UPDATE Asociații ale elevilor anunță că vor protesta și vor ataca în instanță ordinul care modifică pragul de acordare a burselor / Sunt afectați 730.000 de elevi, susțin acestea

8.522 de vizualizări
Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com
Mai multe asociaţii ale elevilor au anunţat, miercuri, că vor ataca în instanţă ordinul prin care se modifică pragul mediei pentru acordarea burselor de merit, de la 8.50 la 9.50, informează Agerpres. Amintim că Edupedu.ro a scris că s-au schimbat criteriile de acordare a burselor școlare după 10 ani.
  • UPDATE Mâine, 6 ianuarie, începând cu ora 10:00, reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Vâlcene a Elevilor și Asociației Elevilor din București și Ilfov anunță că vor fi prezenți în fața Ministerului Educației pentru a protesta față de modificarea criteriilor de acordare a burselor, față de tăierea burselor a peste 700.000 de elevi, precum și pentru a solicita mărirea costului standard per elev, susțin aceștia.

Potrivit unui comunicat transmis de Asociaţia Elevilor Constanţa, iniţiativa este susţinută de Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETm).

Marţi (…) a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Educaţiei pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor. La nivelul ordinului, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate (…). Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectaţi sute de mii de elevi din ţară. Astfel, 730.000 de elevi din România rămân fără burse. Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către ministrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste 8 zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză. Probabil, în următorii 4 ani, 730.000 de tineri vor părăsi România, dezamăgiţi de eşecurile sistemului”, se arată în comunicat.

Asociaţiile elevilor acuză că ordinul „a fost publicat peste noapte, din pix”, fără ca proiectul să fie pus în dezbatere publică, fiind astfel încălcate principiile transparenței decizionale.

Şi Consiliul Naţional al Elevilor a condamnat modificarea pragului mediei pentru bursa de merit de la 8.50 la 9.50, printr-un ordin de aprobare a criteriilor generale de acordare a burselor publicat în Monitorul Oficial.

Ministerul Educaţiei tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educaţie, printr-un masacru al burselor şcolare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creşterii mediilor ca urmare a şcolii online. (…) Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate o astfel de modificare iresponsabilă şi inechitabilă şi solicită Ministerului Educaţiei să revină de urgenţă asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea”, se arată într-un comunicat al Consiliului Naţional al Elevilor transmis, miercuri, AGERPRES.

Organizaţia solicită, totodată, ca noile criterii generale de acordare a burselor să poată fi aplicate începând cu anul şcolar 2022-2023, în aşa fel încât să fie evitată o destabilizare a întregului proces, precum şi reluarea discuţiilor alături de partenerii de dialog social cu privire la modificările care trebuie aduse criteriilor folosite în momentul actual.

Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
OFICIAL Bursele de merit nu se mai acordă elevilor sub media 9.50, față de 8.50 cum era până acum, iar cele de studiu sunt condiționate de media 7.50, în loc de 7.00
Consiliul Elevilor acuză Ministerul Educației de un „masacru al burselor școlare” prin eliminarea mediilor de la 8,50 la 9,50 în acordarea bursei de merit și susține că instituția „face economie pe spatele a milioane de elevi” / Amenință cu proteste generale dacă nu se revine asupra deciziei


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mai multe ore de AI și educație de „Media și democrație”, pentru care să fie făcut loc prin reducerea numărului de ore de Latină – proiect de reformă curriculară pentru liceele din Austria

Ministrul Educației din Austria, Christoph Wiederkehr, a anunțat o amplă reformă curriculară pentru învățământul secundar generalist din această țară, în care vor fi introduse noi discipline legate de inteligența artificială,…
Vezi articolul

Condițiile ce însoțesc reluarea școlii vor fi păstrate „o anumită perioadă de timp”: Dacă după 1-2 săptămâni cifrele sunt îmbucurătoare, putem să discutăm alte criterii mai permisive – ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila

“Aș recomanda tuturor să păstrăm regulile pe care le avem inclusiv pe școală o anumită perioadă de timp, măcar să avem o consecvență, o predictibilitate. Dacă constatăm după 7, 10…
Vezi articolul

Daniel David, la ultima dezbatere națională pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu: Civilizația noastră s-a fondat pe cei doi piloni, știință și religie. Mai e nevoie de componenta de cultură națională și de disciplinele care pregătesc elevii pentru viață / Mitropolitul Banatului, către ministru: Thanks! că l-ați păstrat pe Hristos în școală

Noile planuri-cadru pentru liceu trebuie să asigure un echilibru între patru componente fundamentale ale educației: știința, religia, cultura națională și disciplinele care pregătesc elevii pentru viață, a afirmat ministrul Educației…
Vezi articolul

Prima casă de creație din inima Bucureștiului pregătită de Institutul Francez își deschide poarta către artiștii români. Cristian Mungiu, primul găzduit în „la résidence de poche”

Institutul Francez din București a inaugurat vineri o locuință–rezidență aflată chiar în curtea institutului, pe Bulevardul Dacia din Capitală. Inițiativa poarta numele “La résidence de poche/ Rezidenţa de buzunar” și…
Vezi articolul