Aproape 600 de locuri bugetate au fost tăiate de la programele de licență ale universităților și convertite în locuri pentru master și doctorat, printr-un ordin al Ministerului Educației / Față de anul trecut, cea mai mare creștere de granturi apare la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

1.226 de vizualizări
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Ministerul Educației și Cercetării a transformat aproape 600 de locuri de licență pentru anul I în granturi de studiu pentru master și doctorate în universitățile de stat, potrivit Ordinului nr. 6.921/2025, publicat vineri în Monitorul Oficial. Actul normativ aprobă corelarea prin transfer a locurilor-grant între ciclurile de studii universitare și este important pentru că este singurul document de acest tip care detaliază alocarea numărului de locuri pentru fiecare universitate de stat, pentru mai multe categorii de studenți și pe cicluri de studii. Modificarea este făcută la jumătatea anului universitar 2025–2026 și se aplică pentru acest an.

Anul trecut o operațiune similară a fost făcută de ME prin Ordinul nr. 7.482/2024, valabil pentru anul universitar 2024–2025. O comparație a numărului de locuri la licență anul I bugetate (granturi) între anul universitar 2024-2025 și 2025-2026, arată că sistemul universitar de stat pierde, per total, 597 de locuri bugetate la licență, anul I. Numărul acestora scade de la 66.351 la 65.754 de locuri. Ajustarea rezultă dintr-o redistribuire între universități, cu reduceri consistente în special la instituțiile tehnice și cu creșteri la unele universități generaliste.

Cea mai mare creștere a numărului de locuri bugetate la licență se înregistrează la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care primește cu 134 de locuri-grant mai mult față de anul universitar precedent, de la 5.300 la 5.434 de locuri, conform datelor din anexele celor două ordine de ministru. Universitatea este condusă ca rector de Daniel David, ministrul Educației și Cercetării până la 22 decembrie 2025, care a demisionat din funcție la patru zile după semnarea Ordinului nr. 6.921/2025. Potrivit comparării ordinelor succesive ale Ministerului Educației din ultimii ani, aceasta este cea mai mare creștere anuală a cifrei de școlarizare la licență pentru UBB.

Alte creșteri importante se înregistrează la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu un plus de 100 de locuri (de la 3.600 la 3.700), Universitatea de Vest din Timișoara, cu 60 de locuri (2.620 la 2.680), Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, cu 57 de locuri (5.630 la 5.687) și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, cu 50 de locuri (1.850 la 1.900).

Universitate2024-20252025-2026Diferență% Creștere
UBB Cluj5.3005.434+134+2,5%
UAIC Iași3.6003.700+100+2,8%
UVT Timișoara2.6202.680+60+2,3%
Politehnica București5.6305.687+57+1,0%
Lucian Blaga Sibiu1.8501.900+50+2,7%
UNEFS220240+20+9,1%
UAV Arad546566+20+3,7%
Univ de Arhitectură Ion Mincu400415+15+3,8%
ASE București3.0003.015+15+0,5%
Universitatea din Oradea2.0622.070+8+0,4%
Conform datelor din OMEC 6.921/2025 și OME 7.482/2024 analizate de Edupedu.ro

În același timp, cele mai mari scăderi ale cifrei de școlarizare la licență sunt consemnate la universitățile tehnice. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca pierde 260 de locuri (de la 3.600 la 3.340), Universitatea Politehnica Timișoara pierde 250 de locuri (2.250 la 2.000), Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași pierde 113 locuri (2.444 la 2.331), Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași pierde 99 de locuri (707 la 608) și Universitatea din Craiova pierde 79 de locuri (3.000 la 2.921).

Universitate2024-20252025-2026Diferență% Scădere
UT Cluj3.6003.340-260-7,2%
Politehnica Timișoara2.2502.000-250-11,1%
TUIASI2.4442.331-113-4,6%
USV Iași707608-99-14,0%
Universitatea din Craiova3.0002.921-79-2,6%
Academia de Poliție730655-75-10,3%
USAMV Cluj850783-67-7,9%
USAMV București1.3501.322-28-2,1%
UMF Gr. T. Popa950925-25-2,6%
Ștefan cel Mare Suceava1.5751.550-25-1,6%
Conform datelor din OMEC 6.921/2025 și OME 7.482/2024 analizate de Edupedu.ro

În cazul Academiei de Poliție, scăderea din 2025–2026 vine după o creștere abruptă în anul universitar anterior, când cifra de școlarizare aproape s-a dublat, de la 315 la 730 de locuri, instituția revenind acum la un nivel intermediar, dar încă peste cel din 2023–2024.

Instituție202320242025Trend 3 ani
Academia de Poliție 315730655+107,9%
UNAp748450-32,4%
Academia de Informații 1001001000%
Conform datelor din OMEC 6.921/2025, OME 7.482/2024 și OME 6737/2023 analizate de Edupedu.ro

Importanța acestor modificări nu este doar una administrativă, ci și financiară. Locurile-grant reprezintă finanțare directă de la bugetul de stat pentru universități, calculată pe baza costului mediu per student echivalent. Astfel, creșterea sau reducerea numărului de locuri bugetate se traduce automat în creșteri sau diminuări ale finanțării publice primite de instituțiile de învățământ superior.

La nivelul studiilor de masterat, modificările sunt limitate. Universitatea Tehnică de Construcții din București câștigă 10 locuri (de la 515 la 525), iar Universitatea din București primește 5 locuri în plus (3.250 la 3.255). În schimb, Politehnica București pierde 50 de locuri (4.500 la 4.450), iar USAMV București pierde 10 locuri (900 la 890), restul universităților menținând alocări aproape identice cu cele din anul precedent.

Pentru studiile universitare de doctorat, datele indică o stabilitate generală, cu ajustări punctuale. De exemplu, Politehnica București crește de la 509 la 520 de locuri, iar Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București de la 166 la 167 de locuri. În ansamblu, ciclul doctoral este ușor extins prin transferuri din ciclul de licență, conform prevederilor Ordinului nr. 6.921/2025.

Ordinele de ministru comparate, pe ultimii trei ani universitari, pot fi consultate și aici:

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. ME nu mai are ministru din decembrie. Deci aceste modificări au fost aprobate de fostul, care, mare coincidență, se întâmplă să fie rector fix la universitatea care are cel mai mult (financiar vorbind) de câștigat. UVT-ul prietenului care vizează postul e pe locul 3 la câștiguri.

    După ce taie și spânzură prin școlile din preuniversitar, în mod părtinitor, ministrul (ex) și-a tras spuza pe turta lui înainte de a pleca.

    RUȘINE, David! Dacă n-ai fi demisionat deja, ți-aș fi spus DEMISIA! Poate pleci și de la UBB, parapsiholog de carton ce te afli!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Lidia Mîrzac, după demisia lui Daniel David: A fost așteptată ca aerul după o lecție predată prost și cu aroganță / Incapabil să înțeleagă școala reală, dar perfect capabil să se creadă salvatorul ei. Un om convins că nu e înțeles pentru că e prea deștept, nu pentru că spune prostii

Reacție dură a profesoarei de Limba și literatura română Lidia Mîrzac din Suceava după demisia ministrului Educației și Cercetării, Daniel David. Ea afirmă că plecarea acestuia era „așteptată ca aerul…
Vezi articolul

Patru organizații internaționale le transmit guvernelor, într-un mesaj comun de Ziua Internațională a Profesorului, că profesorii reprezintă „coloana vertebrală a educației de calitate” și că, fără o mobilizare politică la cel mai înalt nivel, lumea riscă o criză educațională fără precedent

Cele patru organizații partenere – UNESCO, Organizația Internațională a Muncii, UNICEF și Education International – transmit că profesorii reprezintă „coloana vertebrală a educației de calitate” și că, fără o mobilizare…
Vezi articolul

OFICIAL Din anul școlar 2024-2025, toți elevii care termină clasa a VIII-a au dreptul la o recomandare consultativă de încadrare la liceu. Recomandările sunt scrise de către diriginte și consilierul școlar, prevede noul Statut al Elevului

Din anul școlar 2024-2025, toți elevii care termină clasa a VIII-a sau învățământul liceal obligatoriu au dreptul de a beneficia de o recomandare consultativă de încadrare într-o formă de învățământ…
Vezi articolul

Proiectul de lege care reintroduce bursele de excelență olimpică și revenirea la plata cu ora pentru profesori în cuantumul stabilit înainte de Legea Bolojan, amânat pentru a cincea oară în Camera Deputaților

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență nr. 57/2023, care a fost amendat în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților și acum prevede reintroducerea burselor de excelență olimpică și…
Vezi articolul