Arafat: Carantinarea României nu este un scenariu pe care să-l luăm în acest moment în discuție

1.054 de vizualizări
Foto: gov.ro
Scenariul carantinării țării pentru o lună de zile nu este o opțiune luată în considerare de autorități la momentul acesta, a declarat vineri secretarul de stat Raed Arafat la finalul conferinței de presă de la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI).
  • Amintim că Alexandru Rafila, principalul comunicator al PSD pe domeniul sanitar, a declarat vineri că e nevoie de o carantină națională de o lună, decisă de comun acord cu patronatele și sindicatele, care să scadă rapid numărul de morți Covid. Carantinarea țării ar însemna și închiderea tuturor școlilor fizic și trecerea la educație online sau la vacanță.

Declarațiile lui Raed Arafat, întrebat de Edupedu.ro dacă ia în considerare acest scenariu:

„Nu este un scenariu pe care să-l luăm în acest moment în discuție, știți că am luat măsurile pe care le avem acum și care sunt destul de serioase, dacă se aplică, și vedem totuși că am ajuns pe un platou.

Să vedem dacă ține și dacă începe să coboare, care este situația, dar carantinarea totală, în care să stea toată lumea acasă, să închidem toată economia nu s-a luat în considerare să se facă în acest moment.

S-a preferat crearea unor posibilități de a permite unele activități persoanelor protejate și pentru care riscul să facă forme grave este mai mic, la fel și riscul să transmită.

Bineînțeles, sunt și persoane care nu mai au acces la anumite activități temporar, pentru că asta este o situație temporară, asta este măsura care s-a ales față de a avea o măsură radicală națională în care toată lumea să stea acasă și să nu iasă nimeni decât pentru unul-trei motive care să fie permise.

Cel puțin la acest moment vedem că este încetinită, este oprită creșterea, avem platoul, să vedem dacă vom rămâne aici pe o perioadă mai lungă, pe la 12.000-14.000 de cazuri, pentru că impactul lor este destul de serios în continuare pe terapie-intensivă”.

Citește și:
Alexandru Rafila (PSD) cere o carantină la nivel național timp de o lună, cu sprijin de la guvern pentru activitățile afectate. „Trebuie o reducere a activităților sprijinită de populație / E intolerabil să avem 500 de morți zilnic”


3 comments
  1. O sa luati si asta in calcul, daca-l mai lasati mult pe Campeanu la educatie. Si nu ma refer doar la pandemie 🙂

  2. Aaaa, scolile erau o problema, unde facem armata cu ei. Nu Untoldul, Congresul, campionate de fotbal, de tenis si plaje libere. Scoala era, dom’le problema. Ia-ti, mah, medicamentele!!!

  3. Ideea cu școlile deschise, care a făcut atâtea victime, cât și colaterale, nu a fost una buna. ,,Viața nu mai are prioritate! „, ci politicul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O școală cu promovabilitate 100% și abandon școlar zero, cu 420 de elevi, a fost desființată politic și absorbită de una cu 300 de elevi. Profesorii au contestat decizia politicienilor locali și a inspectoratului școlar în instanță

O școala Gimnazială din Vatra Dornei, județul Suceava, cu promovabilitate 100% și abandon școlar zero, cu 420 de elevi, a fost desființată politic și absorbită de una cu 300 de…
Vezi articolul
Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli

SURSE: Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli, concepute de Universitatea din București / Cîmpeanu: Mulțumesc domnului rector Marian Preda pentru colectivul de profesori care își vor aduce o contribuție esențială la relevanța acestui concurs

Subiectele de la examenul scris pentru directorii de școli vor fi realizate de profesori de la Universitatea din București, potrivit surselor Edupedu.ro. Este vorba despre subiectele care vor fi date…
Vezi articolul

Bani doar pentru aur, de la Ministerul Educației. Instituția nu mai finanțează participarea elevilor români la Olimpiada Europeană de Dezbateri pentru Școli, după ce anul trecut echipa României a ajuns „doar” în semifinală – surse

Elevii români care au participat la „European Schools Debate Championship” au mers în Cehia cu banii proprii. Ministerul Educației nu a mai inclus competiția în calendarul olimpiadelor internaționale 2024 și…
Vezi articolul

Directoarea Colegiului „Radu Negru” din Făgăraș, absolvit de noul președinte al României, Nicușor Dan: Rezultatul obținut de domnia-sa certifică spiritul competitiv și este motiv de onoare și bucurie pentru întreaga comunitate

Directoarea Colegiului „Radu Negru” din Făgăraș pe care l-a absolvit noul președinte al României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de felicitări după alegerea în funcție a dublului olimpic internațional…
Vezi articolul