Aproximativ 2.200 de elevi din 6 județe vor face ore online luni, 12 ianuarie, din cauza condițiilor meteo / Alte 3 școli au cursurile suspendate

1.988 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Luni, 12 ianuarie, cursurile se vor desfășura online în 6 unități de învățământ (totalizând aproximativ 2.200 de elevi/preșcolari), câte una în fiecare dintre județele: Argeș, Arad, Dolj, Gorj, Olt și Timiș, a anunțat Ministerul Educației într-o informare de presă, duminică seară. În alte 3 unități de învățământ din județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Olt, activitatea didactică va fi suspendată, urmând ca orele să fie recuperate, mai precizează ministerul.

„Potrivit datelor furnizate de inspectoratele școlare județene în cursul zilei de astăzi, (n. red 11 ianuarie), ora de referință 18.00, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, luni, 12 ianuarie 2026, cursurile se vor desfășura online în șase (6) unități de învățământ (totalizând aproximativ 2.200 de elevi/preșcolari), câte una în fiecare dintre județele: Argeș, Arad, Dolj, Gorj, Olt și Timiș„, anunță ministerul Educației.

„În trei unități de învățământ, însumând aproximativ 100 de elevi, câte una în fiecare dintre județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Olt, activitatea didactică va fi suspendată, urmând ca orele să fie recuperate. Situația este dinamică și va fi actualizată, în funcție de evoluție”, mai precizează ministerul.

Informații de context

Din cauza condițiilor meteo, vineri 9 ianuarie, au fost afectate cursurile din alte 31 de școli din 9 județe, pe lângă de cele din Hunedoara și Bistrița, anunță ministerul Educației într-o informare de presă, actualizată vineri, la ora 13:00. Ministerul anunțase de joi că în orașul Bistrița toate școlile au cursuri online vineri, iar în județul Hunedoara în 103 unități de învățământ activitatea didactică este afectată, fie sunt suspendate cursurile, fie se învață hibrid sau online.

Amintim, cursurile au fost suspendate sau desfășurate online sau în sistem hibrid, joi, 8 ianuarie, în peste 180 de școli din România. Numărul total al elevilor afectați joi, în prima zi de școală din modulul al treilea, a fost de aproximativ 62.000.

Modalitatea de recuperare a materiei va fi stabilită la nivelul consiliilor de administrație ale unităților școlare, potrivit ministerului.

Foto: © MadhourseDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. ce gheboși stau copiii noștri din cauza ecranelor ..
    ochii se usucă , spinarea se incovoaie , fundul se tabăceste și bursa americană crește

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca se distanțează de Sorin Cîmpeanu în privința legilor Educației și justifică întârzierea lor: Proiectul legislativ nu a fost asumat de către mine, consilier prezidențial, ci de către ministrul Cîmpeanu, atunci când a fost lansat în dezbatere publică

Ministrul Educației, Ligia Deca, fost consilier prezidențial care a coordonat proiectul prezidențial România educată, a spus după ultima ședință de Guvern din acest an că ea a participat la proiectul România…
Vezi articolul

VIDEO Dacă se închid școlile, va fi aplicată măsura de anul trecut, de a susține de la buget 75% din salariul mediu brut pentru părinții care trebuie să stea acasă, spune premierul Cîțu / Anunțul vine când sunt deja peste 17 mii de elevi care fac școală online săptămâna aceasta

Dacă se închid școli sau clase, iar elevii trebuie să stea acasă, Guvernul va repune în aplicare măsura folosită anul trecut, prin care părinții care erau nevoiți să stea acasă…
Vezi articolul

Marilen Pirtea, deputat PNL: Nu știu dacă poziția domnului Dîncu de a prelungi termenul de dezbatere a legilor Educației este una personală sau instituțională, cred că este personală / Vom avea luni discuție în cadrul PNL-ului, pe baza amendamentelor primite

Marilen Pirtea, expert al PNL în comisia care analizează proiectele legilor Educației, a declarat la postul de televiziune Antena 3, după ședința de coaliție, că poziția lui Vasile Dâncu privind…
Vezi articolul