Elevii olimpici din școlile particulare vor primi burse de performanță, la fel ca cei din școlile de stat

1.505 vizualizări
Foto: © Ian Allenden | Dreamstime.com
Elevii care învață în școlile particulare vor putea beneficia de burse de performanță, potrivit anunțului ministrului Educației. Acesta a declarat la briefingul de presă de după ședința de Guvern de astăzi că a fost adoptat proiectul de Ordonanță de Urgență prin care este modificată și completată Legea educației naționale nr. 1/2011.

„Este pentru prima oară când Guvernul a adoptat o măsură prin care performanța elevilor la olimpiadele internaționale este recunoscută, indiferent de școala de unde provin. Este recunoscută prin alocarea unor burse de performanță pentru prima oară în școlile private.

Sunt elevi care reprezintă România, sunt elevi care merită recunoașterea statului pentru nivelul înalt la care reprezintă România, indiferent că provin din sistemul de învățământ preuniversitar de stat sau din sistemul particular”, a declarat Sorin Cîmpeanu. 

Amintim că bursa de performanță este de 500 de lei.

La articolul 82, după alineatul (1^2 ) se introduce un nou alineat și va avea următorul cuprins: „(1³) Prin excepție de la alin (1), de bursa de performanță beneficiază și elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar particular”, prevede proiectul adoptat în ședința de azi.

Articolul 82 alin. (1) din Legea Educației Naționale stipulează că elevii care învață în școlile de stat primesc burse de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social: „Elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanță, de burse de merit, de burse de studiu și de burse de ajutor social”.

În nota de fundamentare a proiectului, despre care Edupedu.ro a scris încă de luna trecută, este menționat că elevii din învățământul particular nu sunt recompensați pentru rezultatele deosebite obținute în cadrul competițiilor naționale și internaționale: „elevii de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază lunar de burse de performanţă, de burse de merit, de burse de studio şi de burse de ajutor social, în timp ce rezultatele deosebite obținute de elevii din învățământul particular în cadrul competițiilor naționale și internaționale nu sunt recompensate”.

Bursele de performanță se acordă elevilor care se încadrează în cel puțin unul din cazurile următoare:

„a) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor școlare naționale organizate de Ministerul Educației, denumit în continuare ME;

b) s-au calificat în loturile de pregătire organizate de Ministerul Educației pentru competițiile internaționale;

c) au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de Ministerul Educației;

d) au obținut locurile I, II sau III la competițiile sportive internaționale la care participă loturile naționale ale României.”

Foto: © Ian Allenden | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ROSE Cel mai amplu și mai scump proiect din Educație bate pasul pe loc în evaluarea Băncii Mondiale. S-au cumpărat o mașină, laptopuri, echipamente. Efectele promise asupra celor 1,6 milioane de elevi și studenți – ZERO

Doar 6,76 de milioane de dolari (2,8%) au fost ”trase” de Proiectul ROSE, din octombrie 2015 până în luna iulie 2018, din cele 243,1 milioane de dolari cât este valoarea…
Vezi articolul

Profesorul și scriitorul Alex Goldiș, despre memoriul care apără noua programă de Română: Trimiterea la „interese oculte” e o strategie clasică de manipulare și agitatorism. „Energiile suspecte” sunt ale unor specialiști care înțeleg responsabilitatea din spatele conceperii unei programe care ignoră elevul, realitatea și achizițiile disciplinei din ultimii ani

Un mesaj amplu și critic la adresa memoriului care susține actuala programă școlară, propusă grupul de lucru de la Ministerul Educației, pentru Limba și literatura română de clasa a IX-a,…
Vezi articolul

Material susținut de NextLab.tech

INTERVIU Totoro Team, locul I la concursul național de robotică Nextlab.tech din 2022, la proba labirint: Este important să participi, să ceri sfaturi, să greșești. Ce contează este ca tu să înveți să „stăpânești” un robot

Totoro Team, formată din Andreea și Luca, a câștigat locul I și un laptop ASUS ROG la concursul Nextlab.tech din 2022 cu robotul Miro, Snake 1, la proba labirint. Andreea…
Vezi articolul