INSP: Peste 300 de şcoli nu au autorizaţie sanitară, 168 au condiţii de igienă „neconforme”, iar 120 nu au apă potabilă

1.553 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Peste 300 de unităţi de învăţământ nu au autorizaţie sanitara de funcţionare, iar dintre acestea 233 sunt în mediul rural, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică. Un studiu făcut la nivel naţional, prin care au fost evaluate mai puţin de jumătate din şcolile din România, arată că în anul 2019 condiţiile de igienă nu sunt conforme în 168 de şcoli şi grădiniţe, iar 55 de şcoli şi grădiniţe nu sunt aprovizionate deloc cu apă potabilă.

La nivel naţional, în cadrul studiului, au fost evaluate 3.424 de unitaţi de învăţământ din cele peste 7.000 de unităţi cu personalitate juridică existente. Reprezentanţii INSP remarcă faptul că 301 unităţi de învăţământ nu au autorizaţie de funcţionare, 233 dintre acestea fiind din mediul rural.

„Condiţiile de igienă din şcoli sunt în general corespunzătoare cerinţelor acutuale, cu excepţia a 168 de şcoli şi grădiniţe (119 dintre acestea din mediul rural), care incă nu se încadrează în normele cerute”, este menţionat în studiu.

„De asemenea, se remarcă faptul că 55 de şcoli sau grădiniţe nu sunt aprovizionate deloc cu apă potabilă iar în 77 de unităţi apa potabilă nu este corespunzătoare din punct de vedere microbiologic,” potrivit documentului.

În ceea ce priveşte sălile de clasă, starea igienico-sanitară este corespunzătoare in peste 2.044 dintre acestea, parţial corespunzătoare 164, şi necorespunzătoare în 24 de cazuri.

Dintre instituţiile participante la studiu, 531 dintre acestea beneficiază de existenţa unui cabinet medical propriu sau sunt arondate unui astfel de cabinet. Dintre instituţiile în cadrul cărora funcţionează un cabinet medical, 156 nu au un număr de medici corespunzător normativelor.

De ce e important ca mediu şcolar să fie unul sănătos

„Un climat şcolar nefavorabil limitează performanţele şcolare. Mediul şcolar reprezintă un factor determinant educaţional important şi de aceea analiza acestuia şi depunerea unor eforturi susţinute pentru îmbunătăţirea condiţiilor din şcoli şi eliminarea disparităţilor, prin asigurarea condiţiilor sănătoase de lucru, reprezintă o importantă preocupare educativă şi de sănătate publică”, arată raportul.

Despre studiu:

Studiul a urmărit evaluarea condiţiilor igienico sanitare în şcolile şi grădiniţele din mediul urban şi rural pentru a stabili concordanţa între condiţiile actuale existente şi cerinţele legislative, in vederea imbunătăţirii condiţiilor şi implementării măsurilor necesare, acolo unde este cazul, pentru ca în toate instituţiile şcolare să se respecte standardele igienico-sanitare prevăzute de legislaţia actuală. Studiul evalueză, la nivel naţional, condiţiile igienico-sanitare actuale şi poate constitui premisa elaborării unor programe şi politici noi de sănătate publică ce ar viza şi infrastructura în şcoli, norează specialiştii.

Datele apar în condiţiile în care săptămâna trecută au apărut mai multe cazuri de gripă în şcoli, iar mai multe unităţi au fost închise. Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov a cerut primarilor să asigure pentru elevi săpun, hârtie igienică şi prosoape.

FOTO:Image by macco0514 from Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Jocul furiei ar trebui să înceteze. Tinerii vor fi cei care vor deconta acest monstruos accident istoric – mesajul profesorului Liviu Papadima către studenții săi de la Facultatea de Litere, după primul tur al alegerilor prezidențiale

Apel la responsabilitate din partea profesorului universitar Liviu Papadima de la Facultatea de Litere a Universității din București. Acesta a reacționat la rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024,…
Vezi articolul

Universitatea de Vest din Timișoara: Profesorul și criticul literar Mircea Mihăieș a fost laureatul Premiului „Titu Maiorescu”, iar conferențiara universitară Adina Chirilă a primit Premiul „Timotei Cipariu“. Premiile sunt acordate de Academia Română

Academia Română a decernat astăzi premiile anuale, recompensând astfel lucrări publicate în cursul anului 2021. Profesorul universitar și criticul literar Mircea Mihăieș a fost laureatul Premiului „Titu Maiorescu”, iar conferențiara…
Vezi articolul

Irina Gruia, psihoterapeut: Am lucrat cu 120 de elevi de clasa a VIII-a, 4 clase. Cei mai mulți erau loviți, în mod special, pentru rolul de școlar, pentru faptul că nu învățau, nu făceau lucrurile suficient de bine. Se instalase acasă această formă de violență ca parte din meniul zilei

Irina Gruia, psihoterapeut, a vorbit despre violența asupra copiilor și despre efectele pe termen lung. Aceasta a transmis că un copil „nu are mecanismele de apărare, de reziliență, de rezistență,…
Vezi articolul