Aplicația de inteligență artificială ChatGPT a obținut note de trecere la examene, la o facultate de drept din SUA, dar rezultatele sunt ale unui student mediocru – cercetare

1.500 de vizualizări
ChatGPT în școli
Foto: © Wrightstudio | Dreamstime.com
Programul de inteligență artificială bazat pe dialog ChatGPT, care a produs, prin rezultatele sale, speculații că poate da peste cap modelele actuale de învățare, poate obține note de trecere la examenele de Drept, dar nu se ridică la nivelul majorității studenților, potrivit unei cercetări realizate la Universitatea din Minnesota, citată de Reuters.

Potrivit sursei citate, un grup de profesori în drept de la această instituție de învățământ, clasată pe locul 21 în rândul celor mai bune școli de drept din Statele Unite (conform US News&World Report), au folosit ChatGPT pentru a genera răspunsuri la întrebările incluse în examenele aferente unui număr de patru cursuri din ultimul semestru. “Lucrările” au fost verificate fără să se știe “ale cui” sunt, împreună cu cele depuse de studenți în cadrul examenelor respective.

ChatGPT a reușit o medie de C+ (unde A este nota cea mai bună), mult sub nivelul B+ al studenților. Dar, dacă această medie ar fi extinsă la întregul curriculum, ar fi suficientă pentru ca programul de inteligență artificială să aibă notă de trecere.

“Pe cont propriu, ChatGPT ar fi un student la drept destul de mediocru”, a spus, citat de Reuters, coordonatorul autorilor studiului, Jonathan Choi.

Acesta spune că el și alți colegi ai săi au interzis utilizarea Internetului în timpul examenelor cu prezență fizică, pentru a elimina posibilitatea de fraudare cu ajutorul ChatGPT. Dar, este citat el, pe viitor examenele ar putea testa abilitatea studenților de a folosi eficient programe de inteligență artificială.

Foto: © Wrightstudio | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Aplicația de inteligență artificială ChatGPT, blocată pe platformele și în rețelele de internet ale școlilor din New York – prima reacție majoră la programul care sperie sistemele de educație
Exerciții de inteligență artificială cu Mihai Viteazul, radicali, Sorescu, Harari și poluarea din Ploiești / Cât de amenințător sau promițător este pentru școală și profesori ChatGPT, cel mai recent sistem AI disponibil la liber pe Internet, care riscă să îngroape temele și spune că poate “înlocui profesorii”?


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Politehnicii Timișoara, Florin Drăgan, despre schimbările aduse burselor: „Tăierile operate acum, fără o viziune și fără criterii clare, nu doar că descurajează performanța, dar compromit capacitatea României de a pregăti viitorii specialiști”

„Statul roman a luat decizii, atât la cresterea burselor, cât și acum la scăderea lor, doar din punct de vedere financiar, fără vreun obiectiv educațional. Modul acesta de lucru, doar…
Vezi articolul

Gândire de Ev Mediu: Biserica Ortodoxă din Moldova, subordonată Rusiei, lansează într-un document oficial teorii ale conspirației cu Bill Gates, antene 5G și vaccin cu microcip

Biserica Ortodoxă din Moldova, subordonată Patriarhiei Moscovei, a lansat într-o adresă oficială către autoritățile statului toate marile teze conspiraționiste promovate de propaganda rusă în perioada pandemiei. Fii parte din schimbare.…
Vezi articolul