Bogdan Gruia Ivan, propus ministru al Cercetării în Guvernul Ciolacu, aviz favorabil în Parlament: „Prima prioritate” în domeniul cercetării este „adaptarea legislației la vremurile în care trăim” / Zone de interes: inteligența artificială, tehnologii cuantice, energie verde

489 de vizualizări
Foto: captura PSD
Bogdan-Gruia Ivan, propus de PSD pentru postul de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării în Guvernul Ciolacu, a primit aviz favorabil din partea comisiilor care l-au audiat, miercuri, în Parlament. El a notat că are „onoarea să fie cel mai tânăr” membru al guvernului. În privința cercetării, „prima prioritate” este actualizarea legislației pe baza căreia funcționează acest domeniu, precum și debirocratizarea”, a spus el.

Bogdan-Gruia Ivan a spus că inteligența artificială, tehnologiile cuantice și energia verde ar putea fi zone prioritare pentru domeniul cercetării.

  • El a primit aviz în urma unei sesiuni de întrebări în care parlamentarii i-au adresat mai degrabă încurajări și sfaturi și întrebări privind cloud-ul guvernamental, alte teme referitoare la digitalizare și colaborarea cu mediul de afaceri.

Ideile principale în declarațiile lui Bogdan-Gruia Ivan privind cercetarea:

  • Un obiectiv foarte îndrăzneț în zona de cercetare, pe care mi-aș dori să-l putem atinge, e să ajungem la un 2% din PIB alocare pentru finanțarea cercetării, sub o formulă foarte simplă: 1% finanțare privată și 1% finanțare publică. Știm cu toții că în acest an MCID a avut o alocare publică pentru cercetare consistentă, cu 70% mai mare decât în anul precedent, dar cu toate acestea, bugetul general consolidat al ministerului nu depășește 0,21% din PIB.
  • Ca viziune pentru zona de cercetare și inovare, e foarte important să vorbim despre investiții în cercetarea publică, dar și privată și în același timp despre transferul tehnologic în urma cercetării către economie. Pentru că, dacă nu vorbim despre rezultatul practic și modul în care poate să impacteze economic România, atunci va fi o cercetare care rămâne strict în zona de teorie, fără avea o aplicabilitate practică. 
  • Și din acest punct de vedere avem o viziune foarte clară de sprijin pentru tinerii cercetători, atât pentru cei aflați în afara României, pentru că avem foarte, foarte mulți tineri bine pregătiți, foarte mulți români aflați în institutul de cercetare în întreaga lume, care vor putea să primească forme de granturi atât pentru proiecte de cercetare directe, cât și să fie integrați într-o rețea de schimb de know-how și de tehnologie în acest domeniu al inovării și cercetării. 
  • Vrem să continuăm și să începem sprijinul acelor tineri care participă la competiții internaționale de cercetare, să continuăm Programul de granturi pentru cercetare, dezvoltare și inovare Regele Carol I și să susținem orice tânăr din România care are potențial să meargă în această direcție și să ducă plus valoare țării noastre. De asemenea, o prioritate se legată și de platformele naționale de cercetare în domenii cheie și, evident, susținerea INCD-urilor.
  • Prima prioritate în acest domeniu reprezintă adaptarea legislației la vremurile pe care le trăim. Nu putem să funcționăm după o lege din anul 2002. Și, evident, intru tot în această, în această paradigmă, într-o zonă în care trebuie să debirocratizăm masiv tot ce înseamnă zona de legislație și zona de stimulare, inclusiv a institutelor de cercetare.
  • Cred foarte mult în a sta la aceeași masă cu universitățile. Chiar săptămâna viitoare, în mod normal, va trebui să avem o întâlnire cu Consiliul Național al Rectorilor din România.
  • Cred foarte mult că inteligența artificială poate fi un domeniu în care putem să ne aplecăm direct în materie de cercetare. Și tehnologiile cuantice. De asemenea, cred că reprezintă o prioritate și, dacă îmi permiteți să adaug și un al 3-lea domeniu, cercetarea în zona energiei verzi, cred că poate să fie o prioritate zero.
  • În această săptămână, luni, a fost prima ședință a unui comitet interministerial, a Comitetului Național de Cercetare, Știință și Inovare, care reprezintă o pârghie foarte importantă a statului român prin care se vor derula două programe mari – un program de granturi de cercetare de 1.200.000 euro pentru tinerii cercetători români aflați în afara țării care vor să aplice pentru această finanțare și automat au putut să fie direct în economia românească și altă finanțare de 650 de milioane de lei din bugetul de stat, cu o destinațiie similară pentru tinerii cercetători din din România.
Citește și:
Cine este Bogdan Ivan, propus de PSD pentru postul de ministru al Cercetării și Digitalizării: unul dintre cei mai tineri parlamentari, cu doctorat luat sub coordonarea lui Vasile Dîncu / Marcel Ciolacu: E cel mai tânăr om din echipă
UPDATE Nimic despre Cercetare în capitolul “Cercetare și Digitalizare” din programul guvernului Ciolacu, prezentat de PSD / Prioritățile în domeniu, inclusiv o nouă lege a cercetării, sunt prezentate însă în programul de guvernare depus la Parlament


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cinci ani de închisoare pentru fostul profesor de etică și integritate academică Rudolf Cristian, care a primit mită de la studenți. Instanța i-a interzis să mai fie profesor 5 ani, după executarea pedepsei, și a ridicat sechestrul pentru două lingouri de aur / Decizia nu este definitivă

Profesorul Rudolf Cristian, de la Facultatea de Administrație Publică Reșița, a Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită…
Vezi articolul

“Cred că Franța ar trebui să retragă ordinul ministrului care a fost dovedit că plagiază” – conferențiarul universitar Ruxandra Ivan, căreia i-a fost acordat Palmes Académiques, ordin acordat anterior și ministrului acuzat de plagiat Sorin Cîmpeanu / Ea a invocat integritatea academică în discursul prin care, miercuri seară, a primit ordinul

Onestitatea academică a fost invocată de Ruxandra Ivan, conferențiar la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, în discursul prin care, miercuri seară, a primit ordinul “Palmes Académiques“ în…
Vezi articolul
Salariul de bază al profesorilor

Daniel David despre banii strânși de părinți de Mărțișor: Avem reglementare, colectarea de bani este interzisă. Profesorul poate să refuze. Părinții nemulțumiți pot să facă sesizări către inspectorate / Sorin Ion, secretar de stat: O să întărim mesajul, fără să devenim Grinch

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a fost întrebat în conferința de presă de joi, 27 februarie, despre situațiile în care în școli sau grădinițe părinții strâng bani de 8…
Vezi articolul