Arafat: Carantinarea României nu este un scenariu pe care să-l luăm în acest moment în discuție

1.055 de vizualizări
Foto: gov.ro
Scenariul carantinării țării pentru o lună de zile nu este o opțiune luată în considerare de autorități la momentul acesta, a declarat vineri secretarul de stat Raed Arafat la finalul conferinței de presă de la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI).
  • Amintim că Alexandru Rafila, principalul comunicator al PSD pe domeniul sanitar, a declarat vineri că e nevoie de o carantină națională de o lună, decisă de comun acord cu patronatele și sindicatele, care să scadă rapid numărul de morți Covid. Carantinarea țării ar însemna și închiderea tuturor școlilor fizic și trecerea la educație online sau la vacanță.

Declarațiile lui Raed Arafat, întrebat de Edupedu.ro dacă ia în considerare acest scenariu:

„Nu este un scenariu pe care să-l luăm în acest moment în discuție, știți că am luat măsurile pe care le avem acum și care sunt destul de serioase, dacă se aplică, și vedem totuși că am ajuns pe un platou.

Să vedem dacă ține și dacă începe să coboare, care este situația, dar carantinarea totală, în care să stea toată lumea acasă, să închidem toată economia nu s-a luat în considerare să se facă în acest moment.

S-a preferat crearea unor posibilități de a permite unele activități persoanelor protejate și pentru care riscul să facă forme grave este mai mic, la fel și riscul să transmită.

Bineînțeles, sunt și persoane care nu mai au acces la anumite activități temporar, pentru că asta este o situație temporară, asta este măsura care s-a ales față de a avea o măsură radicală națională în care toată lumea să stea acasă și să nu iasă nimeni decât pentru unul-trei motive care să fie permise.

Cel puțin la acest moment vedem că este încetinită, este oprită creșterea, avem platoul, să vedem dacă vom rămâne aici pe o perioadă mai lungă, pe la 12.000-14.000 de cazuri, pentru că impactul lor este destul de serios în continuare pe terapie-intensivă”.

Citește și:
Alexandru Rafila (PSD) cere o carantină la nivel național timp de o lună, cu sprijin de la guvern pentru activitățile afectate. „Trebuie o reducere a activităților sprijinită de populație / E intolerabil să avem 500 de morți zilnic”


3 comments
  1. O sa luati si asta in calcul, daca-l mai lasati mult pe Campeanu la educatie. Si nu ma refer doar la pandemie 🙂

  2. Aaaa, scolile erau o problema, unde facem armata cu ei. Nu Untoldul, Congresul, campionate de fotbal, de tenis si plaje libere. Scoala era, dom’le problema. Ia-ti, mah, medicamentele!!!

  3. Ideea cu școlile deschise, care a făcut atâtea victime, cât și colaterale, nu a fost una buna. ,,Viața nu mai are prioritate! „, ci politicul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

A fost o greșeală sau un ajutor pe care Ministerul Educației i l-a dat premierului când nu a depus la timp contestația în procesul privind suspendarea analizei teze de doctorat? / „Vorbim despre evenimente care au avut loc înainte de începerea mandatului meu”, spune Ligia Deca

Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus că Ministerul a depus în iulie anul trecut contestația la sentința dată în procesul privind suspendarea analizei tezei de doctorat a premierului Ciucă, dar…
Vezi articolul

DOCUMENT Ghidul pentru Smart Lab-uri de 60.000 de euro, finanțate din PNRR, lansat în consultare publică. Liceele și școlile profesionale pot cumpăra zeci de dispozitive, ochelari de realitate virtuală, dar totul fără mentenanță

Un ghid al solicitantului pentru „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior”, finanțat prin Investiția 9, a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Educației, pe edu.ro. Solicitanții…
Vezi articolul

Mesaj de susținere pentru profesori, de la Călin Goia, Voltaj: Am toți cei trei copii în sistemul de stat. Sunt sigur că singura salvare a țării ăsteia este să fim alături de acești profesori care își dau tot sufletul la școală

Greva generală a profesorilor este susținută de solistul trupei Voltaj, Călin Goia, după cum spune artistul într-un mesaj video postat pe Facebook. Acesta a oferit exemplul personal: ”Am toți cei…
Vezi articolul

VIDEO Cum combate un colegiu universitar din Franța agresiunea sexuală / Un instrument de realitate virtuală le arată studenților pericolele la care sunt expuse fetele. „Ideea este să le vorbim studenților adecvat, nu cu un discurs moralizator” – profesor francez

Pentru a conștientiza și pentru a le arătă studenților și personalului școlar pericolele hărțuirii sexuale, o școală superioară din Franța a pus la punct un program de realitate virtuală, scrie…
Vezi articolul