificări care au următoarele avantaje: propunând o vacanță de primăvară care să înceapă în data de 2 aprilie până în data de 4 mai, aceasta va cuprinde perioada sărbătorilor pascale fie că vorbim de Paștele catolic în data de 4 aprilie, fie că vorbim de cel ortodox în data de 2 mai. Deci vacanța de primăvară prelungită cu trei săptămâni începând cu data de 2 aprilie până pe data de 4 mai. În așa fel în perioada lunii aprilie, care este cea mai critică din perspectiva epidemiologică, va beneficia de o scădere a mobilității prin acordarea acestei vacanțe în tot sistemul de învățământ preuniversitar. Al doilea avantaj este acela că examenul național de bacalaureat se păstrează la datele planificate, se păstrează cu prezență fizică și se va derula între 28 iunie și 1 iulie, probele scrise.

Singura diferență va fi aceea că vom echivala, ca și anul trecut, competențele, cu excepția celor din promoțiile anterioare care vor susține competențele digitale.

Un alt avantaj, în afară de derularea până pe 31 martie a simulărilor, în afară de păstrarea datelor pentru examenul de bacalaureat, se regăsește în păstrarea datelor pentru evaluările la clasele a IV-a și a VI-a, evaluările la clasa a II-a urmând a fi programate în cursul lunii mai. De asemenea, vom acorda importanța cuvenită pretestărilor pentru PISA. 

Dezavantajul este că suntem nevoiți să decalam examenul de Evaluare Națională, el se va derula în perioada 5 iulie – 8 iulie, urmând ca admiterea în liceu să se facă după data de 8 iulie”.

Foto: edu.ro


52 comments
  1. Offf…Domnule Ministru,ce va mai place sa va prefaceti ca va dați interesul pt copiii…nu mai suport atata bătaie de joc din partea dumneavoastră si a tuturor care au fost aleși prin vot cu speranța că va fi unul de doamne ajută!Numai bătaie de joc!!Fata mea e la pregătitoare,abia ce și-au intrat in ritm si ii dați peste cap pe toți,nu doar pe cei mici!!Nu va mai saturati…lăsați pe alții care vor sa faca BINE acestei țări,nu s-o nenoroceasca mai rau decat e…al naibii virus…de când lumea si pământul,s-a trezit Covidul mai șmecher…pe bune??

  2. Omul asta e mai prost decât un copil de gradinita.
    In primul rând ca nu exista avantaje ci doar dezavantaje și anume : Noi acum oricum avem o vacanța de o săptămâna și după mai avem o vacanța de o săptămâna , iar de pe 2 Aprilie pana pe 4 mai e o luna , deci sunt 2 saptamani in plus. Nu va mai cacati pe voi ca e o luna !
    In al doilea rând nici nu va fi o vacanța frumoasa pentru ca nu te poți bucura din plin de o vacanța când sti ca un mega stres te așteaptă peste 2 luni , iar tot voi ați mai zis ca in cursul săptămânii nu vom avea voie sa ieșim afara decât pana la 18:00 , iar in Weekend deloc , o prostie ! De ce sa nu facem toți online in perioada asta , pentru ca oricum majoritatea copiilor sunt deja in online , iar dacă aveți ca argument ca , copii nu sunt atenti online , este fix problema lor pentru ca , chiar se poate face foarte bine școala online. Mai bine o vacanța de 2 luni decât 2 de 1 luna

  3. Asa ceva nu am pomenit niciodată! O bătaie de joc la adresa copiilor, părinților și cadrelor didactice și a tuturor factorilor implicați! Rușine! Nici nu mai am puterea de a comenta, însă am o intrebare: nu își da totuși demisia, acest domn inconsecvent și incompetent?

  4. Domnule ministru, plătiți Dvs. orele de meditații pe care un părinte nu și le poate permite? Ce vor face copii o luna de zile? Uita tot ce au învățat pana acum.
    Bine ca Mall-urile sunt rămân deschise.
    Tara Te Vrea Prost! – știți cântecul? Ascultați-l și poate va ajuta!

  5. Și cele 3 săptămâni de vacanță când se recuperează la clasele a 8-a? Se termina mai târziu anul sau cum? Ați modificat examenele, ați modificat programa, s-a lucrat sau nu online, nu va intereseaza, oricum nu se recupereaza nimic. A fost o generație fara manuale an de an, ce mai lipsea la bieții copii de la 8-a? Sa le luați și vacanta de vara, că și așa au stat prea mult acasă!!! Prin aceste decizii se încurajează pregătirea în particular, deci învățământul este gratuit, dar cum nu prea mai e învățământ, cine vrea să învețe carte trebuie sa plateasca și nu puțin.

  6. In baza Legii transparentei, acest ordin viitor ce va fi emis fara a se fi realizat consultarea publica prealabila poate fi considerat ilegal”?
    In fapt, acest act normativ adoptat, fara consultarea publica, poate fi atacat in instanta in baza Legii transparentei?

  7. Nu va supărați domnule ministru,dar nu ne ajutați deloc cu acest ordin oribil. Suspendarea orelor timp de o luna nu ne avantajează deloc pe cei de clasa a 8-a! Vom uita toată materia pana atunci și vom mai avea doar o luna sa recapitulam totul!!!!

    1. Cum să uitați tot într-o lună?? Ați înțeles ceva din ce ați învățat, sau doar ați memorat?
      În luna asta de vacanță recapitulați, lucrați, nu faceți pauză, doar aveți examen!
      Înțeleg că sunt debutante schimbările în prag de examen, dar nu e un sfârșit de lume, vă adaptați.

  8. Exista un cadru legal care sa ii permita sa adopte aceste modificari majore intr-un timp atat de scurt?
    Sau o prevedere legala care sa ii interzica acest lucru?

  9. Părinții au fost consultați în legătură cu aceste decizii sau măcar diriginții claselor terminale?? Este un haos total!!!! Sunt părintele unui elev în casa a 8 a și nu sunt deloc de acord cu aceasta decizie, nici cu vacanta de o luna nici cu devansarea examenelor de evaluare națională!!!! Cerem ca, și noi, părinții, sa fim consultați în ceea ce pri este viitorul copiilor noștri!!! Nu credeți ca este corect??? Nu va pasa deloc de acești copiii!!!! Nu aveți ce cauta acolo sus, lăsați pe alții care într-adevăr doresc sa facă ceva pt tara asta!!!! Nu Va Bateți Joc De Copiii!!!!!

  10. Toatã nația se sacrificâ pentru refuzul carantinãrii capitalei. La Bucureşti se trage un p..ț, se simte în toatã țara. Regionalizarea, autonomia sunt cele mai bune soluții, ptr a putea lua cele mai potrivite decizii.

  11. Bună seara. Fiind implicată direct în această situație(elev de clasa a 12a) îmi permit să las acest comentariu. Este un an greu pentru toți cei care ne aflăm în anii terminali (și pentru restul într-adevăr) deoarece scopul nostru este să promovăm aceste examene. Nimic nu este normal în această perioadă, așa că haideți să nu mai aruncăm cu critici în stânga și în dreapta. Va dați seama că trebuie luate decizii la nivel de țară nu? fiecare își spune părerea în funcție de propriile nevoi(știu că așa faceți, să fim puțin sinceri) dar nevoile personale nu corespund mereu cu cele la nivel de țară. Este o situație în plină schimbare, cum ar putea cineva să dea un răspuns concret cu privință la structura școlară sau la examene? Și mie mi-ar plăcea să știu totul ca să mă pot pregăti corespunzător, dar cu toate acestea, nu critic pe nimeni! Dacă astăzi este incidența de 3 și ține tot așa timp de câteva luni, automat se vor lua niște decizii, dar dacă crește brusc la cifre precum 8 sau 9 iar unii oameni mor din această pricină voi chiar aveți pretenția să nu se modifice acele decizii? având în vedere schimbarea epidemiologică. Vorbesc din propria experiență, elev de clasa a 12a ,sătul, stresat, obosit și cum mai vreți voi. Vacanța de o lună este o decizie bună deoarece micșorăm impactul și totodată creștem șansele de a susține examenele cât mai normal. UN ELEV CONȘTIINCIOS ÎNVAȚĂ INDIFERENT DE SITUAȚIE! Va rog, nu mai dramatizați atâta! Vacanța de o lună, din punctul meu de vedere, este un prilej de a mă concentra pe materiile de bac (română,mate și bio) fără a mai fi stresată de materii precum chimie, fizică sau geografie. Nu “întrerupem procesul educațional” prin această vacanță, din contră, avem un moment de răgaz, de aprofundare. Nu profesorul învață pentru noi, în plus avem avantajul tehnologiei prin care putem ține legătura cu aceștia ( profesorii/meditatorii ) care ne ajută în această perioadă! Încă un aspect important, echivalarea notelor de la competențe este un lucru absolut EXCEPȚIONAL, deoarece acestea reprezentau un stres în plus pe lângă Bac! Având în vedere situația actuală consider a nu fi importante acestea, ar trebui să ne axăm pe bac și pe posibilele examene cu admitere(admitere la facultate) . Mulțumesc pentru atenție!

    1. Ai spus că un elev conștiincios învață indiferent de situație…De ce îți trebuie o lună doar pentru materiile de bacalaureat? Chiar este stresant să înveți la mai mult de trei materii? Este de fapt o discriminare față de ceilalți…Nu mai vorbim de profesori și părinți, de fapt numărul celor “adiacent” implicați e mai mare decât al celor direct vizați. Si cu HORECA, cum rămâne, cu cei cu concedii deja planificate? Vorbind numai despre elevi, hai să îi vedem la școală vara, fără aer condiționat (că nu e voie); iar universitățile vă vor înscrie la anul, după valul 4…

    2. Cred ca realizezi ca vorbesti doar in numele tau, ca nu are legatura cu partea epidemiologica, ca se doreste sacrificarea intregii tari pentru a nu carantina Bucurestiul, realizezi ca esti subiectiv deorece aceasta pauza te ajuta pe tine sa nu mai merg la cursuri, dar nu ai realizat ca problema majora este strict legata de clasale gimnaziale, esti in stare sa realizezi cam care e realitatea adevarata?!?!

  12. Va mai spun si eu o bomba: in luna februarie 2021, “intelectualii politici” la examenul pentru admiterea la academiile militare, este inlocuita fizica cu informatica, punct, in conditiile in care nu stiu nici macar programa ptr acest examan

  13. Incepem sa o regretam pe ministra precedenta! Ce sa ne asteptam de la cineva care isi da cuvantul (daca nu creste bugetul educatiei isi da demisia) si apoi se pare ca uita ce a zis. Milioane de oameni bulversati ! Bataie de joc!

  14. Este incredibil cum se iau deciziile. Anul trecut clasa a VIII-a a avut ultimele 3 luni cursuri online si au fost excluse din subiectele de examen materia predata in acesta perioada. Cei care sunt acum in clasa a VIII-a , ultimele 3 luni din clasa a VII-a le-au facut online si in afara de 5-6 saptamani toata clasa a VIII-a online. Acum mai vine si o vacanta de 1 luna in care nu se preda nici online, dar toata materia pentru evaluarea nationala ramane. Nu cred ca decalarea cu 2 saptamani a examenului este o solutie. …Gandeste cineva in minister? Le pasa de copiii nostri? Nu cred….

  15. Taiati din materie ca si anul trecut. Nu va mai bateti joc de acesti copii. De ce sa amanati examenele? Cu ce v-au gresit acesti copii sa ii tineti intr-un stres continuu.
    Sustineti examenele cum au fost planificate nu cu aproximativ doua luni si jumatate inainte de sustinerea examenelor v-ati gandit sa schimbati data.

  16. Daca prostia doare … am mai gasit un ministru al educatiei pentru care prostiq doare:

    – sunt profesori, parinti care si-au platit vacante si pentru ca un incompetent de ministru schimba datele de examen il intreb … cine plateste acele vacante platite anticipat??? ( pentru ca la agentiile de turism nu ai nici o motivatie sa spui sa iti dea banii inapoi pentru ca ministru a schimbat anul scolar)

  17. Sper că acest comentariu va fi văzut de domnul Sorin Cîmpanu.Voi încerca să nu jignesc pe nimeni in cele ce urmează a fi spuse.
    Nu e nimic nou sub cer,cu toți știm că avem mulți incapabili la conducere:de la Iohannis până la cei cu cea mai mică funcție in guvern.Această decizie mi se pare cu totul greșită.
    Consider că cine e dispus să își asume riscul de a fi infectat cu Corona Virus să semneze și să dea examenul în luna iunie.Dacă tot este democrație,de ce NIMENI nu ține cont de opiniile noastre?
    Asta nu e democrație.Majoritatea vrem la școală (in proporție de 70%) de ce nu suntem ascultați?
    Propunerea mea este să se formeze un sondaj și toți elevii să voteze,asumându-și riscurile, bineînțeles.

  18. Cea mai proasta decizie pt elevii claselor a VIII-a. Pe ce considerente a fost amanata EN si nu examenul de bacalaureat?

  19. Aceasta generatie de scolari va fi una de autodidacti.
    Fiecare se va descurca dupa posibilitati, atat materiale (ale parintilor) cat si cele de intelect.
    In baza statului, daca ne luam dupa raportarile actuale, a scazut rata abandonului scolar, intrucat toti copiii promoveaza, fiindca, oricum, nici nu mai e nevoie sa ne batem capul cu atata scoala.
    E de toata jena ceea ce se intampla!

  20. Absolut nimic din ce implica aceasta schimbare nu este luat in calcul si nu intereseaza. Reducere la buget sa fie. Sa va reamintesc ca online ul se plateste parintilor, dar vacantele nu?? Si ca nu ar fi bagat 2 saptamani de vacanta bonus pentru a evita infectarile, decat daca ni se pregateste ceva. Si nu va fi ceva bun.A-propos. Stiu pe cineva foarte credincios, profesor, care si-a rezervat in vacanta de Pasti un circuit pelerinaj la Ierusalim. Si spunea ca acum ca s-a anulat vacanta 4-10 mai, nu poate merge si nu poate primi banii inapoi. Cool, nu? Dom’ Ministru, ne e dor de Anisie! Sa-i spuneti! Oare cum te simti cand ti se spune ca esti mai pro…aaaa…mai slab pregatit decat Anisie? Eu m-as inchide undeva de rusine. Dar cum ‘neata nu ai rusine…esti inca in functie…Din pacate…

  21. Dacă nu se prelungește semestrul 2 de ce se amână EN? Poate ne explică motivul acestei schimbări.
    Iar își bat joc de “generația fără manuale”.

  22. Acest ministru ca multi altii are o singura grija: sa si faca un capital de imagine pt propria cariera. Tot incercand sa’ salveze’ invatamantul in beneficiul propriu a reusit sa creeze un haos total. Nu se consulta cu nimeni , nu i pasa de consecinte, nu se gandeste la elevi. Ne bombardeaza cu tot felul de idei crete ca sa ne arate cum ‘lupta’ pt invatamant. Cine l a pus ministru din motive obscure e la fel de responsabil pt tot acest haos.

  23. Este inadmisibil sa prelungesti agonia copiilor din clasa a 8 a. Oare pe acesti copii ii intreaba cineva de la minister ce parere au?

  24. Cadrele didactice sa sfideze ‘intelepciunea si luciditatea ‘ministrului !dupa vacanta de Paste sa isi continue predarea in online.Ministrului sa ii uram vacanta placuta!

  25. Bătaie de joc!!!
    Sunt elevă în clasa a VIII, iar ceea ce faceți dvs este complet inadmisibil!!
    Ne stresați de pe o zi pe alta, vă bateți joc de noi în ultimul hal, nu vă pasă puțin de viitorul nostru.
    De ce ați modifica EN în mijlocul verii?
    Se amână, se amână, dar tot în iunie trebuie date.
    În loc de acea vacanță mai bine am face pregătiri cu profesorii pt EN în loc să stăm închiși în casă! Evaluările, de asemena sunt destul de grele..
    Ași avea mult mai multe de spus, dar prefer sa tac deoarece știu că țara asta se duce pe râpă, iar noi, generațiile de astăzi, trebuie să acceptam faptul că suntem niște “analfabeți funcționali” și că niște oameni de nimic fac viitorul nostru!
    Rușine!! Umpic nu vă gândiți ce se afla în sufletul și în mintea noastră. Vă place să ne chinuiți. Sunt total de acord cu restul oameniilor care știu că nu este deloc normal ceea ce faceți!!!!!!

  26. Oare chiar mai trebuie să pierdem vremea și cu evaluarea la 2-4-6, nu ar fi mai bine să ne vedem de învățare și să punem accent pe clasele terminale care au examene serioase în față? De ce nu se revoltă părinții acum? Adică elevii nu vin la școală să învețe, dar vin pentru evaluare la clasele 2/ 4/ 6!

    1. N-o mai baga nimeni in seama si pe aia. Mai ales elevii. Sunt doar niste coduri, niste cifre. Eu, ca evaluator, voi corecta la plesneala. Platit la plesneala, corectat la plesneala. Si asa corectez gratis si fac o mie de hartii. Ce rost au evaluarile alea? Mai ales asa din vacanta venind?

  27. Perfect dăm in mijlocul verii examenul de admitere la liceu,nu ne spun cand se vor publica rezultatele,cand o sa putem face contestatii….
    Ot ara unde sevoateaza toti incompetentii
    Privind partea buna,o sa dau examenul de ziua mea pe 5 iulie 🙂

  28. Sa va fie rușine! De ce a-ți mai deschis școlile acuma pentru trei săptămâni dacă le închideți după pentru o luna.Plini de incompetenți.Macar spuneți-ne pe față, dacă vreți sa ieșim o generație de proști, sa știm și noi. Îmi luați dreptul la educație!

    1. Te rog sa nu mi-o iei in nume de rau. daca tot esti in clasa a XII-a, ai grija cum scrii: “a-ti deschis scolile” nu e corect, se scrie “ati deschis”. Gandeste-te la conjugare: “eu am deschis, tu ai deschis, el/ea a deschis, noi am deschis, voi ati deschis, ei/ele au deschis.”
      “A-ti” il folosesti daca vrei sa scrii, de exemplu: “A-ti face (tu, tie) planuri de vacanta acum, e total inutil.”
      Te rog sa nu te superi, m-am gandit ca poate iti este de folos.

    2. *ați (apropos de educație).
      În rest, perfect de acord, cred că Anisie se descurca sensibil mai bine… cel puțin nu se răzgîndea de 3x într-o zi.

    3. Dacă după 10 ani de scoala fata in fata faci greseli de ortografie, nu cred ca ar trebui să dai vina pe altii… Cred ca ai avut dreptul la educație, dar nu ai profitat de el.

  29. Cine l-a pus pe acest incompetent in fruntea ministerului? Cum sa schimbi regula jocului in timpul jocului, cum sa modifici in halul asta structura anului scolar, IN TIMPUL anului scolar? Cum sa decalezi in halul asta examenele de evaluare nationala? Cu cine s-a consultat? I-a intrebat pe cei pe care ii afecteaza masurile astea – elevi si parinti – daca sunt de acord? E la el pe tarla?

  30. Sper ca a-ti gresit datele in articol, altfel este o mare tampenie.
    Pai dai vacanta la copii 1 luna fara cursuri apoi incep examenele?
    Cine a gandit asta cred ca era campion la chiulit de la scoala sau a trecut cu 5-ul de mila?
    Sunteti fenomenali!

  31. Isi bat joc de copii acestia care sunt clasa a 8-a. Sunt intr-un stres continuu. Se amana, nu se amana, se da examen in iunie, se da examen in august…. pana la urma nu stim nimic. Cel putin copilul meu ( care este un copil constiincios) este intr-un stres continuu. Imi vine sa il retrag de la scoala. Decat sa clacheze mai bine acasa.

  32. Calendarul scolar este stabilit si cunoscut dinaintea inceperii anului scoar. El nu poate fi modificat din pix, fara a consulta in nici un fel partile implicate. Ajungem sa o regretam pe Anisie! Ministrul Campeanu se comporta discretionar fata de invatamantul preuniversitar!

    1. Ha, mersi! Scriam și eu de Anisie mai sus. 😛
      Oare Mircea Miclea o mai vrea să aibă de a face cu haznaua asta de minister?

    1. Daca prostia doare … am mai gasit un ministru al educatiei pentru care prostiq doare:
      – schimbi regulile in timpul anului scolar;
      – sunt profesori, parinti care si-au platit vacante si pentru ca un incompetent de ministru schimba datele de examen il intreb … cine plateste acele vacante platite anticipat??? ( pentru ca la agentiile de turism nu ai nici o motivatie sa spui sa iti dea banii inapoi pentru ca ministru a schimbat anul scolar)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reproșuri de moralitate politică între rectori. Pricopie, după migrarea lui Cîmpeanu la PNL: Traseismul politic – o ‘cruzime’ folosită cu înțelepciune sau o practică descoperită prin bălțile Dâmboviței?

“La noi, traseismul politic nu este întâlnit în situații extreme – a devenit o practică, o rutină – și nu este în beneficiul public”, avertizează rectorul Școlii Naționale de Studii…
Vezi articolul

SURSE Întâlnire tensionată la Ministerul Educației, marți, pe proiectul de lege a învățământului preuniversitar. Ligia Deca a cerut amendamente de la experții partidelor, iar aceștia i-au cerut studii și justificări pentru măsurile cuprinse în legi. Deciziile „sensibile” legate de Admiterea la liceu, Bacalaureat și Admiterea în clasa a V-a vor fi luate politic, în Coaliție

Nicio concluzie clară legată de modificarea Admiterii la liceu, a Bacalaureatului sau a Admiterii la clasa a V-a, la întâlnirea experților desemnați de partidele PNL, PSD și UDMR cu ministra…
Vezi articolul

O aplicație de raportare a cazurilor de bullying în mediul online, lansată pentru elevi în Franța. “Vrem să semnalăm situațiile, nu să rămână în liniște, încât acestea să se oprească”, spune Ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer

O aplicație de sprijin pentru elevii care sunt victime ale hărțuirii în mediul online a fost lansată marți, 8 februarie, de ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer, în timpul unei…
Vezi articolul