Alexandra Baneu, cercetătoare la Universitatea Babeș-Bolyai, este singura din România pe lista câștigătorilor competiției supranumite Nobelul granturile europene

1.886 de vizualizări
Universitatea Babeș-Bolyai / Foto: Facebook.com – UBB
Alexandra Baneu este singurul cercetător din România inclus pe lista celor 436 de câștigători din statele europene în cadrul competiției organizate de către Consiliul European al Cercetării (European Research Council/ERC), anunță Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Proiectul propus de cercetătoarea UBB, intitulat „NOTA-Note-taking and Notebooks as Channels of Medieval Academic Dissemination across Europe”, va beneficia de grantul acordat de Consiliul European al Cercetării (European Research Council) în cadrul competiției Starting Grants cu o finanțare totală în valoare de 1.175.100 Euro, doar 13% dintre proiectele depuse fiind selectate pentru finanțare.

Alexandra Baneu, câștigătorul proiectului, a declarat că „UBB și echipa din cadrul Centrului de Filosofie antică și medievală, condus de prof. univ. dr. Alexander Baumgarten, au creat contextul intelectual în care am putut concepe un proiect de o asemenea anvergură. Alături de o echipă deja formată și performantă, voi studia pentru următorii 5 ani «caietele» studenților medievali, având ambiția de a reconstitui o parte a istoriei universității medievale din această perspectivă inedită”.

Rectorul UBB, Daniel David, susține că aceste competiții „European Research Council reprezintă cele mai exclusiviste și mai dificile competiții de granturi europene, informal fiind supranumite «Nobelul granturile europene». Câștigătorii lor sunt recunoscuți drept cercetători de anvergură europeană, de la care se așteaptă contribuții științifice care să stimuleze/producă schimbări paradigmatice în domeniile de derulare. Mă bucur că UBB – una dintre cele mai reprezentative universități ale țării – va deveni sediul de derulare a acestui proiect de marcă europeană din zona științelor socio-umane, UBB mai găzduind în prezent un proiect ERC în derulare în zona științelor naturii. Ca universitatea din țară cu cea mai veche tradiție academică, începută în 1581 cu Academia/Universitas Claudiopolitana, UBB are ambiția de a contribui la înțelegerea istoriei universităților europene, cu impact apoi și asupra înțelegerii comprehensive a istoriei proprii.

Vezi aici comunicatul emis de Consiliul European al Cercetării, precum și lista proiectelor care vor beneficia de finanțare 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Babeș-Bolyai lansează pe piață un aparat care măsoară calitatea aerului și eficiența energetică a clădirilor, realizat de cercetătorii săi

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță că lansează pe piață aparatul SmartRadon, un sistem de monitorizare a calității aerului din clădiri. Aparatul este dezvoltat și testat de cercetătorii Universității, precizează instituția într-un…
Vezi articolul

Raport CE: Finanțare eficientă, eliminarea fragmentării din sistem și canalizarea banilor către institutele performante – printre recomandările experților europeni pentru cercetarea românească, prinsă într-un “cerc vicios” al incoerenței, inerției, fondurilor puține cheltuite prost / Ce mesaje au reținut autoritățile române

Cercetarea românească nu funcționează coerent, este prea fragmentată, este erodată la nivel de guvernanță, capital uman și interacțiuni public-privat și puținii bani care există în acest sector sunt cheltuiți prost…
Vezi articolul