Conducerea Colegiului Național B.P. Hasdeu din Buzău urmează să demareze o anchetă disciplinară pentru profesorul de religie Aurelian Damian, care la începutul lunii decembrie, le-a vorbit elevilor la oră despre legionarism și despre discursul lui Călin Georgescu (n. red. la vremea respectivă, candidat la alegerile prezidențiale), potrivit Recorder. Inspectoarea generală școlară din Buzău, Daniela Palcău a declarat pentru Edupedu.ro că directorul colegiului a informat-o telefonic că va face o comisie disciplinară la nivelul școlii, după informațiile apărute în spațiul public. „Dacă se impune chiar întrerupere a activității la catedră a profesorului, asta se va întâmpla”, a mai spus Palcău.
- Edupedu.ro a încercat să contacteze și conducerea Colegiului pentru un punct de vedere, însă nu a reușit.
- Într-un interviu acordat în decembrie Edupedu.ro, Cătălin Raiu, lector universitar în Științe Politice, cu studii în teologie a remarcat că este o problemă modul în care e predată teologia în Facultățile de teologie. “Se creează un fel de analfabetism în privința culturii politice și ai preoți care desconsideră virtuțile democrației”.
Șefa ISJ Buzău, Daniela Palcău a declarat pentru Edupedu.ro că urmează să înceapă o anchetă disciplinară la nivelul Colegiului Național B.P. Hasdeu, după ce Recorder a publicat câteva înregistrări video filmate în timpul orei de religie, predată de Aurelian Damian, profesor și preot, în care acesta le vorbea elevilor despre legionarism.
„Am discutat telefonic cu directorul unității de învățământ, m-a informat că va face o decizie de constituire a comisiei de cercetare disciplinară în vederea analizării situației respective.
În unele condiții, dacă se impune chiar întrerupere a activității la catedră a profesorului, asta se va întâmpla. Mai aștept informații pentru a vedea exact încadrarea profesorului. Problema este cu atât mai gravă, fiind preot, orice cadru didactic intră pe un aviz de la Arhiepiscopie”, a spus șefa ISJ Buzu, într-o scurtă declarație pentru Edupedu.ro.
Înregistrările datează din luna decembrie. Preotul le-a spus elevilor la ora de religie că „legionarii au fost împotriva comunismului” și că mareșalul Antonescu nu ar trebui asimilat cu comuniștii.
„Legionarismul a plecat din tineretul studios al vremii. (…) Cum să îl asimilezi pe Antonescu cu legionarii? Legionarii nu au fost chiar ceea ce se spune și ce a rămas despre ei”, a spus profesorul.
Aurelian Damian este profesor de religie la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” de 20 de ani și este preot slujitor la Catedrala „Sfântul Sava” din Buzău, scrie Recorder care a publicat înregistrările.
În luna decembrie, când au fost făcute înregistrările de la clasă, și era campanie prezidențială, profesorul de religie le-a vorbit elevilor despre candidatul Călin Georgescu:
„Călin Georgescu, marele incriminat. Vorbește despre pace, apă, hrană și energie. Adică nu cum încearcă să se spună că e utopic, că a venit să vândă iluzii. Ce vreți lucruri mai concrete decât astea pentru viață? Dar el vorbește și despre Dumnezeu. Alt motiv pentru care s-au scandalizat mulți. Nu mai e campanie, nu ? Am dreptul să vorbesc despre… Vă spuneam când ne-am cunoscut că religia abordează subiecte de la lumea interlopă la lumea savantă și între ele, viața noastră. (…) Iată, Trump se va întâlni cu Putin, unde? În Ungaria lui Orban, care a fost vizat până acum că nu respectă treburile Uniunii Europene. Asta nu l-a împiedicat să ajungă președinte al Ungariei. Și uite-l acum pe cai mari. În America a ieșit Trump, e prieten și cu unul și cu altul. S-ar putea ca Ardealul nostru, că de aia Ungaria a mijlocit să intrăm în Schengen, să fie dezlipit de țara mamă și să rămânem iar perdanți cu buza umflată. (…) Cum rămâne cu cei care s-au bătut pentru țară și erau făcuți extremiști? (…)”
Elevii au mers apoi să ceară ajutorul dirigintei lor care a intrat la clasă în timpul orei, spunându-i profesorului de religie că este interzis să vorbească despre politică și legionarism la oră.
„Diriginta: Educați prost. Vă rog să părăsiți clasa mea. Adevarul nu e la dumneavostră. În școală nu aveți voie să faceți politică. Vă rog, fără să vă supărați, să ieșiți din clasă.
Preot Aurelian Damian: Dar este o agresiune, doamna profesoară. (…) Dar cum stau lucrurile cu pandemia?
Diriginta: Dar credeți că acum e momentul să discutăm asta? Dvs sunteți anti, anti…
Preot Aurelian Damian: Nu, sunt pro adevăr.”
„Nici ministru, nici inspector, nici director nu aveau voie să intre peste mine”, a explicat preotul într-un interviu pentru Recorder, după publicarea imaginilor.
Legea Educației interzice propaganda politică în școli
Legea învățământului preuniversitar 198/2023 interzice propaganda politică în școli. Potrivit legii:
- „În unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online de unitățile de învățământ preuniversitar sunt interzise discriminările pe criteriile menționate în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția măsurilor afirmative dispuse de lege. Sunt interzise manifestările și propaganda de natură politică și prozelitismul religios.”
În campania pentru alegerile locale, din prima parte a acestui an, însăși Ligia Deca transmitea în primăvară inspectoratelor o circulară în care atrăgea atenția că sunt interzise activitățile politice în școli.
16 comments
Despre CARE situație problema vorbești?! Tu realizezi că susții niste copii, ale căror cunoștințe și înțelegere NU ESTE DEFINITIVATA, împotriva experienței și vieții unui adult?
ESTI conștient de ce faci? Tu chiar ai păreri?
Care colegiu măreț,toate colegiile mărețe au la baza rezultatelor mărețe,meditațiile elevilor ani de zile in particular pe banii părinților.
Cine cunoaște circularele MEN si ISJ date preventiv știe la ce mă refer.
Un caz particular trebuie sancționat (drastic dacă e nevoie) fără a generaliza asupra unei întregi categorii profesionale.
De apreciat reacția promptă a elevilor. Asta indică că totuși au spirit critic foarte bine dezvoltat și că știu cum să reacționeze în situații problemă.
Despre CARE situație problema vorbești?! Tu realizezi că susții niste copii, ale căror cunoștințe și înțelegere NU ESTE DEFINITIVATA, împotriva experienței și vieții unui adult?
ESTI conștient de ce faci? Tu chiar ai păreri?
Bine i a facut. Si ba da, se poate intra peste el la clasa daca se constata incalcari ale regulamentelor sau legii. Si legea nu permite aceste chestii la clasa. Si pe mine au incercat elevii sa ma deturneze din procesul educativ, ducand discutia in aceasta dorectie dupa alegeri. Le amintesti frumos care este numele disciplinei si titlul lectie si ca doar despre ele veti discuta.
ce anchetă disciplinară la colegiu? Nu se sesizează direct procuratura să facă dosar penal pt propagandă legionară? Așa ar fi normal ascultând materialele video și cu martori. Avem legi și trebuie să le respectăm. Și să scoată și la Georgescu dosarul pe care deja îl are pe aceleași tâmpenii, să îi dea un verdict final cu noile probe din această perioadă, care se adăuga la dosar. Până nu se apucă ăștia iar să omoare oameni- că pe rețelele lor s-au adunat încă din noiembrie în scopul ăsta, poate vedea toată lumea, nici nu se feresc pe rețele.
Nu cred că se pune problema să mai predea preotul respectiv sau să mai aparțină de BOR, să “slujească” pe necuratu’ ăsta într-o parohie așa mare că o Catedrală…și să fie plătit de noi pt ambele joburi de care își bate joc, manevrând lumea că să ajungă să controleze psihopațîi o țară. (sincer dacă vă uitați pe rețele și aveți pregătire psihologică nu aveți cum să nu îi sesizați, nu e nici un fel de exagerare căutați și veți găși sute de îndemne la agresiuni și crime printre liderii lor în activitatea online din 2-3 zile…cum influențează aceste acțiuni țara de luni de zile??)
Pe când testele psihologice (sau măcar psihiatrice) și la președinție dar… mai ales unde sunt cele de la cadrele didactice??? Parcă se făceau. Unde sunt cele de la preoți? Mi se pare o obligatie de onoare să te asiguri că oamenii ăștia nu-s sonați – că ajung să manipuleze o țară întreagă din poziția lor! Mai zicea și de episcopul lui că i-a dat tema asta… BOR face prostituție rusească???
Oriunde vii în contact cu alți oameni ar trebui o verificare la căpuț, e vorba de siguranța cetățenilor în primul rând. Că unii sectanți georgescu au început să amenințe cu moartea pe oricine nu e ca ei.
Relațiile umane sunt mai strânse mai ales în momente de mare încărcătură emoțională (când te rogi la biserică, când moare cineva drag… acestea sunt momente vulnerabile emoțional) de aceea preoții trebuie verificați primii apoi profesorii si medicii. Plus că preoții, atât în biserică, cât și la catedră intră în contact cu copii în formare!
…și tu, Ada, ai pus o imagine cu o prostituată (pe un site dedicat învățământului)…deci așa se formează, conform ție, dascălii și elevii… privind la prostituatele care lasă adultere în urma lor, divorțuri, bani făcuți cu ușurință din distrugerea familiilor altora (întrucât la divorțuri se face și separare de bunuri, procese, soțiile unele ajungând prin chirii cu copiii), soții îmbolnăvite de cancer de pe urma traumelor, copii rămași orfani…de o asemenea educație…să ferească Dumnezeu!
asta se întâmplă când la catedra vin tot felul de neaveniți sa predea.Ce cauta un preot la catedra, are modul pedagogic făcut pe bune? Înțeleg că a mai avut derapaje, de ce e ținut la cel mai bun colegiu din județ?Ar trebui sancționat drastic! Și, în general, ce cauta religia la școală, de ce bisericile nu fac o , școală de duminica” unde sa tina ore cu copiii care doresc?( va spun eu de ce, pentru ca nu s-ar duce mai nimeni)
Nu are treaba religia in scoli cu ceea ce s-a întâmplat aici. Ceea ce a vorbit părintele, putea face orice cadru didactic.
Până la venirea comunismului, religia se studia în școli. Și a fost foarte bine din punctul acesta de vedere. Noi suportăm acum urmările feroce ale deceniilor de comunism – adică cei care, printre altele, atunci când s-au instalat, au prigonit până la moarte chiar, credincioșii, intelectualii și mulți alți oameni care pur și simplu spuneau ce gândesc. Asta nu înseamnă ca aș da mâna cu legionarii. Sunt o persoana apolitica, doar ca nu suport dictatura.
Deșteptule(Deșteapto) tu ești din ala(aia) de le știe pe toate si-ti pute Biserica, sâc sâc, nu scăpați de Religie în școală!!!
De ce jigniti un profesor care are studii universitare, normal are modul ca altfel nu putea preda, cum va permiteti sa spuneti ca e neavenit? De ce, pentdu siplul fapt ca e preot ? Doanlmne fersste sa pomenesti de dl.Georgescu ca ti se facevsi dosar penal…
Sunteti siguri ca acei elevi nu au fost invatati cum sa procedeze? Chiar credeti ca au avut prezenta de spirit si au rezolvat o problema? Atitudinea doamnei profesoare va place? Tot profesor de mare colegiu. Halal!
Acum vor suporta consecințe și profesorii onești care nu au nimic de a face cu Kremlin Georgescu.
păi ce consecințe? de o vizită la psiholog nu cred că s-ar plânge nimeni în nici un domeniu. Mai ales dacă e gratuită, e binevenită oricui. Doar psihopații fug când e să le pui oglinda în față.
În rest, de-ar suporta el consecințele legale ar fi tare bine, sunt strict legate de ce a zis. Nu văd ce s-ar putea presupune despre alții și de ce. Nu cred că exagerează nimeni fară dovezi. Ba din contra, eu văd că și cu dovezi clare și tot nu e cercetat penal cf legii…sau mă înșel?
Oana M tu esti?
Lucrurile nu sunt niciodată albe sau negre.
Comisia disciplinară va constata dacă se confirmă sau nu acest dialog.
Dacă filmarea nu e tendențioasă. Dacă discuția nu a fost provocată, trunchiată, editată sau un deepfake(clonare de voce)
Doar bolșevicii săreau cu ocna și cu carcera pt orice suspiciune fără judecată, fără discernământ.
Vinovăția nu se stabilește prin comentarii.
PS
Faptul că toată presa mainstream a preluat instant cazul fără a astepta detaliile poate fi si un ,, caz exemplu” model pt ceilalți profesori care au discuții directe, indirecte sau incidentale despre subiect.
TU, care ai o poza cu picioare dezgolite, la profil, îți poți permite să vorbești de moralitate, sau de ORICE profesor?!
Chiar nu ai nicio limită?