Vor primi elevii din județul Dâmbovița anul acesta lapte în școli prin programul finanțat cu bani europeni? Consiliul Județean nu poate preciza cu exactitate un termen la care produsele vor ajunge la elevi în 2024

264 de vizualizări
Foto: © Jolijuli | Dreamstime.com
Consiliul Județean din Dâmbovița nu poate preciza când vor primi copiii de grădiniță și elevii din județ lapte și fructe prin Programul pentru școli al României, finanțat cu bani europeni, potrivit unui răspuns transmis Edupedu.ro. “Licitația este în desfășurare, în etapa de evaluare financiară urmând a fi atribuită la o dată ce nu poate fi precizată”, spune Consiliul Județean Dâmbovița. Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii a precizat pentru Edupedu.ro că în județul Dâmbovița, că se estimează încheierea acordurilor cadru și semnarea contractelor la finalul lunii aprilie. Amintim că elevii din 16 județe încă nu primesc lapte la școală, potrivit datelor transmise de Ministerul Agriculturii. 
  • Majoritatea județelor unde nu se distribuie încă lapte și fructe în școli, ar trebui să finalizeze licitațiile la sfârșitul lunii mai, “astfel încât pentru cel mult o lună de zile, copiii să beneficieze de produse”.

Nu se știe când vor primi lapte și fructe în școli elevii din județul Dâmbovița, prin programul finanțat cu bani europeni, potrivit Consilului Județean, într-un răspuns transmis Edupedu.ro.

“Licitația deschisă pentru produsele din program: lapte, fructe, produse de panificație, se află în desfășurare – etapa de verificare financiară. Procedura se află în faza de evaluare urmând a fi atribuită la o dată ce nu poate fi precizată cu exactitate la momentul de față“, scrie în document.

Întrebat când ar putea primi elevii produsele anul acesta școlar care se încheie în mai puțin de 2 luni, Consiliul Județean a răspuns: Autoritatea contractantă nu poate preciza cu exactitate un termen la care vor primi elevii în acest an școlar produsele din Programul finanțat cu bani europeni, urmând să depună în continuare toate diligențele necesare în vederea urgentării finalizării procedurii de atribuire sus menționate”.

Răspunsul Consiliului județean Dâmbovița

Pe de altă parte, Ministerul Agriculturii a precizat pentru Edupedu.ro că în județul Dâmbovița, că se estimează încheierea acordurilor cadru și semnarea contractelor la finalul lunii aprilie.

Sursa: Ministerul Agriculturii, răspuns pentru Edupedu.ro
Informații de context

Elevii din clasele primare și gimnaziu dar și copiii din creșe și grădinițe, cu program scurt de 4 ore, trebuie să primească pe parcursul săptămânii 2 porții de fructe şi/sau legume, 3 porții de lapte, 2 porții de produse lactate şi 5 porții de produse de panificație, potrivit Hotărârii de Guvern.

Pe hârtie, 1.880.615 preșcolari și elevi ar trebui să primească lapte, produse din lapte, fructe și legume, din bani europeni, potrivit Programului pentru școli al României. În realitate însă, cel puțin 746.000 de elevi, adică aproape 40% din numărul total al beneficiarilor, nu primesc aceste produse pentru că licitațiile au fost demarate târziu.

Programul a început cu întârziere pentru că Ministerul Educației a publicat Hotărârea de Guvern care prevede procedurile privind acordarea produselor și stabilirea procedurilor de licitații a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 8 august 2023, cu mai puțin de o lună înainte să înceapă școala.

Drept urmare, elevii au început să primească produsele după multe luni de la începerea școlii.

De exemplu în Ilfov, abia în martie cei peste 41.000 de elevii și copiii de grădiniță au început să primească săptămânal 5 porții de lapte, 2 porții de mere, 3 porții de corn și două porții de biscuiți, prin Programul pentru școli al României, susținut în mare parte cu bani europeni.

Pentru anul școlar viitor elevii ar putea primi la timp produsele pentru că pentru prima oară a fost stabilit un calendar asumat.

Proiectul de HG privind aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul şcolar 2023-2024, stabilește următorul calendar de distribuție: 9 septembrie -20 decembrie 2024 / 8 ianuarie – 20 iunie 2025.

Programul pentru școli al României prin care copii de grădiniță și elevii de clasele primare și gimnaziu primesc în prezent lapte și fructe ar putea fi extins și la elevii de liceu. Gheorghe Lăcătușu, șef serviciu la Direcția Generală Politici Agricole a Ministerului Agriculturii, a spus: “ca o țintă de orizont ne dorim ca până în anul 2029, avem deja acceptul Comisiei Europene, să asigurăm pentru întregul număr de elevi care sunt cuprinși în sistemul de școlarizare, de la grădiniță, apoi primar și gimnazial și încercăm și până la nivel de liceu”. El a făcut declarația în cadrul dezbaterii organizate de World Vision în data de 20 aprilie, în urma lansării studiului „Sunt hrăniți #destul copiii României? Masa la școală și masa acasă”.

Foto: © Jolijuli | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
LISTA Elevii din 16 județe încă nu primesc lapte în școli, iar în București doar Sectorul 5 derulează programul finanțat de Uniunea Europeană, conform Ministerului Agriculturii
Elevii de liceu ar putea primi și ei lapte și fructe din fonduri europene, până în 2029, prin extinderea Programului pentru școli. „Aceasta este ținta noastră. Avem deja acceptul Comisiei Europene să asigurăm pentru toți elevii din sistemul de școlarizare”, spune Gheorghe Lăcătușu, șef serviciu la Direcția Generală Politici Agricole a Ministerului Agriculturii
DOCUMENT Programul pentru școli prin care elevii primesc lapte și fructe ar putea începe încă din prima zi de școală, pe 9 septembrie, în anul școlar 2024-2025, iar produsele neconsumate pot fi redistribuite în școală – proiect
Licitațiile pentru laptele, produsele lactate și fructele care trebuie distribuite în școli sunt încă în desfășurare la nivelul a 37 de județe, iar cinci consilii județene nu le-au început deloc, deși școala a început de 3 săptămâni – datele la zi și explicațiile Ministerului Agriculturii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

România Educată – promovată de ministrul Cîmpeanu, la Summitul Educației, ca sumă a eforturilor de întărire a școlii după pandemie / Monitorul Educației al Comisiei Europene: Pachetul de legi pentru programul prezidențial va fi adoptat în al treilea trimestru din 2023

Summitul european al Educației, eveniment la care au participat înalți oficiali ai UE și din statele membre, i-a dat, vineri, ministrului român Sorin Cîmpeanu posibilitatea să explice colegilor europeni măsurile…
Vezi articolul
Concursul de directori la București

Directorii de şcoli au o atitudine mai deschisă faţă de educaţia incluzivă decât profesorii, în şcolile din România / Cei care au participat la mai mult de trei cursuri de formare iniţială în domeniu au avut o atitudine mai tolerantă – studiu

Directorii de şcoli din Romania au o atitudine mai deschisă decât profesorii faţă de educaţia incluzivă. Cei care au participat la mai mult de trei cursuri de formare iniţială în…
Vezi articolul

Protest la Ministerul Educației pentru susținerea copiilor supradotați și neurodiverși / Daniela Cristache, părinte: Există educație specială pentru copiii cu cerințe educaționale speciale și prevederi pentru copiii cu abilități înalte, dar copiii care le au pe amândouă nu se regăsesc nicăieri

Daniela Cristache, mama unei eleve de 12 ani cu cerințe educaționale speciale din Comarnic, județul Prahova, protestează luni în fața Ministerului Educației, pentru „dreptul la educație al copiilor de două…
Vezi articolul