Vremea în vacanța de iarnă a elevilor 2025-2026: ploi, ninsori la munte și în Moldova și răcire accentuată după Crăciun – prognoza ANM pentru București și în țară

460 de vizualizări
Foto: © Atakan Sevgi | Dreamstime.com
Vremea din vacanța de iarnă a elevilor va fi marcată de episoade de ploaie, lapoviță și ninsoare, intensificări ale vântului și o răcire semnificativă după Crăciun, cu valori sub cele normale în unele regiuni. Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), la solicitarea Edupedu.ro, în intervalul 23 decembrie 2025 – începutul lunii ianuarie 2026 sunt așteptate ninsori în special în Moldova și la munte, viscol local și temperaturi negative accentuate după 25 decembrie.

La nivel național, intervalul 23-24 decembrie va fi caracterizat de temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, cu cer noros în regiunile extracarpatice și precipitații slabe, mixte în Moldova și la munte și sub formă de ploaie sau burniță izolat în Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Noaptea, vor predomina ninsorile și lapovița în Moldova și la munte, iar local vor fi condiții de polei sau ghețuș, în special în nord-est și în zona montană.

În intervalul 24-25 decembrie, aria precipitațiilor se va extinde în cea mai mare parte a țării. În Moldova și la munte vor fi mai ales ninsori, cu depunerea unui strat de zăpadă, iar în restul teritoriului ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, inclusiv în Transilvania, Muntenia, Oltenia și Dobrogea. Local, mai ales în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, cantitățile de apă vor fi moderate, iar vântul va avea intensificări de până la 45-55 km/h, temporar viscolind ninsoarea, potrivit sursei citate.

După Crăciun, în intervalul 25-26 decembrie, vremea se va răci semnificativ, în special în regiunile extracarpatice, unde temperaturile vor coborî mult sub mediile climatologice. În Oltenia și la munte va ninge viscolit în prima parte a intervalului, iar în Moldova și estul Transilvaniei se va semnala local ger, cu minime de până la -10 grade. Pe 26 decembrie, vremea va deveni mai stabilă, cu cer mai mult senin și valori termice apropiate de normalul perioadei în majoritatea regiunilor.

În București, vremea va fi închisă în debutul vacanței, cu ploi slabe pe 23–24 decembrie și temperaturi ușor peste normal. În intervalul 24-25 decembrie, precipitațiile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, se va depune un strat de zăpadă de aproximativ 5 cm, iar vântul va avea intensificări ce vor amplifica senzația de frig. După Crăciun, valorile termice vor scădea accentuat, cu maxime de -2 grade și minime de până la -7 grade, urmând ca spre finalul vacanței vremea să se stabilizeze, cu temperaturi apropiate de cele climatologic specifice perioadei și o probabilitate redusă de precipitații, se mai arată în prognoza ANM.

Calendarul anului școlar 2025-2026

Modul 1: de luni, 8 septembrie 2025 până vineri, 24 octombrie 2025;

Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 25 octombrie 2025 până duminică, 2 noiembrie 2025;

Modul 2: de luni, 3 noiembrie 2025 până vineri, 19 decembrie 2025;

Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 20 decembrie 2025 până miercuri, 7 ianuarie 2026;

Modul 3: de joi, 8 ianuarie 2026 – până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi (mobilă): o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 9 februarie – 1 martie 2026;

Modul 4: de luni, 16 februarie 2026, respectiv luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 3 aprilie 2026;

Vacanța de primăvară/Paște: de sâmbătă, 4 aprilie 2026 până marți, 14 aprilie 2026;

Modul 5: de miercuri, 15 aprilie 2026 până vineri, 19 iunie 2026;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.

Foto: © Atakan Sevgi | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Un plagiat rămâne un plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative”, susține Remus Pricopie, rectorul SNSPA, în contextul tentativelor din Parlament de amnistiere a plagiatorilor

“Propunerea de modificare a legii educației pe subiectul doctoratelor, avizată ieri de comisia de specialitate din Parlament, este o naivitate. Un plagiat rămâne plagiat, indiferent de eventualele amendamente legislative”, susține…
Vezi articolul

Premieră în București: Niciun elev din clasele V-VII și IX-XI de la Școala Centrală nu vine fizic la școală săptămâna aceasta, iar de luni părinții elevilor de-a VIII-a și a XII-a au solicitat trecerea în online de teama infectării înaintea examenelor, anunță directorul colegiului

Premieră în București: niciun elev din clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a și a XI-a nu merge săptămâna aceasta fizic la Școala Centrală, după ce…
Vezi articolul

Premiul Nobel pentru Pace 2023, acordat activistei Narges Mohammadi, pentru lupta împotriva opresiunii femeilor din Iran. A fost condamnată la 31 de ani de închisoare și 154 de lovituri de bici, de către regimul din Iran și este încă în închisoare

Comitetul Norvegian pentru Nobel a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace 2023 activistei Narges Mohammadi pentru lupta ei împotriva opresiunii femeilor din Iran și pentru promovarea drepturilor omului și…
Vezi articolul

Ședință de urgență la Ministerul Educației, după ce un elev a murit și alți trei au fost răniți la Odorheiu Secuiesc, de prăbușirea unui cămin de liceu. Ligia Deca: Autoritățile locale să trateze cu maximă responsabilitate gradul de siguranță pe care clădirile în care sunt copii îl oferă

Ședință a conducerii Ministerului Educației luni seara, după ce un elev adolescent a murit și alți trei sunt la spital, unul în stare gravă. Într-un comunicat dat de instituție, autoritățile…
Vezi articolul