Zeci de școli din Marea Britanie, închise pe fondul avertizărilor meteo de ninsori și polei

246 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Peste 60 de şcoli din nordul Scoţiei şi-au suspendat cursurile pe fondul avertizărilor de ninsori şi polei aflate în vigoare miercuri în cea mai mare parte a ţării, relatează agențiile de știri DPA/PA Media, citate de Agerpres.

Meteorologii au prognozat, de asemenea, că ploaia, lapoviţa şi ninsoarea ar putea duce miercuri la unele perturbări ale transportului, timpii de deplasare fiind mai lungi.

Serviciul britanic de meteorologie Met Office a emis o avertizare cod galben de ninsori şi polei, valabilă până miercuri după-amiază pentru nordul, nord-estul şi vestul Scoţiei.

O avertizare separată de ninsori şi polei valabilă pentru Aberdeen, Aberdeenshire, Moray, Highlands, Western Isles, Orkney şi Shetland va intra în vigoare în a doua parte a zilei de miercuri şi va dura până joi la miezul nopţii.

Miercuri, 54 de şcoli şi 39 de grădiniţe din Highlands au rămas închise în timp ce în Aberdeenshire nouă şcoli au fost închise şi multe şi-au amânat deschiderea din cauza condiţiilor meteorologice.

Meteorologii au declarat că s-ar putea acumula până la 15 centimetri de zăpadă în zonele mai înalte din regiunile vizate de avertizarea care a intrat în vigoare în a doua parte a zilei de miercuri.

În Irlanda, mii de persoane au rămas fără curent electric în timpul unui val de frig, notează DPA/PA Media.

Întreg teritoriul Irlandei se află sub avertizări cod galben de temperaturi scăzute şi polei sau mai severe până vineri la prânz.

Agenţia irlandeză de meteorologie Met Éireann a declarat că vremea extrem de rece aduce un risc sporit de condiţii periculoase de călătorie, întârzieri în transporturi şi probleme legate de bunăstarea animalelor.

Zeci de mii de gospodării şi de sedii comerciale au rămas izolate la începutul acestui val de frig.

Principalele zone afectate sunt comitatele Cork, Kerry, Limerick şi Tipperary.

O avertizare cod galben de ninsori şi polei a fost anunţată, de asemenea, pentru Irlanda de Nord.

Regatul Unit este afectat în această perioadă de un val de frig, fiind aşteptate temperaturi minime de până la -16 grade Celsius, cele mai scăzute de până acum în această iarnă.

Unele regiuni ale Angliei se aflau miercuri dimineaţă sub avertizare de polei şi ninsori, iar Met Office a declarat că este posibil ca şi alte avertizări să fie emise săptămâna aceasta.

Agenţia britanică de securitate sanitară (UKHSA) a prelungit până duminică alerta sanitară de vreme rece valabilă pentru tot teritoriul Angliei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, Ligia Deca, scrie pe Facebook că se gândește să facă „vizite fără fast“ în școli: „Ar putea fi luni“ „sau vineri”, „de fapt, ar putea fi orice zi” / Enunțul ambiguu vine după o vizită la Călărași, unde între mai multe activități de partid, Deca a mers și la o școală de vară

Mesaj atipic și ambiguu din partea Ministrului Educației. La finalul săptămânii trecute aceasta a anunțat, pe pagina de Facebook, că se gândește ca, odată ce va începe anul școlar 2023-2024,…
Vezi articolul

Scriitoarea Ioana Pârvulescu: Literatura îi modelează pe copii, le formează calitățile de mici, le deschide gustul pentru lume / Pe lângă literatura universală, importante sunt și cărțile de literatură română, ca să te ancoreze în spațiu, să nu fii ca o frunză în vânt

Literatura îi modelează pe copii, îi așază pe făgașul vieții și le formează calitățile de mici, spune scriitoarea Ioana Pârvulescu într-o intervenție la Radio România Cultural (RRC). Să citească „îi…
Vezi articolul

Președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, discurs în fata studenților la drept: Vă îndemn să vă formați ca protectori ai valorilor democratice. Atunci când cerem tratamente speciale și privilegii, încălcând litera și spiritul legii, hrănim dreptul puterii

România are nevoie de juriști care să privească dreptul ca pe un instrument de construire a unei societăți mai bune, nu ca pe o armă în slujba intereselor particulare, a…
Vezi articolul

EXCLUSIV Propunerile UDMR pentru o nouă lege a Educației: Bacalaureat de două tipuri, panouri bilingve în toate școlile cu predare în limba minorităților, profesorii să dea teme o dată la 2 ore ale disciplinei

UDMR vine cu propriile propuneri pentru o nouă lege a educației și se declară deschisă negocierilor cu Guvernul PSD pentru introducerea acestora, de către Ecaterina Andronescu, în una din cele…
Vezi articolul

Studenții contrazic conducerea Politehnicii: incendiul din Regie a avut drept cauză instalația electrică, nu era niciun „electrocasnic vechi”, camera era locuită de o fată care a pierdut toate lucrurile

Studenții de la Universitatea Politehnica București (UNSTPB) cazați în cămine din Regie contrazic conducerea Politehnicii care spune că probabil cauza incendiului de duminică a fost un „aparat electrocasnic vechi” din…
Vezi articolul