Admitere liceu, etapa a II-a. Rezultatele repartizărilor pe locurile rămase libere vor fi anunțate pe 10-11 august în fiecare județ

4.089 de vizualizări
Foto: Nicoleta Colibășeanu / Agerpre Foto
Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, se face în perioada 10 – 11 august 2023. Cererile s-au depus până miercuri, 9 august, la centrul stabilit de fiecare inspectorat școlar în fiecare județ, potrivit calendarului oficial.

Cererile pentru a doua etapă au putut fi depuse de cei care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, precum și de candidații care au fost respinși la licee. De asemenea, aici intră și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.

Cererile de înscriere s-au depus la centrele stabilite în fiecare județ sau la inspectoratul școlar, pe emailul comunicat de fiecare instituție.

Calendar etapa a II-a de admitere la liceu 2023

10 – 11 august 2023: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 5 iulie 2023.

11 august 2023: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată

14 – 16 august 2023: Depunerea dosarelor de înscriere a candidaților care au primit rezoluţie favorabilă la unitățile de învăţământ la care au fost repartizați.


7 comments
  1. ce acte mai trebuiesc pentru dosar pe 14 august? majoritatea actelor de la școală primite cu mediile și toate cele sunt deja la inspectorat,ma poate ajuta cineva?

    1. ai gasit raspuns? ca de 2 zile caut si nu gasesc

  2. Oare ma poate ajuta cineva cu o nelămurire? Cum trebuie sa procedeze un elev care la finalul clasei a 8-a se mută în altă localitate? Unde trebuie să anunțe ca repartizarea pentru liceu sa se facă în noua localitate?

  3. Bună seara!
    S-au afișat rezultatele la etapa a doua (7-9 august) admitere liceu ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zeci de studenți au ieșit să protesteze la Cluj / Se scandează mesaje pro-Europa și anti Georgescu: „Țara nu e de vânzare, Rusia nu e salvare”, „Legionarul de unde are banul”, „Jos fascismul”

Zeci de tineri s-au adunat în fața Prefecturii din Cluj Napoca, la manifestația anunțată pe grupul „Studenți pentru Democrație: protest la Cluj pentru un viitor în care democrația învinge”, scrie…
Vezi articolul

OFICIAL Scade la 24 numărul elevilor într-o clasă de a IX-a, real și uman, din septembrie, față de 26 în prezent / Măsura are un potențial impact major asupra admiterii la liceu

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial noul ordin privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, care aduce schimbări importante pentru structura claselor în anul școlar 2025-2026.…
Vezi articolul

Fundației Regală Margareta anunță că a strâns 180.000 de euro la Concertul Regal Caritabil pentru sprijinirea tinerilor artiști talentați cu posibilități financiare limitate / Selecția Tinere Talente 2024 va începe în noiembrie

Fonduri de 180.000 de euro, pentru sprijinirea tinerilor artiști talentați cu posibilități financiare limitate, s-au strâns cu ocazia celei de-a 14-a ediții a Concertului Regal Caritabil, ce a avut loc…
Vezi articolul

Formarea continuă a cadrelor didactice, prin programe acreditate pentru format față-în-față, se poate derula online pe durata suspendării cursurilor în școli

Programele de formare continuă acreditate pentru forma de organizare de tip față-în-față, aflate în desfășurare la data suspendării cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar de stat/particular și suspendate conform prevederilor…
Vezi articolul