A doua sesiune a simulării Evaluării Naționale 2026 se încheie miercuri, 29 aprilie, cu proba la Limba maternă / Rezultatele vor fi transmise copiilor pe 8 mai

0 vizualizări
Foto: © Samorn Tarapan | Dreamstime.com
Elevii minorităților naționale susțin, miercuri, 29 aprilie, proba scrisă la Limba și literatura maternă din cadrul simulării Evaluării Naționale 2026 – sesiunea a doua, potrivit calendarului oficial. La toate cele 3 probe (Română, Matematică și Limba maternă) au fost înscriși aproximativ 2.300 de elevi de clasa a VIII-a, conform datelor Ministerului Educației și Cercetării.
  • Amintim că simularea Evaluării Naționale 2026 nu a fost susținută de peste 5.200 de elevi din 104 școli din țară, potrivit datelor MEC. Secretarul de stat Sorin Ion a declarat la acel moment că „pentru elevii care nu dau simularea Evaluării Naționale 2026 care începe luni, 16 martie, ar putea exista soluții ulterioare, la nivel de școală”.

38 de școli din 10 județe din țară și din Municipiul București au ales să organizeze o nouă sesiune a simulării Evaluării Naționale 2026 pentru elevii care nu au susținut aceste probe pe fondul boicotului profesorilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. 

Luni, 27 aprilie, a avut loc proba scrisă la Limba și literatura română. Proba la Matematică s-a desfășurat marți, 28 aprilie. Rezultatele vor fi transmise individual copiilor vineri, 8 mai.

Organizarea, la cererea școlilor

Simularea suplimentară nu este obligatorie la nivel național, ci se organizează la solicitarea unităților de învățământ care nu au putut derula prima sesiune.

Prin această modificare, Ministerul Educației urmărește să ofere tuturor elevilor șansa de a se familiariza cu condițiile de examen înainte de Evaluarea Națională propriu-zisă.

Informații de context

O simulare a examenelor de la Evaluarea Națională în școlile care nu au susținut prima rundă de simulări va avea loc în perioada 27 – 29 aprilie, a declarat ministrul Educației. O nouă simulare organizată de Minister și pentru Bacalaureat va avea loc la mijlocul lunii mai, când se va desfășura sesiunea specială de BAC pentru olimpici. Dar școlile gimnaziale și liceele sunt cele care decid dacă organizarea acestei simulări aduce plus-valoare copiilor, a declarat Mihai Dimian, la TVR Info.

„Dacă dumnealor consideră ca este îndeajuns testarea pe care au avut-o până acum sau dacă au avut rezultate foarte bune în trecut și nu consideră că această simulare națională aduce plus-valoare copiilor, este decizia dumneaelor. Noi oferim cadrul, evaluatori și o oportunitate elevilor și profesorilor”, a declarat Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, invitat duminică la TVR Info.

Oficialul a precizat că „dacă profesorii consideră că au pregătit îndeajuns de bine elevii, sigur că își asumă responsabilitatea”.

„Pentru Bacalaureat ne-am propus să oferim acest cadru în perioada organizării sesiunii speciale de Bacalaureat pentru olimpici, la mijlocul lunii mai și dacă va exista interes din partea liceelor o să organizăm [o nouă simulare a examenelor, pentru liceele care nu au participat la prima simulare – N.Red.]. Am trimis către toate școlile care nu au participat invitația de a se înscrie, la fel vom proceda și în cazul acestei simulări de Bacalaureat și vom trage concluzii la final”, a continuat Dimian.

Foto: © Samorn Tarapan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com/Daniel Funeriu

Daniel Funeriu: Sper ca legea care ne va fi prezentată astăzi să aibă și componenta turbo, astfel încât la finalul epocii Iohannis, în noiembrie 2024, copiii țării mele să fie foarte bine educați, așa cum ne-a promis președintele în 2014

Fostul ministru al educației Daniel Funeriu spune, cu câteva ore înainte ca ministra Ligia Deca să prezinte public proiectele legilor educației pe care le-a finalizat în cele 4 luni de…
Vezi articolul

Elevii care vor să dea admiterea la Medicină, Farmacie sau Medicină Dentară 2025 pot participa gratuit la cursurile de pregătire organizate de Universitatea „Carol Davila” din București. Sesiunile sunt transmise live pe Facebook

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București oferă gratuit cursuri de pregătire online pentru admiterea din 2025, dedicate liceenilor care își doresc să urmeze facultățile de Medicină,…
Vezi articolul