(ADVERTORIAL) Declarația finală privind instrumentele de finanțare UE a Adunării Generale a CESAER – Universitatea POLITEHNICA din București

21 de vizualizări
Universitățile de Știință și Tehnologie (S&T) s-au reunit în cadrul Adunării Generale a CESAER, desfășurată la Universitatea POLITEHNICA din București, în 17-19 octombrie 2018, fiin emisă o declarație comună care oferă mesaje-cheie privind următoarea generație de instrumente de finanțare UE între 2021 și 2027.

În perioada 17-19 octombrie 2018, Universitatea POLITEHNICA din București a găzduit Adunarea Generală a CESAER (Conference of European Schools for Advanced Engineering Education and Research) – una dintre cele mai importante asociații universitare la nivelul Uniunii Europene. Evenimentul a reunit reprezentanții a peste 50 de universități europene, împreună cu personalități din lumea cercetării și a învățământului superior.

Programul conferinței a cuprins conferințe, sesiuni plenare, grupuri tematice, precum și vizite la centrele de cercetare ale universității. În cadrul evenimentului au susținut discursuri liderii celor mai importante instituții de învățământ superior din Europa. La eveniment au fost prezenți și Comisarul European pentru Dezvoltare Regională, Corina Crețu și Dan Nica, Europarlamentar și membru al Comisiei Europene pentru Industrie, Cercetare și Energie.

Adunarea generală anuală a CESAER – asociația care și-a propus să reprezinte universitățile specializate în știință și tehnologie din Europa – a avut loc anul acesta în România pentru a celebra împlinirea a 200 de ani de la înființarea Universității Politehnica din București. În același timp, întâlnirea a fost ocazionată de centenarul Marii Uniri și de preluarea conducerii Consiliului UE în prima jumătate a anului 2019.

S-a discutat despre importanța colaborării în cercetare, inovație și educație și de beneficiile economice pe care le poate aduce întărirea colaborării internaționale între universități în aceste domenii. În cadrul evenimentului au fost discutate atât rolul universităților în spectrul mai amplu al cercetării și inovării, cât și negocierile purtate de CESAER pentru crearea unei noi generații de instrumente de finanțare ale Uniunii Europene.

Iată declarația comună privind privind instrumentele de finanțare UE:

Declarația finală privind instrumentele de finanțare UE a Adunării Generale a CESAER

  • Advertorial susținut de Universitatea Politehnica din București

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația Orange

Copiii pasionați de tehnologie sunt invitați să creeze animații în competiția națională SuperCoders #10 – povestea creată în Scratch poate lua viață pe ecran până pe 19 noiembrie

O nouă ediție a programului SuperCoders de programare vizuală pentru copiii cu vârste între 10 și 14 ani a început și așteaptă înscrieri până pe 19 noiembrie. Elevii pasionați de…
Vezi articolul

VIDEO Copiii expuși la fake news dezvoltă anxietate – aproape jumătate dintre copiii cu vârsta între 8 și 17 ani verifică uneori, rar sau deloc informațiile găsite pe internet, arată un studiu Salvați Copiii / Cum le vorbim copiilor despre Fake News? – conferință online

Aproape 80% dintre copiii cu vârsta între 8 și 17 ani utilizează Internetul zilnic timp de cel putin trei ore, în afara orelor de școală, procentul celor care petrec între…
Vezi articolul

Pregătirea pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a ar trebui să înceapă din clasa a V-a, spune profesorul de Matematică Alin Danciu: Este important să le arătăm elevilor cum se aplică în viața reală ceea ce le predăm (P)

Clasa a VIII-a este, fără îndoială, cea mai intensă din ciclul gimnazial. Programa trebuie parcursă integral, iar examenul final se apropie cu pași repezi. Profesorii de matematică resimt din plin…
Vezi articolul