21 februarie, Ziua Internațională a Limbii Materne: 40% din locuitorii planetei nu au acces la educație într-o limbă pe care o vorbesc și o înțeleg – UNESCO

726 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Ziua Internaţională a Limbii Materne este o sărbătoare marcată anual la 21 februarie în întreaga lume, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică şi culturală, precum şi multilingvismul, potrivit Agerpres.

Tema Zilei Internaţionale a Limbii Materne din acest an este, conform UNESCO, „Folosirea tehnologiei pentru învăţarea multilingvă: Provocări şi oportunităţi” şi pune în discuţie rolul potenţial al tehnologiei în progresul educaţiei multilingve şi în sprijinul dezvoltării învăţământului de calitate pentru toţi.

Potrivit britishcouncil.org, există aproximativ 6.500 de limbi în lume, dar o limbă „moare” la fiecare două săptămâni. Ziua Internaţională a Limbii Materne este o zi în care sunt celebrate şi protejate toate limbile din lume.

Conform UNESCO, diversitatea lingvistică este în pericol pe măsură ce din ce în ce mai multe limbi şi dialecte dispar. La nivel global, 40% din locuitorii planetei nu au acces la educaţie într-o limbă pe care o vorbesc şi o înţeleg. Societăţile multiculturale există prin limbile vorbite în cadrul lor, care păstrează şi transmit tradiţiile şi cultura oamenilor într-un mod sustenabil.

Anunţată de UNESCO în 1999, la iniţiativa Bangladeshului, Ziua Internaţională a Limbii Materne (#InternationalMotherLanguage) sărbătoreşte diversitatea culturală şi comemorează studenţii „martiri ai limbii” din Bangladesh.

În 21 februarie 1952, când zona care este acum Bangladesh făcea parte din Pakistan sub numele „Pakistanul de Est”, mai mulţi studenţi care manifestau pentru recunoaşterea limbii bengali ca una dintre limbile vorbite pe teritoriul statului Pakistan au fost ucişi prin împuşcare la Dhaka, actuala capitală a Bangladeshului. Sacrificiul acestor studenţi este onorat, în fiecare an, prin încurajarea multiculturalismului şi promovarea de măsuri de protecţie pentru limbile şi dialectele considerate a fi în pericol.

Statul modern Bangladesh a obţinut independenţa faţă de Pakistan abia în 1971. Limba oficială a Bangladeshului este bangla, cunoscută şi sub numele de bengali.

Fără incluziune lingvistică, nu poate exista acces egal la educaţie pentru toţi. Printre evenimentele care marchează Ziua Internaţională a Limbii Materne se numără festivaluri multiculturale care promovează pluralismul vocilor şi coeziunea socială, conştientizarea culturală şi toleranţa. Nuanţele unice şi subtilităţile comunicării lingvistice care-i conectează pe indivizi la o cultură şi le creează o identitate personală sunt preţuite şi încurajate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alianța organizațiilor studențești solicită Guvernului să adapteze metodologia de transport: pe noile cărți de identitate nu mai apare adresa studenților, iar aplicarea reducerii de 90% la biletele de tren pe ruta universitate-domiciliu devine imposibilă

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că a transmis Ministerului Educației, luni, propuneri de modificare a normelor metodologice pentru facilitățile de transport ale studenților. Reprezentanții federației atrag…
Vezi articolul

Editura care îl publică pe Roald Dahl în Franța intenționează să lase intacte cărțile scriitorului: Această rescriere afectează doar Marea Britanie / Numărul termenilor modificați este vast, vizând aspecte considerate ofensatoare: rasă și etnie, gen, greutate corporală, aspect fizic, sănătate mintală, violență şi altele

Editura Gallimard, care publică în Franţa operele lui Roald Dahl, a declarat marţi că intenţionează să lase intacte textele cărţilor pentru copii ale autorului britanic, în pofida procesului de revizuire…
Vezi articolul