Suma de 100 de lei pentru fiecare oră remedială va fi impozitată, anunță ministrul Educației. Un profesor ar primi 8.000 de lei brut pentru toate cele 16 săptămâni de recuperare cu elevii, dar bugetul propus ajunge doar pentru 30.000 de profesori după ce a scăzut cu 30% în declarațiile ministrului

21.873 de vizualizări
Foto: © Francisco Javier Altamirano Martin | Dreamstime.com
Cei 100 de lei primiți pentru o oră de un profesor care face cursuri de recuperare cu elevii, cunoscute în Educație sub denumirea de “ore remediale”, ar urma să fie impozitați, potrivit declarației ministrului Sorin Cîmpeanu. Oficialul a spus la Antena 3 că este vorba despre o sumă brută.

Este pentru prima dată când ministrul anunță că banii pe care i-a anunțat pentru plata orelor remediale vor fi impozitați. Ministrul Educație a completat o întrebare a moderatorului, legată de orele remediale:

Moderator: “Se organizează ore remediale vreme de 16 săptămâni, pentru care profesorii vor fi plătiți cu 100 de lei pe oră

Sorin Cîmpeanu: Brut! (…) Deci intenționăm să alocăm 144 de milioane din fonduri europene pentru învățământul primar și gimnazial, la care să se adauge 96 de milioane de lei din programul ROSE, Romanian Secondary Education, un proiect al Guvernului României împreună cu Banca Mondială, în total 240 de milioane de lei”.

Un calcul pe sumele prezentate de ministrul Cîmpeanu arată că un profesor ar urma să primească 100 de lei pe oră brut, adică 500 de lei pe săptămână, în medie, respectiv 2.000 de lei pe lună, brut.

Pentru perioada de 16 săptămâni, avansată de ministrul Educației ca perioadă necesară pentru aceste ore de recuperare în Semestrul II, un cadru didactic care face toate aceste ore ar primi 8.000 de lei brut.

Impozitarea venitului pe modelul salariului înseamnă că din acest venit brut angajatul primește 57%, iar statul ia aproape 43%, potrivit calculatoriului specializat.

captura calculator-salarii.ro

Bugetul anunțat de ministru, de 240 de milioane de lei, ar fi suficient pentru exact 30.000 de profesori, din care 18.000 de gimnaziu și învățământ primar și 12.000 de la liceu, conform împărțirii pe fondurile destinate elevilor până la 16 ani (din Programul Operațional Capital Uman – fonduri europene) și elevilor de liceu (din proiectul ROSE, bazat pe împrumutul cu dobândă redusă de la Banca Mondială).

Ministrul a mai spus că programul se va numi Planul național de acțiuni remediale și că va fi prezentat printr-o ordonanță de urgență în ședința de guvern de miercuri.

Cronologia declarațiilor despre plata orelor remediale:

Ministrul Sorin Cîmpeanu a vorbit despre plata orelor remediale încă de la audierea din Parlament, de pe 23 decembrie 2020, pentru postul de ministru al Educației.

Compensarea se cheamă educație remedială. Avem nevoie de disponibilitatea cadrelor didactice, dar este nevoie și de resurse financiare”, spunea Cîmpeanu.

Pe 7 ianuarie, după primele consultări cu sindicatele, în calitate de ministru, Cîmpeanu spunea că “recuperarea se va face doar prin devotamentul fiecărui cadru didactic”, lăsând de înțeles că nu există o componentă de plată a acestor ore.

A revenit cu o declarație nuanțată pe 9 ianuarie, când a precizat că a găsit și fondurile necesare pentru plata orelor de recuperare.

“O componentă foarte importantă, inclusiv cantitativ, este resursa financiară necesară pentru plata orelor de acțiuni remediale. V-am spus, sunt identificate fonduri europene și un proiect ROSE, derulat împreună cu Banca Mondială, care are ca obiect exact partea asta de acțiuni remedialea în vederea combaterii abandonului școlar,” a spus Cîmpeanu.

Pe 10 ianuarie ministrul anunța că orele remediale vor fi plătite cu 500 de lei pentru fiecare elev. “Ordonanța de urgență 178 are prevăzut un cuantum de 200 lei pe lună per elev, e vorba de 500 de lei pe lună. Dacă o școala are 1.000 de elevi, care sunt în situația în care au nevoie de acțiune remediale, și este un exemplu deloc departe de realitate, vor fi 500.000 de lei, deci 100 de euro, practic, ori 1.000 de elevi, 100.000 de euro pe care ordonanța spune că îi poți duce către plata utilităților și către plata salariilor pentru acțiuni remediale“, a spus ministrul.

După două zile, pe 12 ianuarie, ministrul revenea cu o declarație nuanțată și spunea că, de fapt, este vorba despre 200 de lei pe lună pentru fiecare elev, “100 de euro per elev” pentru toată perioada celor 16 săptămâni de ore remediale, anunțând și fondurile identificate pentru plata acestor ore.

“Există la nivel de proiect, am identificat din POCU o sumă de 30 milioane de Euro, care a făcut deja obiectul unei ordonanțe de urgență nr. 171 prin care am putea să acordăm elevilor, este vorba despre cei sub 16 ani pentru că doar ei sunt eligibil, o sumă de 200 de lei pe lună și luând în calcul un interval de două luni și jumătate de la deschiderea școlilor în format fizic, februarie, martie, până la jumătatea lunii aprilie, sunt două luni și jumătate, asta ar însemna 500 de lei per elev. Asta ar însemna 100 de Euro per elev pentru acțiuni remediale”, a spus Cîmpeanu.

“Avem un alt proiect împreună cu Banca Mondială, proiectul ROSE, din care peste 40 milioane de Euro sunt destinați acțiunilor remediale ca măsură de reducere a abandonului școlar. Doar că proiectul acesta este destinat elevilor de liceu. Deci împreună ar putea să asigure finanțarea și vor putea să asigure finanțarea cadrelor didactice implicate în procesul de recuperare a pierderilor”, a mai precizat ministrul.

La acel moment fondurile totalizau 30 de milioane de euro plus 40 de milioane de euro, 70 de milioane de euro.

Pe 16 ianuarie ministrul Cîmpeanu spunea că sumele vor fi de fapt 100 de lei pentru fiecare oră remedială, pentru un profesor. “Pentru a motiva cadrele didactice ne gândim și la un cuantum atractiv, motivant, pentru că este și acesta un aspect și îmi place să fiu pragmatic important, și atunci cuantumul pe care-l avem în vedere, eu am propus acest cuantum, nu este validat la nivelul ministerului și la nivelul Guvernului, este de 100 de lei pe oră pentru fiecare oră remedială”, explica ministrul, care vorbea despre un buget de finanțare de 70 de milioane de euro.

Un buget de 70 de milioane de euro ar fi însemnat 341.180.000 de lei la cursul leu-euro al BNR de săptămâna trecută.

Cea mai nouă versiune de buget avansat de ministru fiind duminică seara, pe 24 ianuarie, cea de 240 de milioane de lei, deci pentru prima dată ministrul a exprimat această sumă în moneda națională, suma fiind cu 100 de milioane de lei (20,5 milioane euro) mai mică decât cea anunțată inițial. Scăderea de buget este de 30%.

Foto: © Francisco Javier Altamirano Martin | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


14 comments
  1. Ok, nu faceți voluntariat! Nici nu trebuie, banii au fost plătiți pentru orele acestea “remediale” la timpul când trebuiau predate și nu am auzit niciun profesor sa fii refuzat banii pentru ca orele au fost sau nu, făcute.
    Deci, sa înțeleg ca dumneavoastră doriți plata dubla pentru aceeași munca pe care nu ați făcut-o temeinic la timpul potrivit și pentru care, părinții, la rândul lor, au plătit meditatii. Ghici cui? Tot profesorilor, evident! Deci, despre ce vorbim?
    Nu de ore “remediale” este nevoie ci de atitudine remediata.

    1. Nu ați înțeles ce am explicat. Unii elevi nu au intrat la ore. Nu din vina mea. Nu o să fac ore cu ei în plus dacă nu sunt plătită. Cei care au fost prezenți nu au nevoie de ore remediale.

    2. dumneata de ce nu te faci profesor? deoarece esti o incapabila!! nu mai latra daca habar nu aveti ce presupune munca unui profesor!!!

  2. Orele de remediere sunt adresate în primul rând copiilor care nu au putut participa la orele online din diverse motive.
    Este o panică generală la ideea că profesorii vor primi niște bani în plus pe lângă salariu. Pentru un copil care acum învață să scrie, orele astea sunt absolut necesare, indiferent ce au făcut învățătorii, nu putea învăța să scrie online, dacă nu îl ajutau și părinții.
    Există și profesori și elevi care nu funcționează corect în online. Asta este realitatea. Pagubele au fost deja făcute, trebuie să mai reparăm ce se poate repara.
    Am câțiva elevi care nu au intrat deloc la orele online. Unii nu au avut cu ce, alții nu au vrut ( iar părinții nu au intervenit, deși i-am anunțat). Dacă nu sunt plătită, nu fac nicio oră remedială. Nu fac voluntariat, din asta trăiesc.

  3. Înțeleg sunt profesori au muncit pentru asta este normal să aibă un salariu cinstit. Dar ce facem cu alocațiile și bursele elevilor și studenților… și ai muncesc pentru viitorul lor și trebuie să fie susținuți cu mai mulți bani de la stat pentru nevoile personale: rechizite, îmbrăcăminte, mâncare și echipamente IT.

  4. Vor face ore remediale tot cei care și-au bătut joc de ore, adică ” profii deștepți ” in timp ce profii care s-au străduit sa facă orele cat de cât ca lumea nu se vor arunca…Ce ziceți de orele de practică “online” ținute de profesori la liceele tehnologice? Cum sa faci practică online? Asta e ca și sportul online!

  5. Adica sa inteleg ca stimabilii domni profesori au fost platiti degeaba cate o zi pe saptamana, cam asa reiese la un calcul simplu, adica ar fi trebuit platiti doar cate 4 zile pe saptamana, si abia apoi ar fi trebuit sa bage astia “remedialele” alea. Ei primesc un spor pentru ceva ce nu au facut cat timp au fost platiti iar noi parintii ca “fraierii” am platit si platim in continuare meditatii pentru ca acesti domni si doamne in perioada online nu si-au facut treaba. Copilul de 12 ani imi zice ca un anumit profesor la o ora se uita la stirile pro tv in timpul orei, deci “remediale” pentru vizionare tv sau pentru ce?

  6. Banii aceștia nu se justifica. Profesorii au primit lunar salariul, confirm grilei, pentru orele predate. Acum, se vine cu o plata suplimentara pentru care, ar trebui sa admitem ca profesorii nu și-au fact treaba corespunzător si normal ar trebui sa fie sancționați nu remunerați în plus.

    1. Elena, sacrul și profanul sunt două modalități de a fi în lume, două situații existențiale asumate de către om în istorie. Trebuie sa înțelegi că ele nu reprezintă interes doar pentru istoria religiilor sau pentru sociologie, nu fac doar obiectul unor studii istorice, sociologice, etnologice. Elena, ești suficient de sagace ca sa pricepi asta?? Elena, răspunde te rog!

    2. Sa se termine odata circul asta cu remedialele. Ne-am facut datoria. Nu am nevoie de banii lor. Nu fac nicio ora de remediale. Nu sunt cretin sa recunosc ca sunt prost doar pentru 3 leuti. A fraierit cativa prosti cu banii aia care de la o zi na alta sunt mai putini si mai impozitati si acum recunosc ca prostii ca nu si-,au facut bine treaba ca sa ia bani din remediere. Urat. Dragi colegi, putina coloana vertebrala!

    3. Ce faci cu elevii care nu au avut acces la internet?
      E vina profesorului?
      Îi sancționezi și pe aceștia?
      https://www.aisemnal.ro/home
      Altceva nu puteți spune decât că profesorii nu au muncit, hai să închidem școlile, dăm profesorilor 75% salar,iar părinții să se ocupe de copii, să-i învețe să scrie și să citească!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
școli din București

Restricțiile care intră în vigoare la depășirea ratei de infectare de 3 la mie: Masca obligatorie în toate spațiile deschise, se închid restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc / Școlile ar putea trece la predarea exclusiv online

O serie de restricții intră automat în vigoare odată ce într-un județ sau într-o localitate se depășește incidența cumulată a cazurilor de infectare cu coronavirus de 3 la mia de…
Vezi articolul

The Guardian: Da, așteptați-vă la mai multă supraveghere pe timpul crizei, dar păziți-vă de ea odată ce pericolul va fi trecut. Chiar vom dori să urmăm modelul Chinei, care folosește tehnologia digitală pentru control social?

Acum un an, sistemul Chinei bazat pe un scor de credit social și programul ei de spionaj în masă erau considerate în Vest „orwelliene”. Acum sunt privite ca asigurând instrumente…
Vezi articolul