15 februarie, Ziua Națională a Lecturii. Ligia Deca recomandă profesorilor aceleași activități de promovare a lecturii ca în 2023, însă pe tot parcursul lunii februarie: cluburi de lectură, întâlniri cu scriitori, vizite la bibliotecă

3.142 de vizualizări
Foto: © Jacek Chabraszewski | Dreamstime.com
Ministrul Educației, Ligia Deca, recomandă profesorilor să organizeze activități de promovare a lecturii în rândul elevilor pe toată durata lunii februarie, în contextul Zilei Naționale a Lecturii, de pe 15 februarie, potrivit unui comunicat de presă. Aceleași activități au fost recomandate și în 2023.

Pe parcursul lunii februarie, pot fi inițiate una sau mai multe activități precum:

– cluburi de lectură organizate pentru elevi și împreună cu aceștia;

– întâlniri cu scriitori, traducători și ilustratori;

– ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte;

– vizite și/sau activități organizate la bibliotecă sau librărie, inclusiv prezentări ale serviciilor oferite de bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane;

– expoziții cu desene reprezentând personajele preferate dintr-o carte;

– discuţii despre drepturile de autor și scrierea creativă originală ;

– expoziții de carte organizate cu sprijinul editurilor și librăriilor, conform documentului.

Pentru derularea acestor activități pe parcursul lunii februarie, dar și pe termen lung, în mod constant, ministrul Educației încurajează o abordare integrată prin colaborarea cu Palatele copiiilor, bibliotecile locale sau județene, organizațiile neguvernamentale, asociațiile de părinți, consiliile județene/al Municipiului București, consiliile elevilor, companii și/sau orice alte entități interesate de promovarea lecturii, se mai precizează în comunicat.

Ziua Națională a Lecturii în școlile din România

Ziua de 15 februarie a devenit Ziua națională a lecturii în 2022, prin legea nr. 21 din 14 ianuarie 2022.

În 2022 școlile şi-au modificat programul cu ocazia Zilei Naţionale a Lecturii, învăţătorii şi profesorii având obligaţia să organizeze la orele 11:00 şi 14:00 activităţi la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.

În 2023, Edupedu.ro a scris că elevii și profesorii nu mai trebuie să citească la oră fixă. „În timpul programului școlar, elevii vor fi încurajați să prezinte cartea preferată, să citească din ea și să discute pe marginea ei”, conform adresei trimisă de ministrul Educației, Ligia Deca, către inspectoratele școlare

Foto: © Jacek Chabraszewski | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și: 
Ce pot face școlile de Ziua națională a lecturii, pe 15 februarie, potrivit noii legi promulgate de președinte / Editurile pot să își pună standuri pentru “prezentare și vânzare de carte cu caracter educativ”

2 comments
  1. Si cam când sa le facă? În ore,nu se poate…e o materie care trebuie predată…in timpul liber,oare?! Dar dacă le recomanda ce sa citească, n ar fi mai bine? Sa citească acasă,comod…in familie…

  2. Intalniri cu doamna Adina Popescu :))))
    La scoala la care invata copilul meu nici macar nu au bibliotecara, sta o invatatoare dupa program.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Definitivat 2022. Miercuri, 20 iulie, are loc proba scrisă. Intrarea candidaților se face până la ora 8, iar plicurile cu subiectele vor fi desfăcute la 10 / Pentru redactarea lucrărilor se folosește cerneală sau pix de culoare albastră

Proba scrisă a examenului de Definitivat 2022 este organizată miercuri, 20 iulie, potrivit calendarului oficial. Conform metodologiei, proba scrisă începe la ora 9 și durează 4 ore. Plicurile cu subiectele…
Vezi articolul

Directorul executiv al firmei de testare standardizată, unde peste 100.000 de elevi din 329 de școli vor susține teste la Română și Matematică peste 10 zile: Încercăm să ne purtăm exact ca la un cabinet medical în care ne purtăm frumos cu copiii

Fiecare copil din școlile alese de ministerul Educației pentru a participa la proiectul pilot de testare standardizată la finalul acestei luni va susține două teste, a explicat Gabi Bartic directorul…
Vezi articolul