Înscrierea elevilor pentru probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă se face în perioada 13-15 mai, potrivit calendarului oficial. Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat modelul de cerere de înscriere pentru testarea la limba străină, precum și modelul de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute cu proba de verificare a cunoștințelor de limba modernă.
Conform ISMB, cererea de înscriere pentru susținerea probei de verificare a cunoștințelor de limba modernă va fi însoțită de următoarele documente:
- copie a certificatului de naştere al candidatului;
- copie a cărții de identitate a candidatului;
- copie a pașaportului candidatului;
- anexa la fișa de înscriere;
Cererea de înscriere pentru testarea la limba străină poate fi consultată mai jos:

În perioada 11-12 mai, școlile de proveniență eliberează sau transmit elevilor și părinților anexele la fișa de înscriere. Aceste documente sunt necesare pentru că elevii să se poată înscrie la centrul de examen unde se susține proba de limba sau probele de aptitudini. Anexa este emisă de secretariat și trebuie dusă la centrul respectiv, conform calendarului.
Ce presupune testarea la limba străină, potrivit ordinului nr. 6.060/2025
Art. 3. – „Examenul de verificare a cunostințelor de limbă modernă constă din două probe:
a) Proba scrisă, pentru care se acordă un punctaj de maximum 70 de puncte, din care 10 puncte din oficiu;
b) Proba orală, pentru care se acordă un punctaj de maximum 30 de puncte.
Art.4. – (1) Subiectele pentru proba scrisă vor cuprinde itemi obiectivi pentru verificarea competențelor de înțelegere de texte și a funcțiilor comunicative/actelor de limbaj corespunzătoare nivelului A2, cum ar fi întrebări cu răspunsuri multiple, întrebări cu răspuns scurt, întrebări de tip adevărat/fals cu justificare, exerciții de realizare a unor corespondențe, text lacunar.
(2) Timpul afectat probei scrise este de 60 minute.
(3) Pentru proba scrisă se pot depune contestații, la centrul la care s-a desfășurat proba, în perioada prevăzută de calendarul admiterii în învățământul liceal.
Art. 5. – (1) Proba orală va cuprinde itemi pentru verificarea competențelor de discurs oral și de participare la conversație de nivel A2.
(2) La proba orală nu se admit contestații.”
Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională, conform ordinului nr. 6.060/2025
Art. 10. „Recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, precum și a premiilor I, al II-lea, al III-lea sau a mențiunilor obținute la etapa națională a olimpiadei de limba modernă, se realizează de către comisia de înscriere constituită la nivelul unității de învățământ gimnazial.”
Părinții vor depune la secretariatul școlii cererea scrisă pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor, precum și diploma/certificatul/adeverința în original.
Art. 11. – „(2) Pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, părintele/reprezentantul legal instituit al candidatului depune la secretariatul unității de învățământ următoarele documente:
a) cererea scrisă pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor;
b) diploma/certificatul/adeverința în original.”
Recunoașterea și echivalarea rezultatelor pentru elevii care au promovat cel puțin una din clasele gimnaziale la o unitate de învățământ cu predare într-o limbă maternă pentru care se organizează clase cu predare în limba modernă în regim bilingv
Art. 11. – „(4) În cazul candidaților, care au promovat cel puțin una din clasele gimnaziale la o unitate de învățământ cu predare într-o limbă maternă pentru care se organizează clase cu predare în limba modernă în regim bilingv și al candidaților care au promovat cel puțin una din clasele gimnaziale la o unitate de învățământ din străinătate, având ca limbă de predare limba modernă pentru care se organizează clase cu predare în limba modernă în regim bilingv, documentele solicitate pentru recunoaștere și echivalare sunt:
a) cererea scrisă pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor;
b) foaia matricolă sau decizia de echivalare a studiilor parcurse în străinătate.”
Cerere de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă străină – ISMB

Probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă 2026
11 – 12 mai 2026: Eliberarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere pentru elevii sau absolvenţii care doresc să participe la probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
13-15 mai 2026: Înscrierea candidaţilor pentru probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
NOTĂ: Documentele necesare pentru recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională pot fi depuse la unitatea de învăţământ de provenienţă până la data de 25 mai 2026.
18 – 22 mai 2026: Desfăşurarea probelor de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
25 mai 2026: Comunicarea rezultatelor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. Depunerea contestaţiilor la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă (dacă există prevederi metodologice privind contestarea probelor).
29 mai 2026: Comunicarea rezultatelor finale, după contestaţii, la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă. Transmiterea către comisia de admitere judeţeană/a municipiului Bucureşti a listelor cu rezultatele finale la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată.
2 – 3 iunie 2026: Ridicarea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere de la unităţile la care candidaţii au susţinut probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă.
8-10 iunie 2026: Depunerea/Transmiterea anexelor fişelor de înscriere ale candidaţilor care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, la unităţile de învăţământ de proveniență.
18 iunie 2026: Transmiterea de către comisiile de admitere judeţene/a municipiului Bucureşti, în format electronic, către Centrul naţional de admitere a listei candidaţilor care au promovat probele de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă şi a rezultatelor acestora la probe, prin introducerea și confirmarea finalizării introducerii acestora în aplicația informatică centralizată.