35 de cadre didactice la audieri, acuzate că au beneficiat de gradaţii de merit contra cost

3.786 de vizualizări
Percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, unde 35 de cadre didactice au fost duse la audieri sub acuzaţia că au beneficiat de gradaţii de merit după ce şi-au cumpărat documente false care să le ateste participarea la cursuri şi simpozioane de specialitate, scrie News.ro.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov au făcut luni patru percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa şi au adus la sediul poliţiei pentru audieri, 39 de persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi înşelăciune, într-un dosar în care cadre didactice au cumpărat documente false, care să le ateste participarea la cursuri şi simpozioane, în vederea obţinerii gradaţiilor de merit, relatează agenția News.ro.

Poliţia a anunțat că “la data de 19 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Ilfov, au efectuat 4 percheziţii domiciliare, în municipiului Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa. Activităţile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea şi au vizat locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals”.

Persoanele în cauză, doi bărbaţi şi două femei, cu vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani, sunt bănuite că în perioada 2013-2017, ar fi falsificat şi vândut mai multe documente, în baza cărora peste 35 de cadre didactice, din cadrul mai multor instituţii de învăţământ din Judeţul Ilfov, ar fi beneficiat de gradaţii de merit, scrie agenția citată.

Polițiștii precizează că “aceste documente ar fi facilitat cumpărătorilor accederea în carieră precum şi obţinerea de beneficii salariale. Documentele în cauză constau în certificate de participare la simpozioane naţionale şi internaţionale, precum şi diplome care atestă cunoştinţe dobândite de participanţi la diverse cursuri de specialitate”.

Surse citate de News.ro spun că unii dintre profesori şi educatori erau din Şcoala gimnazială nr 3 Buftea şi de la Şcoala nr 1 Ciolpani.

Doi dintre cei implicaţi în vânzarea diplomelor ar proveni de la o universitate privată, unul de la Şcoala Gimnazială nr 1 Ciolpani şi unul de la Asociaţia Europeană pentru Promovarea Excelenţei în Educaţie şi Cercetare, mai scrie agenția.

Prejudiciul total cauzat este de peste 1.090.000 de lei..

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciilor.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Până pe 28 septembrie, școlile vor trimite Ministerului Educației numărul de norme didactice și al posturilor, pentru acest an școlar – document / Recent, Ligia Deca spunea că știe că școlile nu scot la concurs posturile de teamă că se ocupă și apoi acei profesori pleacă

Până joi, 28 septembrie, școlile și grădinițele vor transmite Ministerului Educației situația normării profesorilor, după cum se arată într-un document obținut de Edupedu.ro. Amintim că anul școlar 2023-2024 a început…
Vezi articolul

Ligia Deca justifică de ce primii 30% din elevii unei clase vor lua bursă de merit: Va exista o competiție sănătoasă în interiorul fiecărei clase. Ideea este nu să comparăm medii, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă

„Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare…
Vezi articolul

Cîmpeanu, despre cum se va desfășura școala din 8 noiembrie, fizic sau online: În mod clar mergem către o decizie descentralizată / Incidența din localități și rata de vaccinare a profesorilor, posibile criterii / Anunțul oficial, vineri, 5 noiembrie – VIDEO

Decizia modului în care se va relua școala de pe 8 noiembrie încolo ar putea fi luată descentralizat de către fiecare unitate de învățământ în parte, în funcție de incidența…
Vezi articolul