2.000 de locuri pentru cei care vor să devină profesori, la nivel de licență, pentru anul universitar 2022-2023, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern / Cifra de școlarizare pentru creșe, grădinițe, școli și facultăți

4.700 de vizualizări
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Sunt alocate 2.000 de locuri pentru cei care vor să devină cadre didactice, la nivel de licență, pentru anul universitar 2022-2023, potrivit unei hotărâri adoptate de către Guvern. „Este vorba de o hotărâre de guvern prin care s-a aprobat cifra de școlarizare pentru anul școlar și universitar 2022-2023, pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul universitar de stat”, a declarat ieri Ministrul Educației.

Amintim că Edupedu.ro a scris despre proiectul prin care au fost propuse de către Ministerul Educației 2.000 de locuri, la nivel de licență, pentru cei care vor să predea elevilor.

Foto: Captură_Anexa_Cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2022 – 2023

„Ministerul Educației regândește sistemul formării profesionale pentru cariera didactică, prin restructurarea sistemului de acces/admitere la programele de formare inițială pentru cariera didactică și propune alocarea unui număr de 62.000 de locuri/granturi de studii pentru studii universitare de licență, din care 2.000 de locuri să fie alocate pentru cariera în didactică în învățământul preuniversitar”, se arată în nota de fundamentare.

Sorin Cîmpeanu a anunțat că numărul alocat pentru creșe și grădinițe este de 665.000: „Pentru educația timpurie, creșe și grădinițe, numărul de locuri alocat este de 665.000 pentru anul 2022-2023. În învățământul primar sunt 935.000 de locuri alocate, este un număr mediu pe an de 187.000 de locuri, pentru că avem cinci ani în învățământul primar, clasa pregătitoare plus clasele I-IV.”

„În învățământul gimnazial avem 813.000 de locuri în total. În învățământul liceal, clasa a IX-a, avem 130.600 de locuri, aceste locuri sunt pentru învățământ de zi, la care se adaugă 11.000 de locuri pentru învățământ seral și cu frecvență redusă, clasa a IX-a. Avem, de asemenea, 16.000 de locuri alocate pentru clasa a XI-a, învățământul seral și cu frecvență redusă.”, a completat acesta.

Pentru învățământul postliceal sunt 28.000 de locuri și 30.000 pentru programul A doua șansă: „Avem în învățământul postliceal, inclusiv învățământul terțiar non-universitar, un număr de 28.000 de locuri. Foarte important, pentru anul I, în învățământul profesional, avem 60.000 de locuri finanțate. Avem, de asemenea, și locuri finanțate pentru programul A doua șansă, învățământ primar și gimnazial, inclusiv învățământul din penitenciare, un număr de 30.000 de locuri.”

În privința învățământului superior, sunt peste 63.000 de locuri la licență și peste 36.600 la master, potrivit ministrului Cîmpeanu: „La nivel universitar avem 63.729 de locuri la licență. Sunt 62.000 de locuri pentru învățământul superior civil și 1.729 de locuri pentru învățământul superior militar. La nivel de master avem 36.642 de locuri: 36.000 – învățământ civil și 642 de locuri – învățământ superior militar. La nivel de doctorat avem 3.220 de locuri finanțate, iar pentru rezidențiat avem 5.000 de locuri finanțate.”

Anexa cu cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2022-2023:

Video la minutul 1:10


2 comments
  1. Salarii mizerabile naveta jigniri înjurături reforme aiuristice proiecte fara rost carte cât mai puțină… vreți să aveți cadre didactice care sa fie supuse la astfel de porcării ca niște slugi prea supuse… glumiți …

  2. Tineretul de astazi nu este nici fraier, nici idealist sa faca in preuniversitar o munca atat de delicata contra unui salariu – bataie de joc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației încalcă propriul termen de anunț pentru lista școlilor-pilot eligibile pentru finanțare PNRR / Sunt 129 de unități de învățământ înscrise care așteaptă rezultatele – doar 60 vor primi 12 milioane de euro

Ministerul Educației ar fi trebuit să anunțe joi, 8 august, lista școlilor eligibile în apelul de proiecte „Granturi pentru unitățile de învățământ pilot”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență,…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Salariile personalului din școli vor fi stabilite printr-o ordonanță de urgență separată, spune Simion Hăncescu, FSLI: Aveam o problemă cu funcțiile de conducere, nu se puteau repara acele inechități / Va fi o medie de 20%, dar nu discutăm de procent deocamdată. Încă se lucrează

Salarizarea profesorilor și a personalului din școli pentru anul 2024 va fi decisă printr-o ordonanță de urgență separată de ordonanța „trenuleț”. Asta au declarat la ieșirea de la Palatul Victoria…
Vezi articolul

BAC 2024 Competențe la Limba română. Proba orală explicată de profesoara Anamaria Ghiban: Pentru a demonstra înțelegerea textului, un utilizator experimentat trebuie fie capabil să citească textul corect, conștient, cursiv și expresiv / Cum arată biletul de examen

Un ghid de prezentare a probei orale la limba română pentru candidații la examenul de Bacalaureat 2024 a fost realizat pentru Edupedu.ro de profesoara de Limba și literatura română Anamaria…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației încearcă să schimbe condițiile de acordare a burselor sociale medicale în anul școlar 2025-2026 printr-o adresă trimisă inspectoratelor școlare în care arată că doar anumite certificate A5 ar fi valabile / Formularul tipizat nu are însă mențiunea cerută de MEC, iar metodologia de burse nu face nicio precizare

Elevii care primesc burse sociale pe motive medicale în anul școlar 2025-2026 pot pierde bursa, dacă certificatul medical tip A5 nu conține „mențiunea expresă privind încadrarea conform criteriilor prevăzute în…
Vezi articolul