Aproape 25 de mii de profesori care consideră că 75% dintre elevi au “probleme de comportament” au semnat o petiție pentru pensionarea cadrelor didactice la 57 ani pentru bărbați și 55 de ani pentru femei

10.652 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Petiția care a strâns aproape 25 de mii de semnături în doar câteva zile de la lansare enumeră patru aspecte pentru care solicitanții vor ca profesoarele, învățătoarele și educatoarele să se poată pensiona la vârsta de 55 de ani, iar profesorii, învățătorii și educatorii la 57 de ani. Primul „aspect” indică „probleme de comportament” pentru 75% dintre elevii din școlile din România. Cifrele nu au o sursă precizată. În prezent vârsta de pensionare pentru femei este de 63 de ani, iar pentru bărbați de 65 de ani, potrivit Casei Naționale de Pensii.

Iată conținutul petiției:

„De ce pensionarea personalului didactic la vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani pentru femei?

1. Aspecte sociale: În marea majoritate a școlilor din România, peste 75% din elevii absolvenți au probleme de comportament. Acestea sunt probate prin intermediul investigatiilor realizate de organizații sau instituții de sociometrie legale. Munca unui profesor nu poate fi comparată cu a niciunei categorii sociale favorizate pentru pensioanarea anticipată, cu atât mai mult cu cât calitatea elevilor diferă de la o școală la alta. În acest sens, solicitarea vine din partea profesorilor care se confruntă cu astfel de probleme.

2. Aspecte politice: Implicarea politicului in institutiile de învățământ este o problema nesoluționată din 30 decembrie 1947. Dirijismul educațional este un fenomen vizibil și astăzi, având ca dovadă metodologia organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere în învățământ.

3. Aspecte educaționale: Educația este progresiv afectată de imixtiunea administrației europeane în problemele stringente est-europene, ca urmare a cursului diferit de-a lungul istoriei.

4. Aspecte economice:  Personalul didactic reprezintă momentan penultima categorie de intelectuali remunerată după noua grilă de salarizare din anul 2018, ceea ce înseamnă o subestimare a principalei clase sociale care contribuie la dezvoltarea unei naţiuni. Astfel, se recomandă soluţionarea de urgenţă a restabilirii demnităţii profesionale a salariaţilor din educaţie. Prin urmare, volumul muncii personalului didactic este cu mult peste obiectivele prioritare a unor societăţi ce se recomandă a fi democratice.”

Inițiatorul este Euro Education Federation, o organizatie care, potrivit descrierii de pe pagina de Facebook, „funcționează ca o federație cu statut privat aliniindu-se la serviciile tinerilor din învățământul formal şi non-formal pe plan mondial”.

Potrivit Eurostat în România erau 206.707 cadre didactice în 2017 împărțiți astfel pe niveluri de educație:

  • educatori – 34.322
  • învățători – 48.009
  • profesori de gimnaziu – 68.704
  • profesori de liceu – 55.672

Dintre aceștia, 19.125 erau în vârstă de 50-54 de ani, 22.975 aveau vârste între 55 și 59 de ani. 13.837 aveau vârste între 60 și 65 de ani, iar 3.305 peste 65 de ani.

FOTO: Imagine de Free-Photos de la Pixabay


7 comments
  1. Motivele ar fi, lucram psihic-pe partea cognitivă,fizic- Domeniu motric si celelalte domenii de dezcoltare,foarte mult,nu suntem roboții si robotii se rodeaza, ruginesc darămite noi….Ce e mult e mult.Sunt educatoare lucrez cu 32 de copii program prelungit …Nu zic ca ma plâng,imi place ceea ce fac,dar după o anumita varsta e greu,iar copiii sunt neobositi,trebuie sa te ocupi de ei ca si cum ai avea 20 ani,chiar dacă ai 50,iar după 50 nu mai esti asa puternică.De aceea susțin pensionarea mai repede ptr ca atunci cand lucrezi cu copiii trebuie sa fii tânăr nu bătrân !!!😊

  2. Din pacate, in centrul atentiei sistemul educational romanesc, sunt puse interesele cadrelor didactice si nu ale elevilor. Copii de varsta scolara sunt vazuti ca un accesoriu, o masa, si nu ca persoane individuale.
    La toate sedintele cu parintii sunt dezbatute cu precadere doar necesitatile cadrelor didactice; “doamna profesoara de..”are nevoie de un nou laptop, “doamnei profesoare de…” trebuie sa-i cumparam un cadou de Craciun…. “Doamnele” nu mai organizeaza nicio activitate extra-scolara, asa cum erau pe vremea mea; cercuri de limbi straine, de biologie, geografie, desen, echipe de diverse sporturi. etc. In schimb “doamnele” profesoare au ajuns la concluzia ca elevii au probleme de comportament si vor pensionare anticipata. Dupa toate vacantele de care beneficiaza , cu tabere platite de elevi, vor odihna suplimentara. Este jalnic. Nu asa va apropiati de sufletul copiilor !

  3. Chiar asa??A spune că 75% dintre elevi au probleme comportamentale e o recunoaștere a incapabilitatii tale ca branșa.Adica 3 sferturi dintre elevi sunt niște golani educați prost de părinți ,voi sunteti imaculatii.Auziți ce sustineti oameni buni?Si prin absurd ,sa spunem ca ar fi asa,ceea ce este o minciună sfruntată…ce faceti voi??Părăsiți barca,nu?Nu ne convin copiii,nu ne convine salariul,nu ne place politicul pe care l-am aprobat tacit,ca deh ,la inspectorate aveti mereu persoane care va protejeaza (tot politic se numesc)..deci ne pensionam.In strada nu v-am văzut sa va strigati păsurile decât cele salariale.Nu pentru depolitizare ,nu pentru programe școlare stufoase,nu pentru un program de consiliere al elevilor daca tot sunt scapati din mână…Dar ati putea sa va pensionati mai devreme..Ati avea suficient timp pentru meditații.Rusine!!!!

  4. Sunt una din persoanele, cadre didactice, care doreste reintroducetea pensionarii cadtelor didactice mai devreme cu 3 ani, cum era in vechiul statut din 1997. Nu sustin petitia si actiunea deoarece unii dinyre profesori vor fi “fortati” de imprejurari sa iasa la 55 sau 57 de ani la pensie varsta la care multi nu reusesc sa realizeze stagiul complet de cotizare. Ce vor face? Trebuie sa iasa cu pensie anticipata partiala? Nu, tuturor trebuie sa li se dea sansa sa realizeze stagiul complet de cotizare. Apoi fiecare sa stabileasca daca vrea sa iasa sau nu. Nu trebuie ca profesorii sa aiba ALTA varsta obligatorie de pensionare. Cei trei ani “anticipat nepenalizat” sa fie optiunea fiecaruia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noile norme pentru asigurarea asistenței medicale a copiilor din creșe și grădinițe și a elevilor au fost publicate. Profesorii au ca atribuții să prevină fumatul, consumul de alcool și droguri și să discute cu părinții „să accepte imunizările”

Anul acesta, în metodologia privind asigurarea asistenței medicale a copiilor și a elevilor apar și normele pentru antepreșcolari, adică pentru cei care frecventează creșa, care până acum nu se regăseau…
Vezi articolul

Definitivat 2022. Miercuri, 20 iulie, are loc proba scrisă. Intrarea candidaților se face până la ora 8, iar plicurile cu subiectele vor fi desfăcute la 10 / Pentru redactarea lucrărilor se folosește cerneală sau pix de culoare albastră

Proba scrisă a examenului de Definitivat 2022 este organizată miercuri, 20 iulie, potrivit calendarului oficial. Conform metodologiei, proba scrisă începe la ora 9 și durează 4 ore. Plicurile cu subiectele…
Vezi articolul

Dirigintele trebuie să motiveze elevii să se înscrie la examenul de Bacalaureat. Profesorul să ofere feedback pentru ca elevul să înțeleagă de ce a luat un anumit punctaj sau notă la examen – Ghid pentru profesori avizat de Ministerul Educației

Un ghid al profesorului pentru examenul național de Bacalaureat și examene de certificare a competențelor prevede recomandări și informații pentru diriginți și profesori care predau discipline de specialitate, adică cele…
Vezi articolul