Amnistierea plagiatorilor a fost ridicată ca temă de discuție la reuniunea Consiliului Rectorilor, acuză studenții. ANOSR se declară indignată de propunerea unui așa-zis „moment T0” pentru plagiate

5.231 de vizualizări
conducătorii de doctorate
Foto: Pixabay.com
Amnistierea plagiatorilor, ca moment T0 pentru plagiate, a fost ridicată în discuție la reuniunea din acest weekend a rectorilor, atrage atenția Alianța Națională a Organizațiilor Studențești (ANOSR), federație care a participat la întâlnire. “Niciun plagiator nu poate fi amnistiat pentru furtul intelectual comis, această temă neputând reprezenta un subiect de dezbatere”, spun reprezentanții studenților.

“Federația s-a arătat surprinsă și indignată de faptul că în discuție a fost marginal ridicată tema unui așa-zis ‘moment T0’ pentru plagiate, în sensul unei ‘amnistieri'”, anunță ANOSR într-un comunicat remis EduPedu.ro.

În ceea ce privește regulamentele CNATDCU (forul care analizează plagiatele din tezele de doctorat), Consiliul General CNATDCU va discuta modificările în ședința din 6 iulie, precizează studenții. “ANOSR a semnalat faptul că modificările pot fi discutate după ce Consiliul General CNATDCU, în calitate de for de experți selectat în scopul depistării plagiatului, precizează expres și argumentat poziția sa asupra documentelor propuse și asupra activității CNATDCU, astfel încât să nu se ajungă în vreun fel la afectarea posibilității organismului de a stabili și sancționa plagiatul”, se arată în comunicat, care anunță poziția studenților cu privire la ridicarea temei regulamentului CNATDCU în conferința CNR organizată de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în perioada 25-27 iunie 2021.

Printre propunerile avansate de studenți, la reuniunea rectorilor la care a participat și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, s-a aflat “necesitatea începerii anului universitar 2021-2022 în regim față-în-față, cu respectarea regulilor de siguranță”, precum și “Reglementarea predictibilă a cazării în cămine, la capacitatea maximă de cazare, în măsura în care Ministerul Sănătății nu poate oferi argumentat motive contrare”.

Reuniunea Consiliului Național al Rectorilor (CNR) a fost organizată de Universitatea Babeș-Bolyai la Cluj-Napoca, iar SNSPA este singura instituție de învățământ superior care a anunțat că nu participă la conferințele CNR, for pe care îl acuză de lipsă de transparență și de interferențe politice.

Comunicatul integral al ANOSR:

“Solicitările studenților și poziția privind CNATDCU, prezentate cu ocazia întrunirii Consiliului Național al Rectorilor

În perioada 25-27 iunie, ANOSR a participat la reuniunea Consiliului Național al Rectorilor, organizată la Cluj-Napoca de Universitatea Babeș-Bolyai, aducând în discuție și prezentând perspectiva studenților pentru numeroase subiecte relevante din învățământul superior. 

Una dintre temele discutate s-a referit la modificările propuse la Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), precum și la Metodologia de analizare a sesizărilor privind plagiatul în tezele de doctorat. În primul rând, în contextul în care Consiliul General CNATDCU va pune în discuție regulamentele la ședința din 6 iulie, ANOSR a semnalat faptul că modificările pot fi discutate după ce Consiliul General CNATDCU, în calitate de for de experți selectat în scopul depistării plagiatului, precizează expres și argumentat poziția sa asupra documentelor propuse și asupra activității CNATDCU, astfel încât să nu se ajungă în vreun fel la afectarea posibilității organismului de a stabili și sancționa plagiatul. În același timp, federația s-a arătat surprinsă și indignată de faptul că în discuție a fost marginal ridicată tema unui așa-zis „moment T0” pentru plagiate, în sensul unei „amnistieri”. Niciun plagiator nu poate fi amnistiat pentru furtul intelectual comis, această temă neputând reprezenta un subiect de dezbatere.

În contextul politicii ANOSR de toleranță 0 la plagiat, exprimată de-a lungul timpului prin numeroase demersuri și poziții, federația consideră că existența unei dezbateri privind reforma modului de depistare și sancționare a plagiatului, prin oferirea responsabilității primare universității emitente a titlului de doctor, cu CNATDCU având rolul unei „instanțe de apel”, poate fi purtată, având în vedere experiențe din trecut, dacă presupune concomitent responsabilizarea universităților, dar și sancționarea celor care eșuează în protecția standardelor de etică. Dezbaterea modificării se plasează pe alte coordonate în cazul acordării titlurilor de doctor, situație în care verificarea de către CNATDCU pentru respectarea standardelor nu presupune sesizarea de o persoană.

De asemenea, apreciem faptul că s-a pus în discuție elaborarea unei strategii privind prevenirea existenței plagiatului și susținem elaborarea acesteia, fiind una dintre măsurile nerealizate dintre propunerile ANOSR în domeniul eticii și integrității academice din analiza sa „Universitățile copy-paste: fenomenul plagiatului și impostura academică în învățământul superior românesc”. 

Cu privire la măsurile relevante pentru începerea noului an universitar, ANOSR a exprimat următoarele: 

  • Necesitatea începerii anului universitar 2021-2022 în regim față-în-față, cu respectarea regulilor de siguranță. Posibilitatea unui nou val și riscul implicit al împiedicării desfășurării activităților față-în-față nu trebuie să oprească universitățile în a pregăti deschiderea anului universitar on site, să anunțe încă din acest moment această politică și să aibă cel târziu la 1 septembrie 2021 toate reglementările definitivate;
  • Reglementarea predictibilă a cazării în cămine, la capacitatea maximă de cazare, în măsura în care Ministerul Sănătății nu poate oferi argumentat motive contrare;
  • Informarea studenților și clarificarea modului în care pot obține subvenție individuală de cazare în ipoteza în care nu sunt cazați în căminele universitare; 
  • Reglementarea unor condiții în care universitățile pot opta pentru desfășurarea cursurilor în mediul online după încetarea stării de alertă;
  • Continuarea demersurilor de digitalizare a universităților, neputând considera că simpla reproducere a cursurilor în mediul online reprezintă o digitalizare, ci o simplă transmitere a informației de la clasă prin mijloace digitale;
  • Nevoia pronunțată de creștere a relevanței reale a evaluării activității cadrelor didactice de studenți, în contextul abuzurilor a căror dovadă a fost facilitată de cursurile ținute în regim online și care, dacă evaluarea ar avea semnificația necesară, ar constitui primul temei de sancționare;
  • Finalizarea demersurilor de pilotare a indicatorului din finanțarea suplimentară a universităților privind digitalizarea, propus de ANOSR și agreat în luna ianuarie;
  • Culegerea datelor și realizarea unei strategii privind dimensiunea socială a învățământului superior, cu accent pe abandonul universitar, consilierea psihologică și consilierea în carieră, având în vedere gravele probleme accentuate de pandemie pentru studenți;
  • Îmbunătățirea sistemului de formare continuă a cadrelor didactice, cu precădere creșterea numărului de sesiuni de formare privind competențe digitale;
  • Elaborarea metodologiei de recunoaștere a învățării non-formale în sistemul de învățământ superior, obligație a Ministerului Educației conform Legii 1/2011, ca prim pas concret în subiectul flexibilizării traseului de formare, temă centrală a politicilor educaționale europene prin microcredentials;
  • Evaluarea situației universităților în rankingurile universitare prin raportare la scopul acestora și criteriile folosite, având în vedere și poziția EUA pe subiect, și prioritatea îmbunătățirii calității predării-învățării. 

ANOSR consideră că toate aceste propuneri, ca multe altele argumentate în propunerile federației, trebuie implementate cu celeritate, atât prin cooperarea între reprezentanții studenților, Ministerul Educației și universități, cât și prin integrarea în actele normative ce urmează a fi elaborate, conform anunțului Ministerului Educației, în implementarea concluziilor proiectului „România Educată”.”

Foto: Pixabay.com

Citește și:
Surse: Decizia privind noul regulament al CNATDCU va fi luată pe 6 iulie, când se reunește conducerea forului care analizează plagiatele din doctorate
Surse: Studenții vor începe în toamnă cursurile față în față, decizie luată în ședința de la Cluj a Consiliului Rectorilor
Daniel David, președintele Consiliului Rectorilor: Îmi pare rău că SNSPA nu dorește să participe la ședința CNR. A spune că forul susține partidul aflat la guvernare e o mare greșeală
SNSPA boicotează ședința Consiliului Național al Rectorilor de la Cluj-Napoca: Lipsa de transparență și interferențele politice sunt probleme departe de a fi rezolvate / CNR, acuzat că lucrează în favoarea partidelor de guvernământ
Regulamentul CNATDCU, misiunile Curții de Conturi în universități și evoluția masteratului didactic intră pe agenda ședinței Consiliului Național al Rectorilor, găzduită de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în acest weekend
Membrii CNATDCU care au fost condamnați în instanță vor putea fi revocați, prevede noul regulament. Sorin Cîmpeanu, despre modificările aduse regulilor de funcționare a forului: Întotdeauna în instanță deciziile Consiliului au avut de suferit pe aspecte procedurale și nu de conținut științific
EXCLUSIV Softurile antiplagiat nu înlocuiesc comisiile de experți în analizarea plagiatelor. Vor fi acceptate sesizări de plagiat și pe teze de doctorat evaluate in integrum. CNATDCU poate propune modificarea calificativului acordat de către comisia de doctorat – Noile reguli de analizare a plagiatelor
BREAKING Acord asupra regulilor de analiză a plagiatelor, după o întâlnire la Ministerul Educației. Mircea Dumitru: Vor fi acceptate sesizări de plagiat pe teze de doctorat deja evaluate, cu condiția ca tezele să nu fi fost evaluate in integrum. CNATDCU își poate continua activitatea în forma în care este acum
Pressone.ro: Modificări pregătite pentru analiza plagiatelor ar putea da un rol decisiv softurilor și ar elimina sesizările multiple. Ioan Aurel Pop, șeful CNATDCU, admite că “e posibil” ca problemele să fie cauzate “de nume, de personalități” și invocă o posibilă demisie
EXCLUSIV Retragerea titlului de doctor al procurorului Codruț Olaru, stopată de Direcția juridică a Ministerului Educației care a decis să nu avizeze hotărârea CNATDCU de plagiat, a „restituit-o” și a cerut suspendarea evaluării tezei de doctor până la finalizarea dosarului intentat chiar de Olaru
“Ministerul Educației nu este instanță judecătorească. Trăim într-un stat de drept” – Mircea Dumitru, vicepreședinte CNATDCU, după ce retragerea titlului de doctor al procurorului Olaru a fost stopată de Direcția juridică
Daniel David este noul președinte al Consiliului Rectorilor, mandat preluat pentru 6 luni la propunerea lui Sorin Cîmpeanu, după ce acesta s-a suspendat din funcție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, președintele Consiliului Rectorilor, despre sprijinirea studenților români în străinătate: Orice susținere pentru studenți e bună dacă e ghidată de echitate și de o “politică academică deșteaptă, ce include obligatoriu excelența”

Orice sprijin pentru studenți “este bun dacă este ghidat de două valori” – echitatea, respectiv “o politică academică deșteaptă, care include obligatoriu și excelența”, consideră Daniel David, președintele Consiliului Național…
Vezi articolul

Universitatea de Vest din Timișoara: Interzicerea informațiilor privind identitatea de gen în învățământ contravine principiilor de funcționare ale statului democratic și ale mediului academic

“Eroii revoluției și-au sacrificat libertatea, unii chiar viața sau sănătatea, pentru ca libertatea de exprimare și de gândire să nu ne fie îngrădite. Modificarea recentă a Legii Educației Naționale (…)…
Vezi articolul

Numărul total al studenților din România – din nou în scădere, după doi ani de creștere /  Mai mulți absolvenți în 2021 decât în anul anterior, dar o bună parte termină studiile în domenii unde universitățile locale au prezență slabă sau nu au deloc în rankinguri internaționale

Numărul studenților din România a scăzut din nou în ultimul an universitar, după doi ani de creștere, potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică. Acestea arată că scăderea…
Vezi articolul