Președintele Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr, a declarat pentru Edupedu.ro că „vrem să primim sprijin de la cel mai important mediator al românilor, potrivit Constituției, președintele Nicușor Dan”. Acesta a afirmat că „din datele pe care le avem se prevăd în învățământul superior și în cercetare reduceri drastice”. Amintim că toate sindicatele din educație vor protesta miercuri, 25 februarie 2026, în fața Palatului Cotroceni.
„Protestul este organizat de către noi, dar și cu participarea celorlalte două federații din învățământul preuniversitar: FSLI și Spiru Haret. Vrem să primim sprijin de la cel mai important mediator al românilor, potrivit Constituției, președintele Nicușor Dan, pentru că în momentul de față se lucrează la arhitectura bugetului și din datele pe care le avem se prevăd în învățământul superior și în cercetare reduceri drastice. Vrem neapărat să primim sprijin de la domnul președinte”, a spus Anton Hadăr.
Liderul sindical a afirmat că, pentru indemnizația de doctorat, suma pe care cadrele didactice o pierd în următoarele 10 luni este de 2.630 de lei:
„Așa cum ați văzut, se preconizează să se reducă indemnizația pentru titlul științific de doctor de la 950 lei la 500 lei, situație în care s-ar pierde 263 lei pe lună de către fiecare posesor al acestei indemnizații. În proiect se spune că este valabilă această măsură în timpul anului 2026, deci, în următoarele 10 luni, suma care s-ar pierde ar fi de 2.630 de lei. Evident că acest lucru ne nemulțumește.”
„Nu putem folosi veniturile proprii, care astăzi sunt încorporate în cadrul soldurilor universităților, pentru dezvoltarea instituțională, pentru susținerea implementării proiectelor europene și pentru completarea, acolo unde este cazul, părții financiare în cazul salariilor, pentru că deja avem o sumă de 415 milioane de lei tăiată de către Guvern – aceea cred că nu se mai poate recupera. Nu putem să angajăm tineri asistenți, cercetători în universitățile României. Și nici în învățământul preuniversitar și nici în cercetare, evident”, a mai precizat acesta.
Anton Hadăr a amintit întâlnirea pe care le-o promisese președintele Nicușor Dan liderilor sindicali nu a mai avut loc:
”Iar cel mai important aspect este legat de faptul că președintele a promis o întâlnire cu noi, în 8 septembrie, când a fost protestul de la începutul anului școlar, și a spus că în două luni de zile organizează o întâlnire prin care să analizăm rezultatele măsurilor luate de către Ministerul Educației, de către domnul ministru David. Și această întâlnire n-a avut loc. Acum n-avem ministru. Cineva trebuie să ne apere și pe noi, pentru că nu avem speranțe mari să ne apere premierul, chiar dacă în același timp are și funcția de ministru al educației. Suntem ai nimănui. Asta e tot.”
Întrebat ce se va întâmpla dacă nu vor fi respectate cererile profesorilor, Hadar a spus că „noi am realizat acele analize la nivel de federații”: ”Oricând putem să luăm în considerare continuarea protestelor, dar mai ales declanșarea unei greve care care ar crea mari probleme țării, în ansamblul ei.”
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a anunțat că se alătură protestului organizat de federațiile sindicale din educație miercuri, 25 februarie 2026, de la ora 12:00, în fața Palatului Cotroceni, în zona Pieței Leu. Studenții reclamă politicile de subfinanțare a educației din ultimul an și intențiile de diminuare a bugetului alocat învățământului superior și Ministerului Educației și Cercetării prin legile bugetului de stat, potrivit unui comunicat de presă.
Edupedu.ro a scris că Guvernul propune, prin proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind măsurile din administrație, reducerea semnificativă a indemnizației pentru titlul științific de doctor în anul 2026.
Indemnizația pentru titlul de doctor este, în lege, de 50% din salariul minim brut pe țară. Însă, în realitate, de șase ani, aceasta este plafonată la nivelul salariului minim din 2018, adică 1.900 lei brut, după cum Edupedu.ro a scris. Asta înseamnă că indemnizația este înghețată la aproximativ 950 lei brut pe lună, indiferent de creșterea salariului minim din ultimii ani.
Prin noua prevedere, suma ar scădea la 500 lei brut. În termeni reali, aceasta înseamnă aproximativ 293 lei net, după reținerea contribuțiilor sociale și a impozitului pe venit.