Consiliul Elevilor acuză Ministerul Educației de un „masacru al burselor școlare” prin eliminarea mediilor de la 8.50 la 9.50 în acordarea bursei de merit și susține că instituția „face economie pe spatele a milioane de elevi” / Amenință cu proteste generale dacă nu se revine asupra deciziei

17.157 de vizualizări
Foto: CNE
„Ministerul Educației tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educație, printr-un masacru al burselor școlare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creșterii mediilor ca urmare a școlii online”, scrie Consiliul Național al Elevilor într-un comunicat, ca reacție la publicarea în Monitorul oficial, marți seara, a noilor criterii de acordare a burselor școlare.

„Masacrul burselor școlare sau cum Ministerul Educației face economie pe spatele a milioane de elevi”, titrează reprezentanții elevilor. Aceștia contrează o eventuală reacție a ministrului, care a mai spus în trecut că propunerea de acordare a burselor de studiu de la media 9.50 în sus ar fi venit din partea elevilor. Despre aceste contre Edupedu.ro a scris încă din luna octombrie, când au fost anunțate aceste măsuri.

Prin modificarea pragului de acordare, de la 8.50 la 9.50, „Ministerul Educației tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educație, printr-un masacru al burselor școlare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creșterii mediilor ca urmare a școlii online”, potrivit CNE.

  • Reprezentanții elevilor consideră măsura „iresponsabilă și inechitabilă” și cer Ministerului Educației „să revină de urgență asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea”.

Inițial, una dintre propunerile Consiliului Național al Elevilor a fost ca bursa de merit să fie diferențiată în două feluri, după pragul de medie, respectiv un anumit cuantum pentru mediile cuprinse până la 9,49 și un alt cuantum pentru mediile cuprinse între 9,50 și 10. În comunicatul de presă transmis de Ministerul Educației în urmă cu câteva luni, prima propunere a fost eludată, iar situația a fost prezentată în mod eronat, fără niciun pic de verticalitate. De aceea, ne delimităm ferm de orice fel de expunere a faptului că structura noastră a militat pentru o creștere a pragului de medie de 9,50. Consiliul Național al Elevilor condamnă cu fermitate o astfel de modificare iresponsabilă și inechitabilă și solicită Ministerului Educației să revină de urgență asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea”, potrivit reprezentanților CNE.

Proteste ale elevilor în toată țara, dacă nu se revine asupra deciziei

„În același timp, elevii reprezentanți solicită ca noile criterii generale de acordare a burselor să poată fi aplicate începând cu anul școlar 2022-2023, în așa fel încât să fie evitată o destabilizare a întregului proces de acordare a burselor, dar și reluarea discuțiilor, alături de partenerii de dialog social, pe marginea modificărilor care trebuie aduse criteriilor folosite la momentul actual.

Având în vedere impactul major al unei astfel de măsuri pentru sistemul educațional, Consiliul Național al Elevilor anunță posibilitatea declanșării unor proteste la nivel național, în situația în care Ministerul Educației nu va reveni asupra deciziei”.

Nu este posibil ca Ministerul Educației să ignore fără scrupule nevoile elevilor din România: mărirea mediilor reprezintă un total dezinteres al decidenților în raport cu nevoile reale ale elevilor! De aceea, dacă situația nu va fi remediată în cel mai scurt timp, anunțăm declanșarea unor proteste generale în toată țara, împotriva criteriilor abuzive de acordare a burselor”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Reamintim că aceste criterii de acordare a burselor școlare sunt schimbate după 10 ani, de către Ministerul Educației, potrivit unui ordin de ministru publicat marți seara în Monitorul Oficial. Bursele de merit se acordă din semestrul II al acestui an școlar pentru elevii cu medii peste 9.50, față de 8.50 cum era până acum. Bursele de studiu vor fi acordate celor cu media între 7.50 și 9.50, în loc de 7.00 – 8.50, cum era pragul în ordinul precedent. Măsurile fuseseră anunțate de ministrul Educației încă din 6 octombrie 2021. Tot atunci au fost anunțate și noile cuantumuri minime ale burselor:

  • 500 lei, pentru bursa de performanță,
  • 200 lei, pentru bursa de merit,
  • 150 lei, pentru bursa de studiu,
  • 200 lei, pentru bursa de ajutor social.

18 comments
  1. Dar ce ziceți de faptul că un elev termina un an școlar cu media 10 și nu i se da bursa pe motiv ca nu ajung banii care au fost alocați pentru burse și ca ar fi avut drept criteriu notele de 9. Adică dacă media la o materie ți-a ieșit 10 având o nota de 9 și una de 10, nu mai iei bursa. Și acestea s-au întâmplat nu la nivel de gimnaziu, ci la nivel de liceu? Iar anul acesta a primit bursa pe un semestrul I 130 de lei. Ce motivație să mai înveți pentru bursa mai poate avea un astfel de copil?

  2. Mie cel putin mi s-ar părea corect ca bursele să fie acordate în funcție de medie, anume de la 8,50 la 9 sa fie 100-150 de lei de la 9 la 9,50 200 de lei, iar de la 9,50 la 10 250 de lei .Asta este abordarea cea corectă , deoarece elevii ar fi mult mai motivați să obțină medii mai mari pentru un “premiu” mai mare. Problema este că, din pacate incapabilitatea celor ce conduc țara este una de un nivel deosebit de ridicat, și îmi pare rau s-o zic, dar în calitate de elev care a avut experiențe de studiu și în străinătate , pot spune că sistemul nostru de învățământ este net inferior altor țări.

  3. Bineînțeles că nu sunt de acord. Ideea este ca nu toți ne naștem genii. Unii chiar atât pot acum le taie bucuria .practic taie craca de sub picioare.

  4. Il doare pe Min undeva de noi si nu doar pe el.🤣
    Daca elimina si încurajarea si motivatia elevilor…da,va fi nasol.Pe vremuri,cei ce învățau erau trimisi in vacante,ma rog,faceau scoala sau nu,erau trimisi in diverse stațiuni.Acum?Nici burse nu le mai trebuie elevilor,decat celor ce ori invata de rup,ori au ei o chestie de a lor.Se numeste pila.Iar daca pila e unde trebuie, atunci e clar.Motivatia unui elev care invata la un nivel mediu,ori va scadea (foarte probabil) ori va creste (desi nu stiu ce sa zic).Cam nașpa.
    Iar banii?Banii care nu se vor mai da elevilor?
    Nu vor fi investiți in educatie sau in scoli in niciun caz.De fapt,ei nu vor fi investiți in România,ci vor fi FURATI de acești hoti de la putere.Nici nu vor creste bursele pentru elevii care au peste 9,50.Romania e distrusa zi de zi de acesti pacalici.Lucrurile sunt simple.
    Ori ne trezim la realitate si facem revolta sa dărâmăm GUVERNUL,PARLAMENTUL si sa punem pe cine trebuie,ori stam ca prostii in continuare si dormim pe noi.

    1. Elevii ar trebui sa priceapă un lucru:ești bun câștigi. Atât.Motivație?La căpșuni în Spania ,în sclavie, sau un loc de munca decent după ce termini o facultate.
      Eu cred ca este încurajat materialismul și atât.

  5. Bursa de merit era normal ca de la început sa se acorde elevilor care au media peste 9,50.
    Medii de 8.50-9 pot fi obtinute ușor de elevi mediocri. Sunt o multime de materii la care media este impusa de catre parinti sa fie 10.Ed plastica, Ed fizica, Muzica, Tehnologie, opționale… Cu ajutorul acestor medii umflate, se obtin medii mari.

    1. Domnule Alexandru, vă pot contrazice, noi părinții cui îi impunem mediile de 10 la materiile menționate de dumneavoastră? Educație fizică colegii copilului meu să știti ca au note mici, tehnologie la online se pune notă mică, fizic la școală nota mai mare. De ce? Se spune că în mediul online se inspiră și de aceasta se pun note mici. Eronat. Pe problema aceasta eu mă axez acum. Copilul meu stă în mediul online, note mici, cu multe insistențe mai las copilul fizic maxim 2 ore pe zi la școală fizic. Surpriză. Fizic la școală i sau pus note mai mai mari cu 2-3 puncte, față de online. Deci copilul învață. Atunci sa-mi justifice clar cineva această diferentă. Profesorii si-au dat seama ca este un copil care învață atit în mediul online cît și fizic. La educație fizică nu i se pun note că este scutit pe probleme medicale. Muzica sunt note mici și mari. Copilul meu are nota maximă că studiază canto extra școlar și participă la concursuri de muzică. Desen, sunt note mici și mari, copilul meu la fel note maxime deoarece participă la concursuri de arte vizuale- pictură-desen. Elevii mediocri nu pot obține peste tot medii între 8,50-9,00. Asta văd la școala unde învață copilul meu. Deci nu sunt materii la care noi părinții impunem media 10. Asta ține de copil cât este de interesat de aceea materie sau cât se descurcă și de cadrul didactic. Să nu credeți ca la desen, muzică, tehnologie, etc. este ușor cum vă imaginați. Copilul meu alocă unui desen ca temă școlară și câte 7-8 ore, un desen îl face in 3-4 zile, își împarte orele de studiu la materii. La sport știti că au manual și sunt ascultați oral? La religie dacă nu își fac tema au note mici, cine o face are nota mare. La tehnologie la fel se întâmplă. Limba engleză notă mică online, note mari când sa dus la școală. Limba franceză notele maxime online și fizic. Celelalte materii la fel. Un elev mediocru cum spuneți dumneavoastră, nu studiază după inteligența lui și nici nu stă pînă în miez de noapte să-și facă teme și să învețe. Un elev mediocru nu alocă timp necesar pentru studii. Un elev mediocru nu se trezește la 6 dimineața să mai repete lecțiile pînă la ora 8 când se pune ora online sau fizic la școală. Nu puteți afirma că elevii cu mediile între 8,50-9,00 sunt mediocri. Fiecare elev este bun la o materie sau mai multe. Sunt copiii foarte buni la matematică, dar slabi la limbi străine, istorie, geografie, fizică, chimie, desen, muzică, etc.

    2. Totuși dumneavoastră poate nu știți cât trebuie un elev sa muncească pentru a obține media de 8,5.
      În primul rând,un elev trebui sa învețe la fiecare materi, ceea ce dovedește ca sunt materii nefolositoare (Ed. plastica, Tehnologie,opțional la materii nefolositoare,etc.) și pe lângă ăsta sunt temele excesiv de multe,care îi ia din timpul liber al unui elev nelăsând loc și pentru învățat și luându-i din timpul liber adeseori.
      În al doilea rand, fiecare elev are un nivel de inteligenta diferit, ceea ce însemna că nu toți elevii ar avea note mari și nu toți profesorii își dau interesul sa explice elevului ce a greșit și sa aibă răbdare sa explice cum trebuie lucrurile neînțeles de elevul respectiv. Și nu în toate școlile/liceele exista clasa dotate pentru îmbunătățirea învațatului.
      În concluzie nu ar sa spuneți ca mediile elevilor sunt umflate din cauza a câteva materii care nu folosesc.

  6. Cel mai incapabil ministru!!! Sa va fie rușine!! În fiecare zi mai distrugeți câte puțin din ceea ce înseamnă invatamantul romanesc și ce a mai rămas din el!!! Pe lângă materiile inutile, curricula neadaptata și învechită, lecțiile neatractive și profesorii frustrați, cu idei învechite, v-ați găsit sa mai “rezolvați” una. Stimate domn ministru, nu v-ați gândit sa tăiați din pensiile speciale ale stimatilor dvs colegi??? Majoritatea celor care primesc o asemenea pensie, sub mult sub nivelul unora dintre copiii, cărora li se va tăia bursele. Nu știu cum se face ca, numai incompetenți ajung într-un minister care are în mâini viitorul tarii. Rușine!!

  7. Cu asa ministru nu ai cum sa spui ca învățământul va evolua. Acesta decizie luata este numita simplu discriminare. Nu va interesează deloc de elevi. Va gândiți la noi un pic domnule ministru, domnilor profesori? Sa va fie rușine! Voi pleca din România. Am sperat ca va fi bine, ca voi avea un viitor în tara mea dar nu este asa. Viata în România este o mare minciuna!!!

    1. Foarte bine faci, că pleci din România. Nu ai un viitor aici. Dacă termini o facultate sau un masterat și te vei angaja, patronii îți vor da un salariu de maxim 3000 de lei cu sau fără bonuri de masă, te vor trata ca pe un sclav și nu vor ține cont de experiența ta sau de studiile tale. Profesorilor, nu le pasă decât de ei și de buzunarul lor. Ei, vin 4 ore la școală, voi munciți să învățați și să fiți deștepți, 8-9 ore pe zi, iar ei sunt nemulțumiți de voi, vă tratează cu indiferență și lipsă de respect. Sunt extrem de rari profesorii, cărora le este drag să predea și să vă învețe ceva. Ceilalți, vă spun direct de la obraz, că sunteți așteptați la meditații. Vor doar să își umple buzunarele și restul Dumnezeu cu mila

  8. Onoratului ministru și sindicatelor din învățământ, nu le pasă decât de profesori, că, vezi doamne, sunt foarte surmenați, atât fizic, cât și psihic. Dar profesorii, vin 4-5 ore maxim la școală, iar unii dintre ei, nici nu își dau interesul pentru procesul de învățare al elevilor și acordă mai multă atenție, celor care vin la ei, la meditații sau vin cu cadouri, părinții, ca elevul să fie bine văzut, chiar dacă nu învață nimic. Este nedrept, să faci economie, pe spatele elevilor, care chiar învață, își dau interesul pentru școală, să le fie tăiate bursele. Mulțumim frumos, domnule Tâmpeanu!

    1. Cred ca nu aveti nici o idee despre cat ii ia unui profesor sa pregateasca lectiile, sa corecteze teste, sa corecteze teme. Vorbiti la modul general si cred ca in scoala ati cam fost corigent…de vorbiti fara sa ganditi.

      1. Nu am fost corigentă, cucoană. Singura materie, pe care am detestat-o din toate puterile mele, a fost matematica și tot din cauza profesorilor, care nu își dădeau interesul. În clasa a XII a, profesoara de matematică, nici nu venea la noi, la ore, că era prin biroul directorului (sau mai bine spus, pe sub biroul directorului)

        1. Este regretabil ca profesoara nu își făcea orele dar partea genetica nimeni pe lumea asta nu ti-o poate asigura.Pe românește :”Ce se naște din pisica tot soareci mănâncă.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

G4Media.ro: Cum se vinde presa – știri fără marcaj publicitar despre realizările primarului Robert Negoiță, multe legate de școli sau de premierea unor elevi de top / Ofertele mai multor redacții către primăria Sectorului 3 / Dan Marinescu, redactor-șef Adevărul: ”Ne faultăm între noi!?”

G4Media.ro publică, în exclusivitate, mai multe oferte făcute în luna iulie de către redacții mari către Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, din care rezultă că unele redacții sunt…
Vezi articolul

Amenzi de aproape 3 milioane de lei pentru comercializarea de măști neconforme inclusiv în farmacii precum Help Net și Sensiblu. Au fost sancționate și mari supermarketuri precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman și DM, dar și benzinăriile Lukoil

Unele dintre cele mai mari companii de retail din România, precum Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, mari lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net,…
Vezi articolul