Premierul Ilie Bolojan a spus că sistemul de învățământ este „rupt de realitatea economică” și că universitățile au pus accent pe număr mare de absolvenți, nu pe calitatea lor. În plus „universităţile ţin cont de profesorii care sunt acolo, de ceea ce sună bine pentru noile generaţii, şi mult mai puţin de ce se întâmplă cu absolvenţii universităţilor, după ce ei ar trebui să intre în realitatea economică”, a mai spus Ilie Bolojan într-un interviu pentru Apropo TV .
Premierul Ilie Bolojan a spus că „universitățile au mers pe ideea să avem un număr cât mai mare de studenţi, pentru că banii pe care îi primim de la bugetul de stat nu ţine de calitatea pregătirii, ci de numărul acestora. Şi atunci s-a mers pe cantitate, nu pe calitate. A fost o involuție în ultimii ani”.
Bolojan a dat ca exemplu concret Medicina, unde anual sunt 4.000 – 5.500 de absolvenți, dar sistemul de sănătate din România nu poate absorbi mai mult de 1.000 – 1.500 de oameni pe an pe piața muncii.
Premierul a mai spus e nevoie de politici publice pentru ca absolvenții să se adapteze pe piața muncii.
„Oamenii termină o facultate, îşi setează nişte aşteptări în viaţă, iar domeniul pe care l-au absolvit nu are acoperire în economia reală. Se reprofilează. Asta e o problemă pe care trebuie să o susținem (sic!). Să facem politici publice pe componenta de preuniversitar și universitar.
Dacă nu facem aceste politici, în afară de resurse importante care se irosesc (statul finanțează învățământul într-o proporție foarte mare), aceste resurse trebuie redirecționate cât de cât către zone care au adresabilitate, pentru că asta înseamnă eficienta folosirii banilor și înseamnă eliminarea unor frustrări sociale. Oameni care au terminat într-un domeniu, dacă nu-și găsesc un loc de muncă, n-am făcut nimic„.
Redăm declarația integrală a premierului Bolojan pe acest subiect
Premierul Ilie Bolojan: “Avem o decuplare totală a sistemului de învăţământ de ceea ce înseamnă realitatea noastră economică. De multe ori, universităţile noastre, profilele acestora, specializările, ţin cont de profesorii care sunt acolo, ţin cont de ceea ce sună bine pentru noile generaţii, şi mult mai puţin de ce se întâmplă cu absolvenţii universităţilor, după ce ei ar trebui să intre în realitatea din viaţă, în realitatea economică.
Nu există o trasabilitate şi universităţile, în general, nu urmăresc ce se întâmplă cu alumnii lor, după 5 ani de zile: ce-au făcut, câţi lucrează în domeniul pe care l-au absolvit, care este parcursul lor profesional?
Niciodată sistemul nu poate urmări 100% ce se întâmplă în economie. dar poate vedea niște lucruri. În Medicină într-un an de zile avem între 4.000 – 5.500 de absolvenți, apoi dintre aceștia avem 3.500 şi 4.000 de oameni care intră în Rezidenţiat în fiecare an, dar sistemul de sănătate din România nu poate absorbi mai mult de 1.000 – 1.500 de oameni într-un an de zile. A pregăti de trei ori mai mult decât poate absorbi piaţa înseamnă că lucrurile nu sunt în regulă, că nu există o adaptare a Învăţământului la această realitate.
Asta a fost și în domeniul Dreptului și în alte specializări. Oamenii termină o facultate, îşi setează nişte aşteptări în viaţă, iar domeniul pe care l-au absolvit nu are acoperire în economia reală. Se reprofilează. Asta e o problemă pe care trebuie să o susținem (sic!). Să facem politici publice pe componenta de preuniversitar și universitar.
Dacă nu facem aceste politici, în afară de resurse importante care se irosesc (statul finanțează învățământul într-o proporție foarte mare), aceste resurse trebuie redirecționate cât de cât către zone care au adresabilitate, pentru că asta înseamnă eficienta folosirii banilor și înseamnă eliminarea unor frustrări sociale.
Oameni care au terminat într-un domeniu, dacă nu-și găsesc un loc de muncă, n-am făcut nimic. O altă problemă ține de calitate. Ne place sau nu, a fost o involuție în acești ani. Pentru că universităţile, de exemplu, au mers pe ideea să avem un număr cât mai mare de studenţi, pentru că banii pe care îi primim de la bugetul de stat nu ţine de calitatea pregătirii, ci de numărul acestora. Şi atunci s-a mers pe cantitate, nu pe calitate. Vedem când sunt angajări care sunt percepțiile angajatorilor vizavi de nivelul real de pregătire. Sunt probleme foarte serioase pe tema asta.
Dacă nu vom pune accent pe componente care înseamnă meserii…azi avem o criză mare de meseriași, instalatori, meserii pentru care nu mai găsești adresabilitate în piață, sudori. Trebuie să schimbăm magistrale de termoficare, trebuie să lucrăm în zona de rețele”.
Interviul integral acordat de premierul Ilie Bolojan:
I.N.
Redacția
Mihai Peticilă
2 comments
Auzi, david? Sper că iei notițe!
De acolo trebuia să începi!
Doua observatii:
1. Nu Guvernul este cel care aprobă (SAU NU !) cifra de scolarizare anuala pentru locurile din universitati finantate de stat?? ( si nu stiu daca locurile „cu taxa” nu sunt si ele finantate partial de stat, prin infrastructura, salarii profesori etc) Daca este asa, de ce aprobă Guvernul mai multe locuri decat sunt necesare societatii romanesti, pt atatea domenii de activitate? Vedem in fiecare an ca sunt subventionate din banii publici – deci din banii nostri, ai tuturor! -mii de locuri pt studenti care, in marea lor majoritate, nu vor avea unde sa se angajeze cu specializarile respective pe piata muncii, ca medici, profesori, avocati, psihologi etc.
2. Poate ca ar trebui studiat principiul numit ”numerus clausus” la admiterea in universitati din mai multe tari din Europa, care sunt mai bogate ca noi, dar probabil si mai atente la cheltuirea banilor publici in functie de nevoile cetatenilor lor. Se aplică, totusi, la un sistem diferit, dar, din cate stiu, ia in considerare necesarul de medici, profesori, psihologi …stabilit de statele respective pentru urmatorii ani pe baza unor studii si prognoze.