Alegeri prezidențiale 2025: TikTok promovează în România de trei ori mai mult conținut de extremă dreaptă decât alte curente politice, cu câteva zile înainte de turul doi – analiză Global Witness / Rețeaua socială respinge acuzațiile

240 de vizualizări
Foto: © Boumenjapet | Dreamstime.com
Algoritmul TikTok direcționează utilizatorii din România către conținut de extremă dreaptă în proporție de trei ori mai mare decât către alte curente politice, arată o investigație realizată de organizația internațională Global Witness cu doar câteva zile înaintea turului II al alegerilor prezidențiale, scrie Europa Liberă România.
  • Experimentul a fost efectuat între 7 și 8 mai 2025, în București, cu trei conturi TikTok „politic echilibrate”, care au urmărit în mod egal conturile oficiale ale celor doi candidați rămași în cursă: George Simion (extrema dreaptă) și Nicușor Dan (centru).

În decursul a 30 de minute cumulat pe pagina „For You”, conturile au primit 65 de postări politice, dintre care 74% promovau sau prezentau favorabil viziuni ale extremei drepte.

Proporția a rămas constantă în toate cele trei repetări ale experimentului, potrivit Global Witness, care a precizat că algoritmul TikTok tinde să favorizeze conținutul mai provocator și viral – trăsături frecvente în mesajele politice extremiste.

Platforma TikTok a respins concluziile investigației, catalogând-o drept „neștiințifică și înșelătoare”, dar a susținut că rămâne „ferm angajată” în protejarea integrității alegerilor și colaborează cu autoritățile europene, mai notează Europa Liberă.

  • Global Witness nu acuză intenționalitatea favorizării extremei drepte, însă atrage atenția că dezechilibrele generate de algoritm pot afecta procesul democratic.

Investigația vine în contextul în care Comisia Europeană a deschis deja, în decembrie 2024, o anchetă oficială asupra TikTok, în baza Digital Services Act, privind manipularea electorală în România.

ONG-ul cere acum extinderea acestei anchete, avertizând că platformele sociale trebuie trase la răspundere pentru influența pe care o au în procesul electoral.

Foto: © Boumenjapet | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Alegeri prezidențiale 2025: manipulare online, imagini generate de AI și rețele false de influență. O cercetare europeană arată cum s-a răspândit discursul extremist în România pe Facebook și TikTok


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ludovic Orban a numit un nou secretar de stat la Educație în locul candidatei Barcari, dar și acesta candidează la Parlament. Sorin Ion, fost inspector în Dâmbovița: Probabil aș alege poziția de senator

Premierul Ludovic Orban numește pentru a doua oară într-o poziție cheie din educație un liberal care intră în campanie electorală. Noul secretar de stat responsabil cu învățământul preuniversitar este Sorin…
Vezi articolul

Evaluare Națională și BAC 2026. Pretestare județeană la Limba și literatura română, pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a din Sibiu, organizată în data de 5 decembrie: Are ca scop rezolvarea subiectului în intervalul de 2 ore, respectiv de 3 ore

În județul Sibiu se poate organiza în data de 5 decembrie 2025 o pretestare județeană a probei scrise la Limba și literatura română, la decizia fiecărei școli, pentru elevii de…
Vezi articolul