Andy Varga, elevă în clasa a XII-a: Dacă nu v-ați mai da cu pumnii în piept (unii) despre ce părinți extraordinari sunteți, și ne-ați întreba și pe noi ce vrem cu adevărat, ați vedea că cei mai mulți vrem să susținem examenele

45.338 de vizualizări
SURSA: Andy Varga
„Dacă nu v-ați mai da cu pumnii în piept (unii) despre ce părinți extraordinari sunteți, și ne-ați întreba și pe noi ce vrem cu adevărat, ați vedea că cei mai mulți vrem să susținem examenele”, așa sună mesajul tranșant pentru părinți și autorități din partea unei eleve de clasa a XII-a. Este vorba despre Andy Varga, cea care a trimis Edupedu.ro următorul text:

”Eu am înțeles că toată lumea este îngrijorată și că nimeni nu știe cum să acționeze în situația de față, dar văd că am ajuns în punctul în care copiii chiar gândesc mai mult decât adulții.

Pe grupul de Facebook Părinții cer schimbare – Grup civic toată lumea își dă cu părerea și e expertă în educație, dar cum să vii cu postări și argumente de genul „nu, copiii nu vor să se întoarcă la școală pentru că i-am întrebat eu pe ai mei și au spus că nu vor”, sau să afirmi că elevii nu vor să se întoarcă la școală, deși recunoști că, de fapt, tu ca părinte nu vrei să îi lași să se întoarcă la școală pentru că riscă să se îmbolnăvească?!

Super, de acord cu faptul că există riscuri. Dar tocmai de aceea s-a decis ca doar elevii din an terminal, respectiv clasele a VIII-a și a XII-a, să fie cei care participă la pregătiri pentru examenele pe care urmează să le susțină, și asta doar pentru o perioadă de 10 zile.

Și dacă nu v-ați mai da cu pumnii în piept (unii) despre ce părinți extraordinari sunteți, și ne-ați întreba și pe noi ce vrem cu adevărat, ați vedea că cei mai mulți vrem să susținem examenele, să terminăm și cu grija asta, să ne bucurăm cât de cât de vară, pentru că încheiem un capitol din viața noastră, fie că e vorba de gimnaziu sau de liceu, și ne pregătim să îl începem pe următorul, fie că e vorba de liceu sau de universitate.

Da, avem un sistem de învățământ care nu este pregătit pentru situația de față (și pentru multe altele, de fapt) și nu toți elevii au la dispoziție internet si device-uri pe care să lucreze pentru a recupera online sau pentru a accesa modelele de subiecte pentru examene, postate de Ministerul Educației.

Un alt motiv pentru care 2 săptămâni de pregătiri vor fi binevenite. Și vreți sau nu vreți să recunoașteți, dacă elevii dau dovadă de o totală lipsă de interes față de școală și de examene, nici alea 2 săptămâni și nici 2 luni în plus nu o să îi determine să fie mai interesați și mai silitori.

Așadar, amânarea examenelor (aici vorbesc strict despre Bacalaureat) nu va face decât să le pună bețe-n roate celor care doresc să studieze în străinătate și care deja, cel mai probabil, au trecut prin procesul de aplicare, poate au primit și răspuns, și nu mai au nevoie decât de amărâta aia de notă și de diplomă ca să plece.

Susținem examenele în două sesiuni, le susțin online cei care au posibilitatea, împrăștiem elevii pe unde putem ca să respectem normele… dar vă rog eu nu mai gândiți cu altceva decât cu capu’ și nu mai insistați cu aberațiile și absurditățile, pentru că mai mult rău ne faceți (unora, și nu suntem puțini).

Semnat: eleva cu #foaiagoală, care acum e clasa a XII-a și este mai interesată de susținerea examenului, decât de parada modei la banchet”.

_______________________

Andy (Andreea) Varga are 18 ani, este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare.


49 comments
  1. “Și dacă nu v-ați mai da cu pumnii în piept (unii) despre ce părinți extraordinari sunteți, și ne-ați întreba și pe noi ce vrem cu adevărat, ați vedea că cei mai mulți vrem să susținem examenele, să terminăm și cu grija asta, să ne bucurăm cât de cât de vară, pentru că încheiem un capitol din viața noastră, fie că e vorba de GIMNAZIU sau de liceu”. Câinele moare de drum lung și tu de grija celor din GIMNAZIU. Îți explic eu de ce o să promovați toți bacul cu media notelor și tu îmi spui daca am sau nu dreptate. Facultățile particulare au nevoie de elevi cu bacul luat. Membrul de partid are nevoie de diploma de la o facultate particulara care îi conferă un salariu bun și un loc călduț in sistemul bugetar. Vezi de ce trebuie să luați toți bacul!?

  2. Cred că vrea să spună “și ne-ați întreba cu adevărat și pe noi ce vrem”, nu “și ne-ați întreba și pe noi ce vrem cu adevărat”! 🙂 🙁
    Dar… românul înțelege (ce vrea)!

  3. asta vine din pozitia unui extremist, ce clasa sunt, macar sunt la scoala? nu conteaza, scoala din punctul meu de vedere este complet gresita, fiind gandita de parca suntem acum 30 de ani, predate informatii inutile fara rost, in special in a 8a cand inca nici nu teai decis ce vrei sa faci cu viata ta si trebuie sa inveti orice oricat de idiotic este numai pentru a intra la un liceu “bun”, in 9-10 acelasi lucru din a 11a in sus mai bine dar cam atat, cum a mai fost spus invatamant slab, mai productiv sa bei decat sa mergi la scoala

    1. Pentru ca punctul tau de vedere este centrat pe ,,scoala este gresita” exprimarea ta, dorita in mod evident a fi interesanta, de fapt este reprezentata de fraze incorect construite, verbul si pronumele au suferit o malformatie de tip ,,siamez”(,,teai decis, ,,a mai fost spus” sau in luna mai a fost spus?) iar unele cuvinte imbraca forme inca necunoscute limbii romane (,,iditioc”- was ist das?) asa ca iti recomand ca in aburii lui Bachus sau in lipsa lor sa te apuci sa reinventezi limba romana in forma unui nou DEX desi e posibil sa te acuze un altul ca i-ai plagiat publicatia de pe internet. Si am o curiozitate mica: daca tot erai lamurit in legatura cu lipsa de importanta a scolii de ce ai insistat sa parcurgi si clasa a XI-a si a XII-a? Nu ti-a spus nimeni ca te poti opri din chinuri la sfarsitul clasei a X-a?

  4. DRAGĂ ANDY,
    așa cum a numit-o domnul Marian Staș, expert în educație, (în paranteză fie vorba, domnule Staș, câte cercetări științifice ați făcut, de când ocupați această funcție, legate de ce vor elevii claselor a VIII și a XII-cea, părinții și bunicii acestora dar și profesorii care vor fi nevoiți să asiste la examene – care și dânșii au familie)
    “draga de Andy Varga” vreau și eu să-ți spun câteva lucruri esențiale:

    1. sunt părintele unui elev care a învățat constant și s-a implicat activ, căruia nu-i este frică de examenul propriu-zis, ci de posibilitatea de a se îmbolnăvii sau de a-i îmbolnăvii pe cei dragi lui…

    2. nu cred că ești tu în măsură să vorbești despre ce vor elevii, părinții și nu în ultimul rând profesorii, fără ca măcar să le fi cerut părerea anterior (dacă ai făcut-o ar fi fost mult mai corect să prezinți în articolul tău și rezultatele acestui chestionar pentru a da valoare și greutate științifică acestui demers). Fără un astfel de chestionar care să cuprindă un număr reprezentativ de elevi, părinți și cadre didactice, părerea emisă de tine rămâne …doar o părere și atât. Surprinzător este faptul că reprezentanți ai ministerului de resort îți susțin ideile fără ca tu să ai în spatele manifestului tău o analiza pertinentă, științifică.

    3. de unde dorința ta nemărginită de a susține acest examen de BAC în condițiile în care, acum ceva vreme, aveai altă părere despre învățământul românesc:
    “Ce mă nemulțumește cel mai mult la școală este faptul că nu este altceva decât o rutină. Un lucru obligatoriu prin care trecem toți, cei mai mulți fără să ne alegem cu ceva de fapt. Ne sunt evaluate capacitatea de a memora peste noapte niște informații care sunt la două clickuri distanță și pe care după test/teză/examen le dăm uitării și nu mai interesează pe nimeni să își dezvolte creativitatea, să facă ceva practic cu ceea ce învață și să rămână într­-adevăr cu ceva.”

    4. se pare că părinții huliți de tine in interviu (https://revistacariere.ro/inspiratie/andy-varga-este-mai-rau-cel-care-accepta-raul-decat-cel-care-il-face/) au ajuns să aibă aceeași părere, că nu notele sunt importante, ci sănătatea copiilor)…și spre surprinderea mea tu ți-ai schimbat-o total.
    “Cel mai probabil, dacă nu aș merge la școală, aș avea mult mai mult timp pentru alte activități, cum ar fi teatrul, chitara, cititul și sportul, la care am renunțat tocmai din lipsă de timp liber. O zi normală pentru mine începe cu școală, continuă cu ore în particular sau repetiții, fie la teatru, fie la chitară și se termină cu făcut de teme și uneori cu diverse lucruri pentru CJE. Din păcate, am ajuns în punctul în care părinții sunt mult mai interesați de ce note au luat copiii lor, dacă au avut vreun test sau dacă au fost ascultați la vreo materie.”

    5. așa cum spunea și colega ta de generație, Raluca Ţonea „Cum putem învăţa, când trăim cu incertitudinea că e posibil să ne infectăm şi să nu mai ajungem să dăm bacalaureatul sau, mai rău, să ne pierdem vieţile? Da, suntem tineri, dar asta nu însemnă că suntem toţi sănătoşi: am colegi ce suferă de astm, am colegi ce au boli cardio-vasculare, am colegi cu boli autoimune. Nu toţi am supravieţui în cazul unei infectări”…cred că era mult mai corect să gândești altruist și nu egoist cum ai făcut-o. Ai pus interesele tale mai presus decât cele ale generației tale, mă refer aici la sănătatea acestora,

    PS: Domnule Staș vă rog să țineți cont și de părerile altor elevi în legătură cu ce-și doresc sau nu aceștia. (exemplu scisoarea elevei Raluca Ţonea din Suceava- https://adevarul.ro/locale/suceava/mesajulunei-eleve-ministerul-educatiei-cum-invatam-traim-incertitudinea-putem-infecta-nu-mai-dam-bacalaureatulb-1_5eac05a45163ec427151dbaf/index.html- pe care nu o citați în emisiunile televizate și care cred ca este în asentimentul multor elevi, în special a celor din zonele greu încercate…)

    1. “Doar un parinte”, multumiri pentru mesaj de la un alt “doar un parinte”. Nu se putea raspunde mai bine!

  5. Va multumim pt cum ati gestionat situatia pana acum si va rugam sa nu expuneti copilasii la riscul de a se contamina. Va implor cu inima de mama aveti grija si de acest segment de populatie atat de vulnerabil!
    Medicii s au expus cu echipament cu tot si cu toate cunostintele lor si s au contaminat Populatia Romaniei e deja redusa numeric

  6. Daca ati gandi ca o secunda inseamna viata n ati mai vrea sa plecati in strainatate moarta. Daca nu sunteti atat de vulnerabila si sa zicem ca scapati cu viata va expuneti altor riscuri sa plecati. Au fost medici care s au contaminat, ei care s au baricadat CAT AU STIUT.
    Va rog sa aveti grija si de acesti copilasi DOMNULE PRESEDINTE AL ROMANIEI! Va rog cu sufletul DOAMNA MINISTRU A INVATAMANTULUI daca totusi exista copilasi atat de impatimiti ca acest caz sa organizati DOAR PT EI ceea ce vor! Ati gestionat cu grija pana acum SI VA MULTUMIM va rog insistent si de acum incolo sa o faceti!Va implor cu inima de mama!

  7. Din punctul meu de vedere cei care ar trebui sa decida acest aspect sunt medicii pt ca ei sunt in prima linie, ei se lupta cu virusul..nu domnisoara Andy Varga care vrea sa plece in strainatate. As întreba-o daca se gandeste si la elevii care au acest virus..ei așteaptă un an ca sa poata sa dea bacul sau elevii care sunt vulnerabili?Sunt copii care s-au pregatit pentru acest examen dar le este frica pt ca isi pun sanatatea pe primul loc si nu pun un examen de bac mai presus de sanatatea lor si a celor din jur..stim cu totii cum sunt liceele/scolile din Romania..ar trebui sa fim oameni inainte de toate nu sa ne intereseze un amarat de bac..ca e sau nu corect modul de notare..oricum poti sa ai o zi mai proasta si sa iei nota mica..depinde.. de la caz la caz. Sa ne gandim si la faptul ca vor sta cu masca pe fata 3 ore, creierul nu se oxigeneaza cum trebuie +emoțiile.
    Nu sunt doar 10 zile amarate..conteaza fiecare minut,secunda, gest..dar de ce sa ne gandim si la ceilalti copii care nu sunt asa norocosi..si sunt mai vulnerabili decat ceilalti. Egoismul inca triumfa..Hai sa gandim totusi cu capu’ ala.Corect..necorect sanatatea conteaza!!! Cei care vor sa se expuna si tin atat de mult la “corectitudine” sa se gandeasca si la ceilalti si la cate persoane pot infecta

  8. Pentru cei doritori, ca tine domnișoară dragă, sa se susțină bacul , sa ia zece si sa meargă unde vor sa studieze, in străinătate sau pe locuri bugetate. Pentru cei care nu vor, sa se anuleze și să se facă media anilor de studii. Sunt mana unei fetițe cu nevoi speciale, eleva în clasa a XII a , care suferă de boli cronice și anume: insuficiența respiratorie, cardiacă și probleme neurologice. La bac, fiind copil cu disgrafie, disortografie și dislexie are nevoie de profesor care o să scrie ce îi dictează ea. Daca ia virusul și o pierd, ce fac cu diploma ei de bac ? Appo, ea își dorește enorm sa treacă sănătoasă peste acest examen , sa studieze mai departe animație, grafică, este foarte talentata….așa că te rog, nu vorbi in numele nimănui….

  9. Hai să gândim realist , credeți că cei care au mediile 4 în anumite semestre din 9-12 sau 5-8 , vor lua examenele ? , nu mai fiți așa egoiști .
    Sunt persoane care au și note de trecere ( 5 , 6 sau 7 ) care nu pot lua bacul nici cu media 6 dar cu alte note mai mari , nu toți au note bune pe toate semestrele , deci echivalarea examenelor cu mediile din 4 ani de școală mi se pare o decizie corectă .
    Sunt unii care învață și pt o notă de trecere , nu putem fi egoiști să ne gândim doar la noi și la percepțiile noastre , cu ce e de vină un elev cu note mai mici că nu se descurcă la anumite materii ? , nu mai fiți ipocriți ; nu toți putem fi perfecți la toate .
    Cât despre cei care au învățat toți anii ăștia , de ce vă e frică de echivalare ? , cumva nu ați avut note bune pe toate semestrele ? , din cauza oamenilor egoiști ca voi se duce țara în jos . Oamenii ca voi se plâng de orice în viață , maturizați-vă și interesați-vă doar de voi dacă nu sunteți capabili de empatie și aveți mania persecuției .

  10. Hai să gândim realism , credeți că cei care au mediile 4 în anumite semestre din 9-12 sau 5-8 , vor lua examenele ? , nu mai fiți așa egoiști .
    Sunt persoane care au și note de trecere ( 5 , 6 sau 7 ) care nu pot lua bacul nici cu media 6 dar cu alte note mai mari , nu toți au note bune pe toate semestrele , deci echivalarea examenelor cu mediile din 4 ani de școală mi se pare o decizie corectă .
    Sunt unii care învață și pt o notă de trecere , nu putem fi egoiști să ne gândim doar la noi și la percepțiile noastre , cu ce e de vină un elev cu note mai mici că nu se descurcă la anumite materii ? , nu mai fiți ipocriți ; nu toți putem fi perfecți la toate .
    Cât despre cei care au învățat toți anii ăștia , de ce vă e frică de echivalare ? , cumva nu ați avut note bune pe toate semestrele ? , din cauza oamenilor egoiști ca voi se duce țara în jos . Oamenii ca voi se plâng de orice în viață , maturizați-vă și interesați-vă doar de voi dacă nu sunteți capabili de empatie și aveți mania persecuției .

  11. Sunt foarte mulți elevi care cer din contra, sa nu se dea examene.
    Asa ca domnișoara Varga nu se contrazice doar cu părinții, ci și cu proprii sau colegi.

  12. Poate pleca la facultate in strainatate si cu mediile din cei patru ani de liceu, sau domnisoara s-a axat doar pe obiectele ptr bac si restul mai putin. De ce sa punem in pericol o generatie, trebuie sa ne gandim ca sunt mai mult de 2 saptamani in care copii vor socializa si vor intra in contact unii cu altii chiar daca vor fi 10 in clasa. In perioada examenului vor fi nevoiti, atat ei cat si profesorii sa stea cate 3 ore cu masca pe fata, si apoi la probele orale acelasi calvar. Oare se merita sa riscam?Oare nu se poate face ca in Franta si Olanda?

    1. Corect.Si in Romania se poate studia tot atat de bine ca in strainatate Scoala romaneasca nu mai * corespunde* cerintelor copiilor de bani gata

      1. Se poate studia si in Romania foarte bine si la nivelul din strainatate in diferite domenii. Dovada este chiar domnul Cristian Presura (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_Presură) care dupa o licenta la Universitatea Politehnica din Bucuresti si Facultatea de Fizica – Universitatea din Bucuresti a reusit sa fie admis si sa termine cu succes in strainatate un doctorat, obtinand un post intr-o companie privata. Daca scoala din Romania este un sistem defect (cum este promovata in toata mass-media), cum explicam emigrarea si integrarea medicilor romani cu succes in strainatate?

        1. Domnul Cristian Presura are 48 de ani, a terminat facultatea imediat dupa revolutie, cand nivelul scolii romanesti era mai bun. Nivelul acum e incredibil de slab. Am terminat ASE-ul in 1993, un master la Universitatea Bucuresti in 2014 si acum fac o postliceala in Olanda, in contabilitate, deci pot sa compar. Nu degeaba facultatile romanesti sunt intre locurile 800-1000 in lume. Despre ce doctori romani vorbiti? Sora mea a plecat in 1997 in Franta, s-a integrat cu succes. Cu generatiile noi nu este intotdeauna asa. Locuind in Olanda cunosc diferite de cazuri de copii foarte buni in Romania, care ajung aici si nu reusesc sa termine nici macar primul an. Cei care reusesc sunt mai degraba exceptia, sunt rezultatul unor investitii masive ale familiei – meditatii, scoli internationale – si mai putin al sistemului romanesc de invatamant.

          1. Nu stiu doamna pe cine cunoasteti dumneavoastra. Cert este ca la noi pe strada toti copii care au plecat in afara (Germania, SUA, etc) au facut fata cu brio si cei din SUA i-au acceptat si in clase superioare lor datorita cunostintelor bune de matematica. Mai cunoastem si alti studenti care au plecat cu succes la masterat dupa o licenta in Romania. Scoala romaneasca este le nivelul celor din Europa cel putin la universitatile tehnice. Poate ca nu si pe partea aplicativa, dar cel putin la partea teoretica sunt la nivel, lucru confirmat si de prieteni care sunt profesori universitari. Chiar si un domn profesor de matematica imi spunea zilele trecute ca in Olanda rata de abandon la universitatile tehnice este de aproximativ 50% dupa primul an. Cat despre pozitia in topurile internationale, aceasta este dependenta in primul rand si de finantarea totala, de activitatea de cercetare si de numarul de citari, rata de internationalizare a universitatii, etc. Cum la noi cercetarea nu ocupa decat 0.1% ca finantare si educatia 2.9% (cum spunea doamna Anisie ca nu are ce face cu banii), rezultatul este predictibil.

  13. Nu gândiți, serios! Nu stiu cum Calculați ca s-ar putea da bacul in situația in care suntem! ANULAREA e scăparea pentru a avea și ei vara și viata normala..și ce dacă și câțiva elevi mai mediocrii ar lua bacul? Apasă pământul? De ce sunteți așa egoiști? Pun pariu ca toți s-au chinuit in timpul liceului și dacă a ajuns cu medii bune la final a ajuns ca merita .

  14. Ma întreb, draga mea, cum știi tu ce vor toți elevii? Sunt și eu eleva de a 12a și nu sunt de accord cu tine decât in privința amânării . Intr-adevăr ar trebui sa se facă ceva, dar soluția ar fi ANULAREA!! Ce vrei, scumpa? Sa ne duca pe toți la scoala? Vrei sa ți pui bunicii și părinții pe gânduri când te primesc inapoi in casa doar pt ca îți doresti așa de mult examenul ăla?

  15. Cu mare parere de rau asistam si in cazul de fata la un abuz al reprezentantilor elevilor care isi folosesc pozitia pentru a promova opini proprii. In acest caz domnisoara Andy Varga doreste de plece la facultate in strainatate in Anglia si isi foloseste pozitia de reprezentant al elevilor din Satu Mare pentru a promova interesele proprii. Oare cati dintre elevii din Satu Mare doresc sa revina la scoala pentru a da examene, si cati dintre acestia pleaca in strainatate? Dintr-un total de 130.000 de elevi care dau bacalaureatul anul acesta, doar 17.000 pleaca in strainatate, iar domnisoara se numara printre acestia. Din ce stiu pana acum (de la noi la liceu), nu s-a facut niciun sondaj de opinie la nivelul elevilor de clasa a VIII-a, a XII-a la nivel national din care sa rezulte si dorinta acestora si a parintilor, de participare sau de neparticipare la examenele nationale.

    1. Poate pleca la facultate in strainatate si cu mediile din cei patru ani de liceu, sau domnisoara s-a axat doar pe obiectele ptr bac si restul mai putin. De ce sa punem in pericol o generatie, trebuie sa ne gandim ca sunt mai mult de 2 saptamani in care copii vor socializa si vor intra in contact unii cu altii chiar daca vor fi 10 in clasa. In perioada examenului vor fi nevoiti, atat ei cat si profesorii sa stea cate 3 ore cu masca pe fata, si apoi la probele orale acelasi calvar. Oare se merita sa riscam?Oare nu se poate face ca in Franta si Olanda?

  16. La ce spuneți” bravo”?

    Nu este normal, pe ce planeta trăiți? Sunt atatea probleme on sistemul de educație si sănătate ca sa ne trimitem copiii la școală, doar asa pentru in examen care nu reflecta nimic!

    Siguranță înainte de toate!
    Ma tem ca daca vor exista astfel de persoane, vom muri negreșit!

  17. Eu cred că nu ar trebui să vorbească ea pentru toți elevii (sau cum a spus ea, “cei mai mulți”) refuz să cred că “cei mai mulți” elevi își doresc să meargă la examen și să își pună în pericol sănătatea, mai ales dacă mai au și alte probleme de sănătate. Fiecare avem dreptul de a ne exprima opinia, dar asumarea gândurilor și deciziilor altora fără a cunoaște cu adevărat aceste gânduri și decizii, este greșit! Dacă spunea că “cei mai mulți din școala în care învăț” sau “cei mai mulți prieteni de vârsta mea” era altceva…

  18. Solutii se pot gasi o multime, deschidere si bunavointa sa fie. De exemplu supraveghere online, cum s-a si intamplat la unele facultati in sesiune ( in aceasta perioada) – camera din fata care sa filmeze foaia,copilul, mainile (se poate decide usor ce), camera de filmat din spate care filmeaza tot cadrul si obligativitatea de a sta cu microfonul deschis intreg examenul (ca sa nu i se sufle cumva de pe geam 🙂 Intr-un final, online pot fi mai bine supravegheati decat in unele sali 🙂

  19. Foarte mulți elevi care pleacă să studieze 5-10 ani în străinătate eșuează,
    cauzele sunt multiple. Presa nu scrie despre aceste lucruri, iar voi, copiii, nu aveți cum să aflați. Nu mai plecați, rămâneți aici, acasă.

    1. Fiti va rog mai specific , pleca sa studieze 5-10 ani in calitate de elev sau student? Daca pleaca in calitate deelev stiti foarte bine ca la varsta pe care o are (cand ar pleca sa studieze 5-10ani) nu decide el iar daca pleaca in calitate de student facultatile sunt 3-4 ani, la 5 ani de studiu are deja master iar cu inca cca 2-3 ani este cu doctoratul (care apropo nu este ca la noi, adica sa-l faca oricine) . Deci ma intreb cum esueaza dupa 5-10 ani … !?

    2. Asta cam asa e, insa pentru ca multi vor sa studieze in strainatate ca in Romania, iar asta nu se poate. Pur si simplu nu sunt obisnuiti sa munceasca serios, in Romania iei bacul cu 9 fara cine stie ce efort.

  20. Da.Hai sa aruncam toti elevii din ani terminali intr un pseudo- experiment, ca domnisoara vrea ea cu tot dinadinsul sa se “care” mai repede la o universitate straina.Do’nsoara, s a saturat lumea de facebookari ca dumneavoastra cu n drepturi, dar fara obligatii.Nu ai vrea tu ca guvernul sa arunce chiar de azi in pandemie elevi, profesori etc? Ca asa vreti? Uite ca eu nu vreau sa ma misc la scoala pana la toamna, ca vreau ca din toamna, cand reincep munca, sa mai fiu in viata, sanatos, ca m am saturat de colectat de printre elevi toate bolile pamantului si de stat prin concedii cu gripe, raceli, paduchi.Te gandesti doar la tine, va ganditi doar la voi.

  21. Doua lucruri rapid am sa spun si am fugit:
    1. Foarte curios sunt cum ar putea profesorii sa verifice copiii daca fraudeaza sau nu examenul online.
    2. Nu e vorba de amanare (cu care nici eu nu sunt de acord) ci de anulare (ma refer la echivalarea mediilor de pe cei 4 ani). Toata lumea se gandeste cum e mai bine pentru el. Nu se gandeste nimeni daca am putea sa dam un examen de 3 ore plus cu mastile pe fata sau daca ne imbolnavim cu 5 zile inaintea examenelor sau la copiii cu probleme (diabet,astm si altele) care zic si eu ca ar trebui sa fie protejati… Concluzia? Abia astept sa plec din tara asta.

    1. Nu știu ce colegi are domnișoara, dar în Suceava, unde locuiesc eu, nu vrea absolut nimeni sa se reîntoarcă la scoala să dea examenele. Ne este extrem de frica pt sănătatea noastră și a familiei noastre. Cu ce ma ajuta sa scap de bacalaureat mai repede dacă după ma infectez și nu mai pot da examenul de admiterea la facultate?

  22. Ai dreptate, copiii care chiar au învățat și s-au pregătit vor să dea și să scape. Pentru ei, să spui că echivalăm note pentru care mulți mai mult au copiat sau au profitat de indulgenta profesorilor, e o mare nedreptate. Dar, conform curbei lui Gauss, acesti copii sunt puțini… majoritatea plutonului e medie și mediocră, normal că lor le convine. Ar fi noroc curat picat din cer să ai o medie fabuloasă, să prinzi nesperat un liceu bun/bunicel de unde să rămâi repetent cu grație, că nu te țin curelele, dacă vorbim doar de cei de la capacitate.
    Cât despre cei care dau bac-ul, care se așteaptă să intre la facultăți pe locuri fără taxă, altă problemă…
    Îți urez succes! Și celor de clasa a VIII-a, și celor care dau bac-ul!

    1. Andy (Andreea) Varga are dreptate. Am si eu un copil in aceeasi situatie, Are oferta din strainatate la o facultate in top 6 in lume si are nevoie de nota de la bac pentru a fi acceptat. O anulare a examenului de bac ar fi o catastrofa pentru el si i-ar anula munca depusa in ultimii 2 ani.
      Pentru cei care nu sunt interesati de performanta si care au note mari obtinute usor la licee mediocre e avantajos sa le fie echivalata nota de la bac cu media din liceu.
      Copiii acceptati la universitati de top din strainatate invata de regula la licee competitive unde nota 10 nu se obtine atat de usor si au medii de 9,5 sau 9,7 iar conditia din oferta de la universitatile de top include note de 9.8 la bacalaureat.
      In alta ordine de idei as vrea sa le spun celor care comenteaza ca in alte tari s-a facut aceasta echivalare , ca acolo exsita sisteme unitare de echivalare (examene comune) care se dau pe tot parcursul liceului.

      1. Complet de acord, Laura!
        Lumea uita ca sistemele de invatamant din strainatate difera de al nostru, inclusiv bacalaureatul. Alte tari au anulat bacalaureatul deoarece isi permit, insa la noi evaluarea de-a lungul liceului nu este obiectiva. Anularea bacalaureatului si echivalarea lui cu mediile ar fi un mare defavor.

        1. Si copilul meu are aceptul de la o facultate de top. Si al meu are nevoie de nota, dar are si medii foarte bune ca sa nu mai sustina bacul. Atunci de ce sa-l mai dea? De ce sa se expuna? De ce sa ingroase randurile? De ce sa nu dea decat cei ce vor sa-l dea?

          1. Si eu am fost acceptata la o facultate buna din strainatate. Si eu am note mari obtinute de-a lungul liceului (care, ca tot veni vorba, nu prea inseamna nimic. Evaluarea de la clasa nu este obiectiva). Si totusi vreau sa se sustina examenul deoarece anularea sa ar conduce la niste situatii mult mai complicate. Unele facultati din tara deja au ales sa echivaleze examenul de admitere cu bacalaureatul, imaginati-va cat de defavorizati ar fi elevii ce au absolvit un liceu aspru. Nota 10 a unui elev dintr-o scoala slaba nu este egala cu nota 10 a unui elev dintr-o scoala buna.
            Examenul de bacalaureat nu a fost niciodata obligatoriu, elevii care nu doresc sau nu pot sa il sustina pot sa nu o faca. Poate se va organiza inca o sesiune in toamna. Dar sub nicio forma nu mi se pare normal sa se schimbe regulile jocului cu o luna inainte de examen.

  23. Mda…”Suntem tineri, suntem invincibili și nemuritori”
    … Și orbi! Și incapabili să înțelegeți structura pe segmente de vârstă a societății. Și egoiști. Și imaturi. Bine, asta vine cu vârsta. Dar mai ales, repet, mai ales cinici!

  24. Sunt curios care sunt acei “elevi foarte mulți” ce își doresc atât de mult să susțină acest examen. Observ că se face foarte mult această comparație între România și celelalte țări în care s-a luat decizia echivalării notei din bac cu media din 9-12, spunând că sistemul de notare nu este la același nivel. Ok, dar sistemul sanitar este la același nivel? Politicienii noștri și sistemul de învățământ sunt la același nivel? Cine e atât de idiot încât să creadă că acești oameni care în atâția ani de guvernare nu au reușit să schimbe situația toaletelor din curtea școlii, vor reuși într-o lună să fie la punct cu toate măsurile de siguranță pentru desfășurarea examenelor? Sunt foarte mulți elevi din an terminal care stau izolați de mai bine de 2 luni pentru a-și putea proteja familia. De ce vreți neapărat să îi băgați într-un focar de infecție? Prin absurd, reușesc cei de la conducere să stabilească ordinea și disciplina în școli, dar elevii nu se teleportează până acolo, vin cu mijloace publice de transport în comun, intră în contact cu zeci de oameni, profesorii la fel. E suficient un profesor să ia acest virus, îl dă celor 10 elevi pe care îi supraveghează și uite așa crește numărul de cazuri. Ar fi incorectă decizia echivalării mediei față de celelalte generații? De ce? Noi ne-am dorit să stăm din martie fără un cadru didactic și să intrăm în iunie direct în bac? E vorba de solidaritate și de capacitatea de a trece împreună peste această pandmeie! Sper ca în ultimul ceas cei de la conducere să ia cea mai inspirată decizie și să nu se afunde și mai mult în criza COVID-19.

    1. Atata timp cat la fiecare scoala, profesorul da notele cum vrea el (“la noi la liceu/profesor desi ai luat 7 e echivalentul cu 9 la liceul/profesorul x”) nu ai cum sa dai notele din clasele 5-8 / 9-12. Toata lumea trebuie evaluata din acelasi subiect si evaluati dupa acelasi barem pentru a i se vedea nivelul in comparatie cu ceilalti.

      1. De ce sa nu aleaga fiecare ce vrea? Poate sunt multi care se multumesc cu mediile din 5-8, 9-12. Sa se dea diploma diferentiat. Cine vrea sa riste sa stea in ingramadeala la metrou sau in sali de clasa, sa stea. De ce sa fie toti obligati sa dea un examen doar pentru ca un procent de 10% poate 15% care vor mortis sa-l dea?

  25. Sa se ducă ea singura sa dea examenul!!! Sunt atâția copii cărora le e frica de acest virus! Cum sa zica ca vai dacă sunt 10 copii in clasa gata riscul scade??? Și dacă vine cineva cu transport public și ne da Coronavirusul?? Mai gândiți și voi înainte sa scrieți ceva. Și cu ce o deranjează dacă se ia după medii, in acei ani a muncit pentru Note! Credeți ma ca nu doar părinții își vor copiii in siguranța ci și ei vor sa stea in casa! Doar n am stat 2 luni acasa ca sa mergem frumos la o pregătire cu mănuși și masca pe 30 de grade! Haideți sa fim puțin realiști ! De ce sa nu se echivaleze mediile ?? E varianta cea mai sigura, nu cea mai corecta ( pentru unii) dar este cea perfecta pentru situația in care ne aflam! Sa se ducă cine vrea sa ia virusul!!!!

  26. Si eu sunt clasa a XII a si personal, sustin ca notele din bac sa fie bazate pe media anilor de liceu. Chiar daca nu e deloc corect fata de altii si apar dezavantaje. Pentru ca ma gandesc ca oricat de distantati am fi in momentul examenului sau oricat de distantati am sta in scoala in timpul acelor 10 zile de pregatire, ganditi-va cati elevi vor fi nevoiti sa faca naveta cu mijloace comune de transport. Sau inainte de examen, cat asteptam sa ne dea voie sa intram in sali. Cata aglomeratie intalnim pana in “distantarea la scoala”. Dau un exemplu dus la maxim. Daca in cele 10 zile de dus la scoala, vor fi elevi care contacta virusul? Cine raspunde de faptul ca acei elevi vor fi nevoiți sa stea in carantina si nu vor putea sustine examenul in iunie? La aceste riscuri se gandeste cineva? Lasati masurile luate strict in incinta scolii. Pana ajungem la scoala ce facem? Multumesc.

    1. Niciunul dintre parinti nu este atat de redus incat sa nu doreasca ca fiul/ fiica sa nu dea acest examen. Insa, data fiind situatia, draga eleva, noi ca parinti suntem datori sa ne gandim la SANATATEA voastra, a copiilor nostri, copii pe care i-am dorit in viata noastra si pentru care, zi de zi am facut tot ce am putut pentru a le oferi doar bine. Este absolut logic sa ne gandim la a va proteja. Si daca sunt si elevi/parinti care doresc sa fie prezenti in clase, liber, sa se duca, pe raspunderea lor. Nimeni nu este obligat sa isi riste sanatatea dupa bunul plac al altora. Sa nu mai faca Anisie, Manea si compania, “strategii”.. sau sa faca pe si pentru copiii lor!! Sistemul de invatamant era si asa grav avariat, acum e sub nivelul marii, sustinerea acestor examene, in conditiile actuale, cu aceste pseudo ore online…nu se justifica. Profesorii sunt impinsi sa faca cum spun acesti “minunati” din minister..ar fi bine sa caute O ALTA SOLUTIE! Si, stimata dra…ce faci tu cu copiii care au deja diverse probleme de sanatate??..in fine, ar fi multe de spus..pacat de profesori si copii pentru ca in clipa asta sunt doar niste simpli COBAI!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vineri, elevii claselor a III-a, a V-a și a VI-a din cele 329 de școli, care fac parte din proiectul pilot pentru evaluarea standardizată 2022, vor susține proba la limba română pe calculator, tabletă sau telefon inteligent

Pe 2 iunie s-a încheiat testarea pentru prima probă, cea la matematică sau istorie, a evaluării standardizate, ce a fost susținută timp de 3 zile în funcție de clase. Vineri…
Vezi articolul

Știam că o să mă descurc, spune Patric, unul dintre elevii care au făcut ZidArt, probabil cel mai mare graffiti din curtea unui liceu din România. Mesajul directorului pentru colegii din alte școli: Încercați, prin orice mijloace, să descoperiți ce comori aveți în școală. Totul e să-i faceți să gândească liber

Zidurile din curtea Colegiului Național „Neagoe Basarab” Oltenița spun în sfârșit povestea tinerilor care învață acolo, nu a fisurilor sculptate de timp. Timp de 3 săptămâni, 21 de elevi au…
Vezi articolul