Asociațiile de elevi, studenți, tineri și părinți cer Guvernului să introducă mai mult sport în școli, după ce ministrul a propus scoaterea profesorilor de Sport din primele clase

4.185 de vizualizări
„Ne dorim mai multe ore de sport! Ne dorim o sală de sport, ne dorim spații amenajate pentru a face sport!” – a fost una dintre dorințele exprimate recurent de copii din cele 60 de școli cu care Raluca Ciulei a stat de vorbă, în cadrul maratonului de educație pe care l-a realizat între Cluj-Napoca și Vama Veche. Concluziile Marșului Educației inițiat de Ciulei, fostă jucătoare de tenis,  au fost preluate și susținute de 4 organizații ale elevilor, studenților, tinerilor și părinților, precum și de Institutul Sportiv Român, care cer acum oficial „Guvernului să ia act de dorința celor peste 35 000 de copii, care vor să facă mai mult sport în școli”.
  • În prezent, elevii au 2 ore de sport obligatorii pe săptămână, de la clasa pregătitoare și până la clasa a VIII-a inclusiv 
  • Amintim că cererea este adresată aceluiași guvern care a încercat să scoată profesorii de sport de la clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a și să îi înlocuiască cu învățătorii, din rațiuni economice.

„Institutul Sportiv Român, Consiliul Național al Elevilor, Federația Asociațiilor de Părinți din România, Raluca Ciulei și Asociația “Love for Life”, Consiliul Tinerilor din România, Alianța Naționala a Organizațiilor Studențești din România solicită Guvernului să ia act de dorința celor peste 35 000 de copii, care vor să facă mai mult sport în școli”, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro de către părinți.

Raluca Ciulei în Marșul pentru Educație

În perioada 11 mai – 9 iunie 2019, Raluca Ciulei a parcurs la pas 1.200 de kilometri, între Cluj-Napoca și Vama Veche, pentru a lua pulsul „de la firul ierbii” privind sistemul educațional românesc și de a transmite un mesaj guvernanților despre schimbările care se doresc. În cele 60 de școli vizitate, din 8 județe, învață circa 35.000 de copii, a declarat Raluca Ciulei la finalul proiectului său „1200+ km pentru educație”.

„Institutul Sportiv Român, Consiliul Național al Elevilor, Federația Asociaților de Părinți din România s-au alăturat demersului Ralucăi și cer Guvernului României soluții urgente pentru a salva miile de copii care se pierd pentru că nu beneficiază de suficient sprijin”, spun organizațiile în poziția comună trimisă Edupedu.ro.

Iulian Cristache
Iulian Cristache / Foto: Facebook Iulian Cristache

Iulian Cristache, președintele Asociației Părinților din România, a declarat că “în contextul actual, când se pune mare accent pe educația copiilor noștri, cel puțin la nivel declarativ, consider că trebuie să revalorizăm rolul orei de sport în dezvoltarea propriilor copii. Sportul ajută, pe lângă capacitățile motrice, la sănătatea mintală, esențială în dezvoltarea personală.”

Adrian Socaciu, președintele Institutului Sportiv Român, susține că investiția autorităților în sport reprezintă una dintre soluțiile necesare pentru educația și sănătatea copiilor, cât și pentru reducerea abandonului școlar. Acesta solicită Guvernului o discuție pe marginea acestui subiect, la care să participe reprezentanții Ministerului Educației și cei ai Ministerului Tineretului și Sportului.

Adrian Socaciu / Foto: Facebook

Rata abandonului școlar este de 26,6% în zonele rurale, 17,4% în oraşe mici și 6,2% în municipii. Sunt cifre alarmante, care spun un adevăr dur despre România și anume că cei care locuiesc la sat au mult mai puține șanse să reușească în viață. Sportul era un refugiu pentru mulți dintre acești copii și pot să vă dau ca exemplu pe sportivii Elisabeta Lipa, Ivan Patzaichin sau Ghița Mureșan. Acum, de când s-a redus și numărul de ore de sport și nu s-a mai investit nimic în infrastructura sportivă școlară s-a distrus și acest refugiu. De aceea, nu mă miră concluziile excelentului demers realizat de Raluca Ciulei, de unde am aflat că dorința a peste 35 000 de copii este de a face mai mult sport. Haideți să ajutăm copiii să se dezvolte prin sport și astfel să aibă o șansă în viața”, a spus Adrian Socaciu.

Petru Apostoaia / Foto: Arhiva personala
Petru Apostoaia / Foto: Arhiva personala

Petru Apostoaia, președintele Consiliului Național al Elevilor (CNE), a afirmat că, „din nefericire, mișcarea este din ce în ce mai absentă din viața elevilor, încă de la vârste fragede. Cauzele sunt multiple: de la infrastructură și echipamente inexistente sau uzate, până la dezinteres din partea școlarilor și a profesorilor. Toate aceste aspecte au o importanță uriașă: interesul celor implicați în mod direct în activitatea sportivă trebuie susținut prin infrastructură și echipamente adecvate, pentru a arăta că mișcarea este esențială. De asemenea, mai există o problemă, anume modul în care se dorește realizarea orelor de educație fizică din România: într-un mod foarte rigid și respingător, care aduce aminte de epoca trecută – potrivit reglementărilor actuale, toți elevii ar trebui să fie notați după anumite standarde, precum viteză, rezistență și altele. Or, aceste fapte au condus la dezinteresul elevilor și profesorilor: în foarte puține cazuri orele de sport se desfășoară „ca la carte”, ceea ce îi determină pe școlari să nu facă mișcare de plăcere, în timp ce în majoritatea unităților de învățământ orele de sport sunt niște pauze mai mari pentru elevi. Soluția este simplă: infrastructură și echipamente moderne, mai mult timp pentru sport și o flexibilizare a desfășurării acestor ore, alături de eliminarea notării, astfel încât elevii să facă mișcare pe bune, din interes și plăcere.”

Precizăm că este al doilea Marș al Educației realizat de Raluca Ciulei, după ce în vara lui 2018 a parcurs 600 de kilometri, între Bistrița şi Bucureşti. Tânăra a trăit 21 de ani în SUA, Elveția şi Germania, a fost sportivă de performanță și a studiat informatică, matematică și psihologie în SUA, University of Pennsylvania, si Elveția, ETH Zurich, iar în vara lui 2017 s-a întors în România, unde desfăşoară proiecte educaţionale cu Asociaţia ei, „Love for Life”, în zone rurale.

 

Câte ore de sport fac copiii în școli

În prezent, elevii au 2 ore de sport pe săptămână obligatorii (în trunchiul comun), începând de la clasa pregătitoare și până la clasa a VIII-a inclusiv.

Planul-cadru în vigoare pentru învățământul primar:

Sursa: Institutul de Științe ale Educației

 

Planul-cadru în vigoare pentru învățământul gimnazial:

Sursa: Institutul de Științe ale Educației

 

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Paradoxul celui mai mare angajator din România, organizat și condus haotic de miniștri și politicieni locali – La Titularizare 2024, din cele peste 75 de mii de posturi scoase la concurs, peste 65 de mii erau de fapt netitularizabile, iar peste 48 de mii incomplete

La Titularizare 2024, din cele peste 75.000 de posturi scoase la concurs de Ministerul Educației, peste 65.000 erau netitularizabile, iar peste 48.000 incomplete, arată raportul privind starea învățământului, document publicat de…
Vezi articolul

Adoptarea planurilor-cadru pentru liceu, amânată din nou de Ligia Deca, intrată în campanie electorală / Acestea vor restrânge trunchiul comun, spune ministrul Educației: Elevii își vor putea alege în clasele a XI-a și a XII-a discipline care îi pasionează

Viitoarele planuri-cadru pentru liceu vor restrânge trunchiul comun, adică numărul materiilor obligatorii pentru toți elevii, a spus Ligia Deca într-un interviu pentru Stiripesurse.ro. Astfel, elevii ar urma să își aleagă…
Vezi articolul

ANUNȚ Se caută profesori creatori de soft educațional pentru Biblioteca Virtuală / Onorariu foarte atractiv, programul este flexibil și se lucrează de la distanță. Ce conține portofoliul pentru selecție – termen 15 iulie (P)

Compania românească de IT Software Imagination & Vision (SIMAVI) lansează provocarea profesorilor creativi și interesați să se implice în dezvoltarea de software educațional, în cadrul celui mai mare proiect național…
Vezi articolul