Acolo unde educația a eșuat, a înflorit legionarismul naționalist și ortodoxist: harta votului aurist se suprapune cu harta nivelului de educație a populației, cu harta participării la educație și a rezultatelor la examene și evaluări naționale și internaționale.
În rural și în orașele mici, unde condițiile de viață (precare) influențează cel mai mult participarea la educație și rezultatele învățării, unde nu există nici alte oportunități educaționale, unde profesorii sunt demotivați de insuccesele repetate și de transformarea lor în „vinovații de serviciu” pentru starea învățământului (deși nu ei sunt principalii vinovați), toate combinate cu nivelul ridicat al sentimentul de excluziune („pe noi ne-au uitat”), acolo a înflorit extremismul naționalist ortodoxist alimentat, copios, de reprezentanți bisericii. În plus, școala este sau nu este bine întreținută și utilată, dar biserica este întotdeauna renovată, chiar nouă, și bine îngrijită, folosind mai ales bani publici dar și zeciuiala strânsă prin presiune socială; copiii merg sau nu merg la școală (unde orele de îndoctrinare religioasă sunt, de altfel, prezente la toate nivelurile de învățământ), dar la biserică musai.
Presiunea bisericii pentru acceptarea necritică („crede și nu cerceta”) a „adevărurilor” proprii, exercitată de-a lungul celor 12 ani de îndoctrinare religioasă din școală, dublată de implicita (chiar explicita, pe alocuri) devalorizare a umanului în favoarea „transcendentului”, i-au făcut pe tinerii de azi vulnerabili la fanatism, la ideile extremiste, naționaliste și rasiste, la teoriile conspirației și la anti-știință: „adevărul” se fundamentează pe credință și nu pe fapte. Deci, dacă au cred într-o idee, ea devine, automat, adevărată și deasupra oricărei îndoieli și posibilități de negare. Dacă eu cred în cineva (om sau divinitate), acel cineva este fără de prihană.
Să ne reamintim că tot acolo a înflorit legionarismul și în perioada interbelică, „Căpitanul” având o ascensiune fulminantă așa cum au avut, recent, Georgescu și Simion. Să mai amintim și faptul că mulți preoți au susținut mișcarea legionară și, apoi, după „marea schimbare”, au susținut comunismul, mai ales în faza lui naționalist-comunistă (cu valori similare legionarismului). Să mai amintim și că între 60% și 80% (în funcție de sursă) dintre preoți erau bănuiți ca informatori ai Securității (taina spovedaniei devenind o glumă proastă).
Și să fim bine înțeleși: nu am nimic cu credința, cu religia, în sine (libertatea credinței fiind un drept fundamental, care trebuie respectat și ocrotit), ci doar cu instituția lumească a bisericii, elefantul din încăpere, care demonstrează toate păcatele capitale. Amintesc doar desfrânarea (un exemplu, cazul de la Huși), lăcomia / „iubirea de arginți” (clădiri, terenuri, păduri, donații fără număr din bani publici și scutiri de dări, care a transformat biserica ortodoxă în cea mai bogată instituție privată din România și adevărat stat în stat) și trufia, dovedită inclusiv de noile construcții bisericești, de la bisericile din cele mai sărace sate până la Catedrala Națională, care se vrea cel mai „înălțat”, la propriu, loc din București.
Nu mai spun că această trufie contrazice tradiția bisericii ortodoxe românești: comparați, de exemplu, noile biserici de la Pângărați și de la Sihăstria cu cele vechi. Biserica nouă stă, falnic, pe vârf de deal, în timp ce cea veche este ascunsă în pădure, turla nedepășind înălțimea copacilor din jur. De aceea, eu cred că ostentația nu este o caracteristică istorică (doar dacă considerăm frumusețea și armonia vechilor mănăstiri din Moldova și Oltenia ca ostentație). Ostentația în privința treburilor bisericești a fost importată, ca atâtea alte lucruri „bune” , din est (vezi turlele poleite cu aur de la bisericile rusești sau icoanele aduse preponderent de la Moscova – a treia Romă, nu-i așa?). Iar aceste legături (simbolice, canonice dar și directe) ridică și alte semne de întrebare – de exemplu, privind popularitatea, în creștere, a lui Putin printre români.
Mai mult, nu am auzit ca biserica să fie afectată (cu mici excepții) de taxe, impozite și contribuții, și nici să compenseze măsurile de austeritate, prin întărirea misiunii sale sociale în rândul celor mai săraci români.
Să ne mai gândim și câte economii s-ar face la buget, dacă orele de religie nu ar mai fi obligatoriu-facultative (!!), ci opționale, parte a CDEOS. Sau dacă Religia, ca disciplină, ar dispărea cu totul din trunchiul comun la învățământul primar și cel gimnazial (la vârsta respectivă se transmit mai ales ritualurile, nu valorile creștine). Mai ales că acum se schimbă și legea (confirmând tradiția schimbărilor fără număr ale legilor educației).
Citiți analiza integrală pe blogul serbaniosifescu.ro
______________
Nota redacției: Analiza a fost preluată cu acordul autorului
Lazăr Vlăsceanu
Matei Pop
Redacția
Virgil Iordache
Ramona Florea