“Ministerul Educației nu este instanță judecătorească. Trăim într-un stat de drept” – Mircea Dumitru, vicepreședinte CNATDCU, după ce retragerea titlului de doctor al procurorului Olaru a fost stopată de Direcția juridică

2.023 de vizualizări
Mircea Dumitru / Foto: Facebook.com
“Ministerul Educației nu este instanță judecătorească. Trăim într-un stat de drept. Direcția juridică a Ministerului Educației nu se poate substitui unei instanțe judecătorești”, a declarat pentru Edupedu.ro fostul ministru Mircea Dumitru, care a precizat că instanța nu a trimis nicio adresă prin care să ceară CNATDCU oprirea analizei de plagiat în teza de doctorat a procurorului Codruț Olaru.

Reacția lui Mircea Dumitru, astăzi vicepreședinte al forului care analizează sesizările de plagiat din tezele de doctorat, vine după ce Direcția juridică a Ministerului Educației a cerut conducerii CNATDCU să suspende evaluarea plagiatului constatat în cazul procurorului Codruț Olaru, până la finalizarea procesului intentat chiar de Codruț Olaru împotriva CNATDCU. Direcția a acuzat forul și că a supus votului o decizie juridică, care viza conexarea a două sesizări de plagiat tot pe speța Olaru.

Contactat de Edupedu.ro în legătură cu decizia Direcției juridice a Ministerului de a respinge de la avizare hotărârea CNATDCU de retragere a titlului de doctor obținut în 2013 de Codruț Olaru, Mircea Dumitru a declarat că în ședința în care conducerea forului a hotărât retragerea titlului au fost prezenți inclusiv reprezentanți ai Direcției juridice.

Mircea Dumitru a vorbit pentru Edupedu.ro și despre noul regulament pregătit de Minister pentru CNATDCU [Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – N. Red.] și a afirmat că “dacă Ministerul Educației merge în direcția aceasta în care nu sunt acolo decât ca un fel de paravan, eu personal consider că nu găsesc un loc real într-o astfel de structură și instituție și, așa cum m-am retras din Consiliul General al CNATDCU când era dl Popa ministru, pot să o fac și acum”.

Rep.: Direcția juridică a Ministerului Educației a cerut CNATDCU să suspende evaluarea plagiatului lui Codruț Olaru, până la finalizarea procesului intentat chiar de Codruț Olaru împotriva Consiliului. Ați mai avut cazuri în care ați suspendat luarea unei decizii, doar pentru că pe rol era un proces despre speța analizată, dar fără ca instanța să vă fi cerut expres acest lucru?

Mircea Dumitru: Am fost consecvenți cu toată practica CNATDCU din ultima perioadă, de când lucrez ca vicepreședinte al Consiliului General. Ori de câte ori a fost o decizie din partea unui judecător ca noi să nu ne pronunțăm pentru că era în dezbatere în instanță acea speță, noi nu am făcut niciun fel de evaluare, nu am dat niciun verdict.

În schimb, în speța de care vorbiți, la dl Olaru, nu aveam un astfel de document de la instanță. Domnul Ciucă [coordonatorul CNATDCU – N. Red.] a spus în cadrul ședinței că nu există un document din partea instanței și, prin urmare, nu puteam să luăm o decizie care ar fi fost una ad-hoc, adică ar fi vizat doar cazul acesta.

Ministerul Educației nu este instanță judecătorească. Trăim într-un stat de drept. Direcția juridică a Ministerului Educației nu se poate substitui unei instanțe judecătorești. Dar, după cum vedem, este la latitudinea ministrului să dea sau să nu dea curs acestei decizii care e luată de un consiliu consultativ. CNATDCU este un consiliu consultativ.

Rep.: Un alt argument invocat de Direcția juridică a Ministerului Educației în refuzul de a aviza decizia de retragere a titlului de doctor deținut de Codruț Olaru îl reprezintă supunerea la vot de către CNATDCU a deciziei juridice de a conexa sesizării de plagiat pe care ați analizat-o deja și o altă sesizare, din 2019. De ce ați supus la vot o decizie juridică?  

Mircea Dumitru: Cum ar fi schimbat decizia noastră [decizia de constatare a unui plagiat masiv în teza de doctorat a procurorului Codruț Olaru și de retragere a titlului de doctor deținut de acesta – N. Red.] faptul că s-ar fi conexat decizia din 2019, nesoluționată până în 2021?

Cum s-ar fi schimbat verdictul nostru, bazat pe analiza făcută de comisia de științe juridice? Noi oricum nu am reanalizat prima sesizare de plagiat, ci la UEFISCDI a venit o nouă plângere și o analiză a acesteia a constatat că ea conținea elemente noi, motiv pentru care a fost acceptată sesizarea. Aceste plângeri sunt admise de UFISCDI și dacă ei au văzut alte elemente suspecte de a fi plagiate, atunci ăsta a fost motivul pentru care Consiliul General a acceptat să ia în discuție referatul făcut de comisia de științe juridice.

În cadrul ședinței Consiliului General noi am văzut ce solicitări vin din partea Direcției juridice, dar nu am fost numiți de către ministru ca să discutăm aceste rapoarte venite chiar din interiorul Ministerului Educației, altminteri persoane din această direcție fac parte din ședințele acestea. Suntem convocați de către ministru, iar la aceste ședințe sunt prezenți membri ai UEFISCDI, ai diferitelor departamente din Ministerul Educației, inclusiv sunt prezenți reprezentanți ai Direcției juridice.

Văd că au spus după acea ședință [din 12.05.2021 – N. Red.] că nu e legală acea hotărâre [de retragere a titlului de doctor deținut de Codruț Olaru – N. Red.], dar au fost prezenți acolo când am întrebat: există vreo decizie judecătorească care să ceară suspendarea oricărei analize sau a unui verdict? Iar directorul Ion Ciucă ne-a spus că nu există o astfel de decizie. Prin urmare, am fost consecvenți cu tot ce am făcut în ultimul an și jumătate. La situații identice trebuie să aplicăm măsuri identice.

Rep.: De ce vedem aceste decizii în acest dosar? Contează faptul că este vorba despre un procuror, fost șef al DIICOT și membru CSM?

Mircea Dumitru: E o anumită probabilitate, dar nu am nicio informație, ci intrăm în domeniul speculației. E destul de probabil și posibil, nu am mai întâlnit astfel de situații și nu a făcut nimeni presiune asupra mea să fac o judecată într-un fel sau altul. Am avut deplina libertate noi să ne exprimăm. Nu știu pe nimeni dintre membrii Consiliului General să se fi plâns că ar fi existat vreo ingerință din partea Ministerului.

Rep.: Ce mesaj le transmite o tergiversare de acest gen tuturor celor care sunt în analiza CNATDCU sau în viitoare analize?

Mircea Dumitru: Evident că îi încurajează să adopte anumite strategii în așa fel încât să evite o decizie finală a Consiliului General. Dar Ministerul Educației cred că își șubrezește credibilitatea, pentru că în alte situații similare deciziile au fost acceptate și de ministru. Deci șubrezește credibilitatea Ministerului.

Dacă este vorba despre o discuție de tip politic, eu nu am făcut niciun fel de distincție aici, pe mine nu m-a interesat acest lucru. Ați invocat lucruri pe care eu nu le știu, că este procuror, eu nu sunt o persoană publică.

Rep.: În ceea ce privește modificările pregătite de Ministerul Educației la Metodologia de soluționare a sesizărilor de plagiat în tezele de doctorat, există nereguli pe care le-ați identificat?

Mircea Dumitru: Noi am trimis dlui Ioan-Aurel Pop [președintele CNATDCU – N. Red.] și anumite chestiuni care apar în noul regulament CNATDCU care au fost respinse de către domnul Andruh și de mine; ideea că noi am acceptat tot ce e în noul regulament al Consiliului nu e corectă. Noi am discutat despre o simplificare a procedurilor tehnice prin care să evaluăm și să votăm dosarele și deciziile de la comisiile de specialitate. Sunt uneori peste 100 de dosare pe care trebuie să le vedem și am cerut o simplificare, oamenii așteaptă deciziile noastre și de cele mai multe ori aceste decizii pot fi luate doar listând deciziile comisiilor de specialitate.

Dar au fost introduse anumite prevederi cu care nu am fost de acord. Eu am ridicat obiecții cu privire la mecanismul nou care prevede criterii de admisibilitate ale sesizării cu privire la plagiate. În momentul de față, o echipă tehnică decide care dintre sesizările primite poate să fie luate în cercetare de Consiliul General, iar propunerea nouă [înaintată de Minister] prevede că urmează să fie respinse acele sesizări care sunt reveniri la alte sesizări judecate. Deci ne întoarcem la cazul de care vorbiți, Olaru [unde există deja o decizie din 2020 de menținere a titlului de doctor, pe lângă hotărârea de acum respinsă de ME și care statuează retragerea titlului de doctor, pe baza unor noi elemente de plagiat – N. Red.] și am zis că aici nu putem lăsa doar niște persoane care lucrează tehnic să decidă chestiuni de conținut științific, pentru că dacă vin sesizări noi cu alte elemente ele ar urma să fie automat respinse.

O altă chestiune sesizată de noi toți: nu poți lăsa un soft să facă treaba unui specialist, nu este suficient pentru a da un verdict. Se poate întâmpla ca în baza de date la care e conectat softul să nu fie introduse anumite cărți, de exemplu cărți din secolul al XIX-lea în domeniul umanist, și poți să iei de acolo pasaje întregi și ele să nu figureze ca plagiate, ori aici e nevoie de ochiul unui expert în domeniul respectiv. Noi nu am spus că suntem de acord cu tot regulamentul.

Dacă Ministerul Educației merge în direcția aceasta în care nu sunt acolo decât ca un fel de paravan, eu personal consider că nu găsesc un loc real într-o astfel de structură și instituție și, așa cum m-am retras din Consiliul General al CNATDCU când era dl Popa ministru, pot să o fac și acum. De altminteri, nu eu am cerut să fac parte din Consiliu, ci a fost o rugăminte puternică din partea ministrului acum un an să asum această poziție.

Noi deja am trimis o serie de obiecțiuni și am spus deja ce nu ni se pare că este în regulă în noul regulament al CNATDCU”.

Informații de background

Procurorul CSM Codruț Olaru, fost șef al DIICOT, a contestat în două procese deschise la CAB decizii ale CNATDCU (Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare) și UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării) în urma cărora CNATDCU a decis retragerea titlului de doctor pentru ”plagiat grosier”.

Unul dintre procese a picat la judecătorul Damian Dolache, condamnat definitiv pentru că a condus cu o alcoolemie de 0,77 mg/l, scrie G4Media.ro, care relatează că Dolache a primit 10 luni de închisoare cu amânarea executării pedepsei. Secția pentru judecători dominată de gruparea fostei șefe CSM Lia Savonea a decis însă ca Dolache poate rămâne în continuare magistrat.

Citește și:
Pressone.ro: Modificări pregătite pentru analiza plagiatelor ar putea da un rol decisiv softurilor și ar elimina sesizările multiple. Ioan Aurel Pop, șeful CNATDCU, admite că “e posibil” ca problemele să fie cauzate “de nume, de personalități” și invocă o posibilă demisie
EXCLUSIV Retragerea titlului de doctor al procurorului Codruț Olaru, stopată de Direcția juridică a Ministerului Educației care a decis să nu avizeze hotărârea CNATDCU de plagiat, a „restituit-o” și a cerut suspendarea evaluării tezei de doctor până la finalizarea dosarului intentat chiar de Olaru
Cîmpeanu: Astăzi sau mâine, Direcţia juridică din minister va da un răspuns în cazul procurorului Codruţ Olaru
Liga Studenților Iași acuză că Ministerul Educației “îl apără” pe Codruț Olaru, al cărui titlu de doctor a fost retras pentru “plagiat grosier”. Organizația îi cere ministrului Cîmpeanu să explice de ce CNATDCU tergiversează decizii în cazul mai multor “gulere albe”
Titlul de doctor al procurorului Codruț Olaru, retras de CNATDCU pentru „plagiat grosier” – PressOne / Olaru: Ar fi descalificant pentru Consiliu ca, după o verificare de 28 luni în urma căreia mi-a fost emisă o decizie de neplagiat, să emită un verdict contrar
Dosarele de plagiat: Instanța a respins cererea fiicei fostului director al spitalului SRI de anulare a deciziei de retragere a titulului de doctor pentru plagiat / O cerere a procurorului Codruț Olaru a picat la un judecător condamnat definitiv pentru că a condus beat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simularea Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a să fie susținută și de elevii de clasa a VII-a, corigențele să fie date înaintea examenului, iar școlile să completeze în SIIIR și caracteristici ale profesorilor, recomandări în raportul pentru neprezentarea a peste 7 mii de elevi la examenul din 2023

Simularea Evaluării Naționale de la clasa a VIII-a ar trebui să fie dată și de elevii de clasa a VII-a, este una dintre propunerile făcute de cercetătorii de la IȘE,…
Vezi articolul

GRAFIC Pandemia adâncește criza natalității: românii n-au făcut mai mulți copii cât au stat închiși în case, în primele luni de pandemie, arată datele INS. La fel s-a întâmplat în Franța, Italia sau Spania. Specialist în demografie: De fapt unora le este greu să stea împreună tot timpul

Începutul perioadei de lockdown dur din primăvara anului trecut a fost singurul moment asociat unei creșteri a natalității, în pofida așteptărilor că retragerea oamenilor în case, din cauza pandemiei, urma…
Vezi articolul

Greva profesorilor și PNRR au provocat o alocare bugetară de 4,3% din PIB pentru Educație pentru anul 2024, cea mai mare din ultimii cel puțin 20 de ani, dar cu 36 de miliarde de lei mai mică față de prevederile legii Deca-Iohannis

Ministerul Educației a publicat pe Facebook un anunț prin care susține că a crescut alocarea pentru Educație în bugetul pentru anul 2023 până la echivalentul a 4,3% din PIB. Proiectul…
Vezi articolul

Testarea aleatorie a populației, pe un eșantion reprezentativ, este esențială în combaterea pandemiei Covid-19 și protejarea societății și a economiei – profesori de la London School of Economics

Doi profesori de la London School of Economics (LSE) se alătură vocilor care insistă că testarea aleatorie a populației, pe un eșantion reprezentativ și indiferent de existența simptomelor, este sențială…
Vezi articolul

Rezultatele la Bacalaureat și Evaluarea Națională din ultimii ani „îngrijorează” prin prisma scăderii calității forței de muncă, a calității vieții și accesului la muncă decentă în România – Barometru Romanian Business Leaders / „Lipsesc măsuri eficiente de creștere a calității”, dar și date care să indice astfel de măsuri

Evoluția ratei de participare și de promovabilitate la Bacalaureat este un indicator „care îngrijorează” prin prisma scăderii calității forței de muncă din România, a calității vieții și a accesului la…
Vezi articolul