Actorul Constantin Dogioiu demis de Teatrul Bulandra. Acum o lună a criticat public conducerea – Cultura la Dubă

649 de vizualizări
Constantin Dogioiu / Foto: Cultura la Duba
Actorul Constantin Dogioiu, în vârstă de 34 de ani, a anunțat azi, într-o postare publică pe facebook, că Teatrul Bulandra, la care era angajat pe o perioadă determinată, nu i-a mai prelungit contractul, deși a primit nota 10 la fiecare evaluare anuală și a jucat în 4 din cele 6 spectacole produse de Bulandra în ultimii 3 ani.

Acesta a scris că dintre 7 angajați pe perioadă determinată, el este singurul căruia nu i s-a mai prelungit contractul, iar celorlalți li s-a prelungit pe o perioadă de 5 luni, nu pe un an, cum era până în prezent.

Concedierea sa vine la doar o lună distanță de când acesta a criticat public conducerea teatrului.

“Teatrul L.S.Bulandra este bolnav. Grav. De cel puțin 10 ani are o tumoră artistică malignă. Undeva, în acest interval de timp, a intrat în metastazare. Și, chiar dacă există zile când mai face câte-un triplu axel, zâmbind…în majoritatea zilelor nici nu își poate lega șireturile de la patine.” – Constantin Dogioiu, actor, 26 iunie 2020, Facebook.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Bolojan, întrebat cine anume a luat deciziile privind educația: S-au adunat aceste propuneri, aceste propuneri au fost adunate și au fost asamblate într-un program asumat de către toate partidele din coaliție. V-am dat un răspuns

Propunerile privind educația, incluse în pachetul recent de măsuri fiscal-bugetare, „s-au adunat”, iar apoi „aceste propuneri au fost adunate și au fost asamblate în acest program, care este asumat de…
Vezi articolul

Regizorul Martin Scorsese critică filmele Marvel, iar preşedintele Disney contraatacă: „Nu există este revelaţia, misterul sau adevăratul pericol emoţional” / „Nu cred că Scorsese a văzut vreodată un film Marvel”

Regizorul american Martin Scorsese a criticat din nou filmele studioului Marvel, pe care le consideră produse calibrate pentru consumator, în timp ce preşedintele şi CEO al Walt Disney Co, Bob…
Vezi articolul

Ce rezultate speră să obțină Ministerul Educației după desființarea semestrelor și eliminarea tezelor? Cîmpeanu: O pregătire a elevilor și o evaluare mai corectă pentru a ști ce carieră este recomandabil să îmbrățișeze / Reacția ministrului la acuzația că schimbările anunțate bulversează

Schimbarea radicală de structură a anului școlar anunțată miercuri de ministrul Educației va duce la o pregătire și o evaluare mai corecte a elevilor, a spus Sorin Cîmpeanu în cadrul…
Vezi articolul

Costul standard per elev, pentru anul 2021, aprobat de Guvern. Nicio creștere pentru salarii, dar o majorare până la 36% în mediul rural pentru componenta cheltuielile cu pregătirea profesională, evaluarea periodică a elevilor, bunuri și servicii

Costul standard per elev, pentru anul 2021, a fost aprobat de Guvern prin hotărâre joi, 25 martie, potrivit anunțului făcut de ministrul Educației la finalul ședinței Executivului. Cîmpeanu a spus…
Vezi articolul