VIDEO Peste 1.000 de sindicaliști din educație s-au adunat la protestul anunțat în fața Guvernului, unde cer demisia ministrului Daniel David: Demnitatea profesorilor nu se negociază

0 vizualizări
Protestele sindicatelor din educație în fața Guvernului, 10 decembrie 2025 / Sursa foto: FSE Spiru Haret
Protestele sindicatelor din educație în fața Guvernului, 10 decembrie 2025 / Sursa foto: FSE Spiru Haret
Protestul anunțat de sindicatele din educație în Piața Victoriei a început în jurul ore 13:00, când peste 1.000 de profesori membri ai celor două federații sindicale din preuniversitar s-au adunat pentru a cere demisia ministrului Daniel David. Mitingul este organizat în contextul escaladării conflictului dintre sindicate și ministrul Educației și Cercetării și pe fondul tensiunilor acumulate în școli după măsurile fiscal-bugetare adoptate în toamnă. 

Protestul este organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE), care au publicat la începutul săptămânii afișele oficiale ale mobilizării, însoțite de mesaje critice la adresa Guvernului și a ministrului.

FSLI își cheamă membrii „împreună pentru educație” cu mesajul „demnitatea profesorilor nu se negociază și școala românească nu se reformează prin dezbinare”, iar FSE transmite că „pe 10 decembrie putem arăta Guvernului că demnitatea profesorilor nu se negociază”. În mesajul publicat de FSE apare și o critică directă la adresa ministrului Daniel David: „Domnule ministru, criza sistemică nu este o simplă stare emoțională sau o supărare trecătoare”. Federația subliniază că profesorii sunt profund nemulțumiți de situația actuală și că măsurile recente din educație, adoptate fără consultare, au amplificat tensiunile din sistem.

Înaintea protestului, ministrul Educației Daniel David a spus că „sindicatele fac ceea ce trebuie să facă un sindicat, îşi apără drepturile”, iar el face „ceea ce trebuie să facă un ministru” (sursa și detalii).

Protestul de pe 10 decembrie vine într-un context în care federațiile sindicale au cerut public demiterea ministrului Daniel David, după ce acesta a declarat într-o intervenție publică faptul că „sindicatele nu mai pot avea rolul de acum în sistem” și că a vedea totul în alb și negru este „o gândire infantilă”. Liderii FSLI și FSE au reacționat dur, afirmând că declarațiile ministrului „nu sunt simple opinii personale”, ci reprezintă o viziune autoritară asupra dialogului social. 

Sindicatele au acuzat că ministrul încearcă „să reducă la tăcere vocea a peste 300.000 de angajați din sistemul de educație”, iar afirmațiile sale afectează grav credibilitatea și neutralitatea funcției publice pe care o ocupă.

În replică, ministrul Educației, Daniel David, a respins acuzațiile de autoritarism și a afirmat, într-un mesaj public, că este „un democrat convins” și că în democrație este normal să existe dezacorduri.

Ministrul a admis că declarațiile sale au fost interpretate ca un atac la adresa sindicatelor, dar susține că mesajul său a fost legat de necesitatea unei transformări de sistem și a unei relații instituționale bazate pe argumente și responsabilitate, nu pe presiune. „Este absolut firesc să avem dezacorduri. Cred însă că în democrație pot exista perspective diferite”, a afirmat Daniel David, menționând că nu intenționează să reducă rolul sindicatelor, ci să promoveze „o schimbare a modului de lucru”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Republica Dolj în ARACIP – Cum au ajuns în funcții cheie din Agenția care asigură calitatea în învățământ apropiați ai președintei Mariana Dogaru. Al doilea om din instituție a fost coleg de liceu cu Dogaru, care i-a echivalat activitatea de profesor de cultură civică cu 7 ani vechime în specialitatea studiilor juridice necesare exercitării funcției / Avocatul care a reprezentat-o pe Dogaru într-un proces împotriva Agenției este acum avocatul ARACIP, pe aproape 10.000 de euro în 4 luni

Primul concurs pentru funcțiile de conducere din ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar – s-a încheiat pe data de 13 iulie, potrivit rezultatelor publicate pe site-ul…
Vezi articolul

DOCUMENT Din 22 noiembrie, în localitățile cu rata de incidență sub 3/1000, activitățile didactice se pot desfășura la școală independent de vaccinarea profesorilor / Regulile aplicate în cazul testărilor pozitive – noul ordin comun, trimis spre publicare la Monitorul oficial

“Prin excepție de la dispozițiile art. 3^1, începând cu data de 22 noiembrie 2021, în localitățile în care rata de incidență este sub 3/1000, activitățile didactice se pot desfășura cu…
Vezi articolul

Propunerea de a trece la „orarul de iarnă” vine de obicei de la directorul școlii, nu de la elevi, iar cadrele didactice sunt majoritare și votează în acord cu directorul, spune Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor

Consiliul Național al Elevilor susține recomandarea trimisă marți de Ministerul Educației conform căreia „descurajează practicile unităților de învățământ care trec la orarul de iarnă și reduc durata orelor și a pauzelor”. Președintele…
Vezi articolul
Ionut Simion, presedintele AmCham - Reducerea numărului de discipline

Reducerea numărului de discipline din trunchiul comun și creșterea numărului de discipline la alegerea școlii, una din cele 7 măsuri pentru Reforma Educației propuse partidelor de AmCham – Camera de comerț americană din România

Reducerea numărului de discipline din trunchiul comun și creșterea numărului de discipline la alegerea școlii este una din măsurile propuse partidelor politice de AmCham – Camera de comerț americană din…
Vezi articolul

Biblioteca „Panait Istrati” din Brăila, reacție după ce Institutul „Elie Wiesel” a acuzat transformarea orașului într-un loc de cult pentru ideologul Mișcării legionare, Nae Ionescu: Niciodată instituția noastră nu a făcut apologia extremismului

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” din Brăila susține într-o postare pe Facebook că „niciodată instituția nu a făcut apologia unor mişcări extremiste, rasiste sau xenofobe. (…) Au fost prezentate documente tipărite…
Vezi articolul