Astăzi, absolvenții de clasa a VIII-a dau proba scrisă la limba maternă la Evaluarea Națională 2022

1.863 de vizualizări
Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.com
Marți, 14 iunie, a fost prima probă, cea scrisă la limba română a Evaluării Naționale 2022. Astăzi, 17 iunie, elevii care au terminat clasa a VIII-a și fac parte dintr-o minoritate dau proba scrisă la limba maternă: croată, germană, italiană, maghiară, rromani, sârbă, slovacă sau ucraineană. Ministerul Educației a precizat că este vorba despre aproximativ 9.500 înscriși, potrivit estimărilor inspectoratelor școlare județene.
  • Marți, la prima probă, cea de limba română au fost prezenți 148.891 absolvenți ai clasei a VIII-a din totalul celor înscriși pentru susținerea acestei probe. Au absentat 6.668 de absolvenți. Pentru tentativă de fraudă au fost eliminați 2 absolvenți, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).
  • Inspectoratul școlar a deschis o anchetă și în cazul de la Suceava unde o foaie cu subiectele a circulat pe internet încă de la ora 9 dimineața, oră la care a debutat proba de Limba română. Era inscripționat pe ea numărul centrului de examen din care plecase, din Suceava. Ministrul a anunțat că nu tolerează încălcarea de către profesori a secretului de serviciu, așa că Inspectoratul Școlar Suceava a demarat o anchetă, la fel și organele abilitate.

Astăzi, 17 iunie, elevii ce aparțin minorităților vor susține proba scrisă la limba maternă: croată, germană, italiană, maghiară, rromani, sârbă, slovacă sau ucraineană.

Reguli examene

Accesul candidaților în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne. Precizăm că, la probele scrise ale Evaluării Naționale – 2022, candidații primesc subiectele sub formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după cele 15 minute alocate pentru completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii nr. 25.464/11.02.2022 cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2022.
Probele sunt monitorizate audio-video.

Potrivit unui comunicat la Ministerului Educației, este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop. Nu sunt acceptați în examen candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop.

Primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.

  • Peste 17 mii de elevi care figurau înscriși în clasa a VIII-a în luna aprilie, în perioada simulării Evaluării Naționale, nu au mai ajuns să fie înscriși la examenul de Evaluarea Națională 2022, potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro pe baza datelor comunicate oficial de Ministerul Educației. Acești elevi pot fi fără situația școlară încheiată, repetenți sau corigenți, pentru că dacă ar fi fost absolvenți de clasa a VIII-a ar fi fost automat înscriși la Evaluarea Națională, în cazul acestor probe școlile făcând procedurile de înscriere, conform metodologiei examenului.
Citește și: Cîmpeanu, despre motivele pentru care o parte dintre elevii de clasa a VIII-a nu au fost înscriși la Evaluarea Națională 2022: Am avut mulți elevi care s-au depărtat de școală în acești doi ani de criză sanitară

Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.com /  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația Vodafone

Lecții digitale de Mediu și Ecologie, care pot fi folosite pentru elevii de gimnaziu la clasă și în programele Școala Altfel și Săptămâna Verde lansate de Fundația Vodafone / Care sunt competențele și obiectivele fiecărei activități

Cum poate fi reciclat lemnul din pădure? Dar o căsuță de păsări poate fi construită de elevi? Ce păsări trăiesc în parcuri și cum se calculează volumul aproximativ de lemn…
Vezi articolul

Bursele elevilor se calculează în funcție de numărul de zile de cursuri sau de zile libere, care nu sunt prevăzute în structura anului școlar? Precizări de la secretarul de stat Florian Lixandru

Mai mulți părinți și elevi au semnalat Edupedu.ro faptul că pe luna septembrie au primit sume sub cuantumul minim pentru bursele de merit, studiu sau performanță, deși nicăieri în legislație…
Vezi articolul

Copiii, părinții și profesorii pot să acceseze gratuit cursuri interactive de siguranță rutieră, până pe 30 iunie – Proiect educațional lansat de Coaliția pentru Siguranță Rutieră, în parteneriat cu Ascendia și Salvați Copiii România

Proiectul educațional prin care copiii, părinții și profesorii primesc acces gratuit la cursuri de siguranță rutieră se numește „Copiii în siguranță: în vehicul și pe drum” și este implementat cu…
Vezi articolul