VIDEO O studentă din Turcia, doctorandă în SUA la Tufts University, ridicată din stradă de agenți federali, în contextul represiunilor împotriva susținătorilor cauzei palestiniene

267 de vizualizări
Foto: EPA/ TAYLOR COESTER via Agerpres
O studentă turcă de la Tufts University, Rumeysa Ozturk, a fost reținută de agenți federali în Somerville, un oraș din apropierea Bostonului, în contextul acțiunilor administrației Trump împotriva susținătorilor cauzei palestiniene și a studenților acuzați de „activități pro-teroriste”, scrie Associated Press (AP).

Rumeysa Ozturk, în vârstă de 30 de ani, doctorandă la Tufts University, a fost ridicată de agenți ai Departamentului pentru Securitate Internă marți, 25 martie, în timp ce se îndrepta spre o întâlnire cu prietenii pentru a celebra iftarul, masa tradițională care marchează sfârșitul postului zilnic din Ramadan. Potrivit avocatei sale, Mahsa Khanbabai, nu au fost formulate acuzații oficiale împotriva studentei până în prezent.

Agenții au reținut-o pe Ozturk fără ca un judecător federal să poată analiza cazul, iar până când avocatul ei a ajuns în instanță și un judecător a ordonat ca studenta să nu fie transferată din statul Massachusetts, aceasta fusese deja transportată într-un centru de detenție ICE din Louisiana. Într-un document oficial, guvernul american a recunoscut că a informat echipa juridică a studentei despre relocare și că a facilitat contactul cu ea în noaptea de miercuri, conform sursei citate.

Departamentul pentru Securitate Internă susține că Ozturk ar fi fost implicată „în activități de sprijinire a Hamas”, organizație desemnată ca teroristă de către Statele Unite. Totuși, instituția nu a prezentat dovezi în acest sens.

Prietenii și colegii studentei spun că aceasta nu a fost implicată activ în protestele pro-palestiniene desfășurate în campusuri universitare în ultima perioadă. Singura implicare cunoscută a fost co-semnarea unui articol de opinie publicat în martie anul trecut în ziarul studențesc „The Tufts Daily”, în care se cerea ca universitatea să răspundă solicitărilor studenților privind „recunoașterea genocidului palestinian”, publicarea investițiilor instituției și renunțarea la legăturile cu companii asociate cu Israelul, mai scrie AP.

„Singurul lucru pe care știu că l-a organizat Rumeysa a fost o masă de Ziua Recunoștinței”, a declarat Jennifer Hoyden, o prietenă și fostă colegă de la Teachers College, Columbia University. „E o diferență majoră între a susține o inițiativă a senatului studențesc printr-o scrisoare și faptele de care este acuzată, pentru care nu am văzut nicio dovadă.”

După publicarea articolului de opinie, numele, fotografia și experiența profesională a studentei au fost listate pe site-ul Canary Mission, cunoscut pentru că identifică persoane care, potrivit descrierii proprii, „promovează ura împotriva SUA, Israelului și evreilor în campusurile universitare nord-americane”.

Secretarul de stat Marco Rubio a declarat că administrația Trump a revocat deja vizele a cel puțin 300 de persoane, inclusiv cea a studentei de la Tufts: „Facem asta în fiecare zi. Le-am dat viză ca să studieze, nu ca să devină activiști sociali care destabilizează campusurile universitare”, mai notează sursa citată.

Cazul Ozturk vine în contextul unor măsuri extinse luate de autoritățile americane împotriva unor studenți străini și cadre universitare suspectate de simpatii față de mișcări sau organizații considerate ostile. Printre aceștia se numără Mahmoud Khalil, un rezident legal al SUA și activist palestinian, reținut la începutul lunii martie, și Rasha Alawieh, medic libanez, expulzată în ciuda unei hotărâri judecătorești care interzicea deportarea până la o audiere.

Joi seară, câteva sute de persoane au protestat în fața Primăriei din Somerville cerând eliberarea studentei și oprirea represiunilor împotriva susținătorilor palestinieni. „America a fost construită pe libertatea de exprimare. Dacă o pierdem, atunci ce ne mai rămâne?”, a spus Carina Kurban, vorbitoare la manifestație, potrivit AP.

Universitatea Tufts a reacționat printr-un comunicat transmis de președintele instituției, Sunil Kumar: „Suntem în contact cu oficiali locali, statali și federali și sperăm că Rumeysa va beneficia de dreptul la un proces echitabil”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ursula von der Leyen, șefa Comisie Europene: În timp ce încercăm să îi învățăm pe copiii noștri câte ceva despre viață, ei înșiși ne învață ce este viața. Mă gândesc la imaginea Carolei și a Vittoriei, cele două fete care joacă tenis, fiecare de pe un acoperiș

Imaginea emblematică a celor două fete care jucau tenis de pe un acoperiș pe altul, în perioada carantinei generale din Italia, din primăvară, a fost dată ca exemplu de lecție…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Parlamentul din Polonia dezbate o lege care ar spori controlul guvernului asupra școlilor. Șeful adjunct al sindicatului profesorilor: Dacă ești directorul unei școli, iei decizii, iar dacă știi că ele s-ar putea să nu fie pe placul cuiva, atunci autonomia școlii, a directorului, a părinților, a profesorilor devine fictivă

Parlamentarii din Polonia dezbat miercuri un proiect de lege al partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) despre care criticii spun că ar putea limita accesul la educaţia despre drepturile LGBT…
Vezi articolul

EXCLUSIV G4Media.ro: Dumitru Prunariu, sancționat pentru conflict de interese. Nu mai are acces la fonduri publice pentru cercetări și nu mai poate ocupa posturi de conducere timp de 3 ani / Reacția singurului cosmonaut român: O situație abuzivă

Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării l-a sancționat, în august 2023, pentru conflict de interese, pe Dumitru Dorin Prunariu (71 de ani), scrie G4Media.ro. Fii…
Vezi articolul

Ministrul Educației, întrebat dacă își depune demisia, dacă moțiunea simplă trece: Da, fără nicio discuție. Eu nu mai am de ce să fiu ministru pentru a susține un program al unei coaliții care s-ar putea să nu și-l mai asume. Mi-am făcut datoria, sistemul a fost salvat, pot să plec

Ministrul Educației, Daniel David, a fost întrebat dacă își va depune demisia, în cazul în care trece moțiunea simplă care va fi citită luni, 15 septembrie, în Parlament. Invitat la…
Vezi articolul

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, întrevedere cu directorul Fondului Monetar Internațional: Discuțiile au vizat rolul universităților în formarea specialiștilor în administrație și structurile centrale ale guvernelor

Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), s-a întâlnit vineri, 10 ianuarie 2020, cu directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, la sediul central…
Vezi articolul