VIDEO Cinci liceeni au câștigat un concurs cu tema „Drepturile omului în timpul pandemiei”, organizat de Ambasada SUA. Atașatul cultural, William O’Connor: Pentru mine e uluitor să văd unde a ajuns această națiune în 30 de ani

2.280 de vizualizări
Foto: © Vladek | Dreamstime.com
Câştigătorii concursului „Drepturile omului în timpul pandemiei”, organizat pentru liceeni de Ambasada SUA la București, au fost desemnați, miercuri, în cadrul unei ceremonii care a avut loc online, transmite Agerpres. Pe primul loc s-a clasat Andra Dimitriu de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Bucureşti, pe locul al doilea Iulia Mihaela Sturzu şi Diana Necula, de la Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Haşdeu” Buzău, iar pe locul al treilea Răzvan Andrei Timofte şi Irina Cristiana Dulugea, tot de la Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Haşdeu” Buzău.

„Pentru mine e uluitor să văd unde a ajuns această naţiune în 30 de ani. Eu am 50 de ani, îmi amintesc Revoluţia de aici, am scris despre ea, am citit despre ea şi îmi amintesc când s-a întâmplat. Şi, dacă i-aţi fi spus tânărului Billy, care era atunci în Los Angeles, că peste 30 de ani va fi alături de cea mai tânără generaţie de români, iar aceştia vor prezenta materiale inovatoare, cool, profund originale despre drepturile omului în pandemie nu aş fi crezut, aş fi spus că este imposibil ca o ţară să evolueze de unde a fost atunci unde este astăzi şi este meritul dumneavoastră, al acestei ţări, al profesorilor dumneavoastră, al părinţilor dumneavoastră”, a mărturisit ataşatul cultural al Ambasadei SUA, William O’Connor.

La concurs au participat elevi de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, Colegiul Bilingv „George Coşbuc”, Şcoala comercială superioară „Nicolae Kretzulescu”, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”, Liceul „Alexandru Ioan Cuza”, Liceul „Mihail Sadoveanu”, Liceul „George Călinescu” şi Liceul „Decebal” din Bucureşti, Colegiul Naţional „Zinca Golescu” şi Liceul „Ion Barbu” din Piteşti, Colegiul Naţional „Alexandru Odobescu” şi Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” – Slobozia, Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Haşdeu” – Buzău, Colegiul Naţional „Emil Bota” – Adjud, Colegiul Naţional „Petru Rareş” – Beclean, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” şi Colegiul Tehnic „Toma Socolescu” – Ploieşti, Liceul Tehnologic „Barbu Ştirbey” – Buftea, Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini – Mioveni, Liceul Teoretic Costeşti.

Ambasada SUA la Bucureşti a invitat liceenii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani să participe la o competiţie de clipuri video pe tema Drepturile omului în timpul pandemiei.

Lucrând individual sau în echipe de maxim două persoane, liceenii au creat câte un clip video de maxim două minute pe tema concursului.

Un juriu format din diplomaţi americani a selectat primele trei clipuri video, evaluate pe bază de originalitate, creativitate şi calitate video, precizează sursa citată.

Foto: Vladek | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Pornografia, la liber pentru copiii din România, deși legea restricționează accesul minorilor / Din 100 de site-uri, doar 10 ne-au întrebat dacă avem peste 18 ani / Specialiștii: ”Îi face vulnerabili la abuz sexual”

Doar zece din o sută cele mai populare platforme cu conținut destinat adulților ne-au întrebat dacă avem cel puțin 18 ani înainte de a le accesa, arată un experiment Info…
Vezi articolul

Zilele acestea profesorii elevilor din clasa a V-a încheie mediile provizorii cu note din primele două module de școală, pe baza cărora copiii vor primi burse din februarie / Mediile nu vor fi trecute în catalog, ci doar în niște tabele

Zilele acestea, până vineri, 22 decembrie, când se încheie al doilea modul de cursuri, profesorii încheie mediile provizorii pentru elevii de clasa a V-a, cu notele obținute până acum, pe…
Vezi articolul

UPDATE „Cadoul” Guvernului României pentru elevii sportivi legitimați la cluburi – blocarea voucherelor de 150 de lei pe lună pentru echipament și transport, abia aprobate printr-o lege în urmă cu două săptămâni. Prevederea apare într-un proiect de ordonanță de urgență

UPDATE ianuarie 2023 Guvernul a adoptat amânarea legii cu un an, până în 2024, prin care se acordă tichete sportive pentru elevii legitimați la un club sportiv, cu care pot…
Vezi articolul