Agenția pentru calitate în învățământul superior: Laurențiu Barangă, suspect de înșelăciune, a fost exclus din Registrul Național al Evaluatorilor

385 de vizualizări
Masteratul la distanță
Foto: Pexels.com
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a anunţat marţi excluderea fostului șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Laurenţiu Barangă, din Registrul Naţional al Evaluatorilor, gestionat de agenţie, potrivit Agerpres. Acesta este acuzat de înşelăciune, fiind suspectat că şi-a falsificat diploma de Bacalaureat.

ARACIS afirmă că, de la data dobândirii calităţii de membru în Registrul Naţional al Evaluatorilor, gestionat de ARACIS, şi până în prezent, „Laurenţiu Barangă nu a participat la nicio activitate de evaluare externă” desfăşurată de ARACIS.

ARACIS, într-un comunicat de presă:

  • „Biroul Executiv al Consiliului ARACIS a luat la cunoştinţă de informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la anularea diplomelor de studii ale domnului Laurenţiu Barangă şi a decis (decizia nr. 15 / 12.10.2020) excluderea acestuia din Registrul Naţional al Evaluatorilor (RNE), gestionat de agenţie. Totodată, precizăm faptul că domnul Laurenţiu Barangă a fost inclus în Registrul Naţional al Evaluatorilor în anul 2013, în baza unei proceduri care în prezent nu mai este în vigoare, care presupunea doar confirmarea calităţii de titular cu funcţia didactică de conferenţiar sau profesor într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, şi promovarea unor teste susţinute pe platforma online a agenţiei destinată experţilor evaluatori”.

Foto: Pexels.com


1 comment
  1. Pai daca e doar suspect, de ce a fost exclus??????????
    Nu mai exista PREZUMȚIA de nevinovăție ???
    Mda, in romania nu mai exista…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Programele Naționale „Vouchere culturale pentru elevi“, cu o valoare de 250 de lei, și „O carte pentru fiecare elev”, prevăzute în Legea Educației dar amânate deja de 2 ani, sunt exclusiv responsabilitatea Ministerului Educației, spune directorul Asociației Editorilor din România / Mihai Mitrică: Există modele care funcționează în Franța, Republica Moldova sau Italia

Mihai Mitrică, directorul Asociației Editorilor din România, atrage atenția că Programele Naționale „Vouchere culturale pentru elevi”, cu o valoare de 250 de lei, și „O carte pentru fiecare elev”, prevăzute…
Vezi articolul