Alexandru Cumpănașu, trimis în judecată în dosarul în care a mințit în privința studiilor superioare atunci când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european al SNSPA

16.999 de vizualizări
Foto: Facebook/Alexandru Cumpanasu
Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost trimis în judecată, marți, pentru fapte de corupție, conform portalului instanțelor. Este vorba de dosarul în care Alexandru Cumpănașu este acuzat de procurorii DNA Constanța că a mințit în privința studiilor superioare atunci când a aplicat pentru un post de expert într-un proiect european al SNSPA, conform surselor din instanță consultate de G4Media.
  • În aprilie 2021, Edupedu.ro scria despre faptul că toate parteneriatele Ministerului Educației cu asociația lui Alexandru Cumpănașu au încetat. – mai multe detalii aici

Conform procurorilor, Alexandru Cumpănaşu ar fi minţit că are studii superioare atunci când a aplicat pentru postul de expert în cadrul proiectului ”Consolidarea cadrului pentru creșterea calității serviciilor publice și sprijinirea dezvoltării la nivel local” (SIPOCA 9), implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Direcția pentru Descentralizarea Administrației Publice, în parteneriat cu SNSPA.

  • Alexandru Cumpănașu nu a transmis un punct de vedere la solicitarea G4Media până la acest moment.

Alexandru Cumpănașu a negat, în momentul în care a fost inculpat de DNA (2019), că a prezentat documente false în momentul angajării la SNSPA și spunea că îl va da în judecată pe rectorul Remus Pricopie, pentru că i-a ”afectat imaginea”, după ce instituția a anunțat că va lua măsuri în urma unor verificări suplimentare.

Articolul integral, pe G4Media..


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Fosta inspectoare Iulia Cabrancea de la ISJ Constanța, condamnată de instanță la muncă în folosul comunității la un muzeu sau spital, după ce a recunoscut că a luat și o șpagă de 200 de euro, la o lună după ce a primit 5.000 de euro pentru a transfera un elev

Fosta inspectoare școlară din Constanța Iulia Cabrancea va face muncă în folosul comunității la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța sau la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, timp…
Vezi articolul

Vicepreședintele USR Tineret, Ciprian Constantinescu, despre postarea care compara exmatricularea studenților de la drept care au copiat cu o execuție publică: „E o poziție redactată de mine”

Vicepreședintele USR Tineret, Ciprian Sorin Constantinescu, a spus sâmbătă seară că este autorul controversatului text publicat pe Facebook de USR Tineret în care scria, referitor la cei 45 de studenți…
Vezi articolul

Posibilitatea de a renunța unilateral la titlul de doctor și înlăturarea răspunderii pentru plagiate după 3 ani, forme de amnistiere a plagiatorilor în proiectul Legii învățământului superior propus de Cîmpeanu, nu mai apar în versiunea Ligia Deca

Posibilitatea dată plagiatorilor de a renunța unilateral la titlul de doctor, promovată în proiectul de Lege a învățământului superior pus în consultare publică, în vară, de fostul ministru Sorin Cîmpeanu,…
Vezi articolul