Astăzi începe a doua sesiune a simulării Evaluării Naționale 2026 cu proba scrisă la Limba și literatura română / Aproximativ 2.300 de elevi au fost înscriși

222 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Luni, 27 aprilie, se desfășoară proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării Evaluării Naționale 2026 (sesiunea a doua), potrivit calendarului oficial. La această sesiune au fost înscriși aproximativ 2.300 de elevi de clasa a VIII-a, conform datelor Ministerului Educației și Cercetării.
  • Amintim că simularea Evaluării Naționale 2026 nu a fost susținută de peste 5.200 de elevi din 104 școli din țară, potrivit datelor MEC. Secretarul de stat Sorin Ion a declarat la acel moment că „pentru elevii care nu dau simularea Evaluării Naționale 2026 care începe luni, 16 martie, ar putea exista soluții ulterioare, la nivel de școală”.

38 de școli din 10 județe din țară și din Municipiul București au ales să organizeze o nouă sesiune a simulării Evaluării Naționale 2026 pentru elevii care nu au susținut aceste probe pe fondul boicotului profesorilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. 

Cele 38 de școli care vor organiza simularea Evaluării Naționale săptămâna viitoare sunt din județele Dâmbovița, Tulcea, Iași, Gorj, Dolj, Harghita, Ialomița, Argeș, Vaslui, Timiș și din Municipiul București. 

Restul de 66 de școli care nu au organizat simularea în martie nu organizează o a doua sesiunea. Asta înseamnă că aproximativ 2.900 de elevi nu vor susține aceste probe.

Organizarea, la cererea școlilor

Simularea suplimentară nu este obligatorie la nivel național, ci se organizează la solicitarea unităților de învățământ care nu au putut derula prima sesiune.

Prin această modificare, Ministerul Educației urmărește să ofere tuturor elevilor șansa de a se familiariza cu condițiile de examen înainte de Evaluarea Națională propriu-zisă.

Informații de context

O simulare a examenelor de la Evaluarea Națională în școlile care nu au susținut prima rundă de simulări va avea loc în perioada 27 – 29 aprilie, a declarat ministrul Educației. O nouă simulare organizată de Minister și pentru Bacalaureat va avea loc la mijlocul lunii mai, când se va desfășura sesiunea specială de BAC pentru olimpici. Dar școlile gimnaziale și liceele sunt cele care decid dacă organizarea acestei simulări aduce plus-valoare copiilor, a declarat Mihai Dimian, la TVR Info.

„Dacă dumnealor consideră ca este îndeajuns testarea pe care au avut-o până acum sau dacă au avut rezultate foarte bune în trecut și nu consideră că această simulare națională aduce plus-valoare copiilor, este decizia dumneaelor. Noi oferim cadrul, evaluatori și o oportunitate elevilor și profesorilor”, a declarat Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, invitat duminică la TVR Info.

Oficialul a precizat că „dacă profesorii consideră că au pregătit îndeajuns de bine elevii, sigur că își asumă responsabilitatea”.

„Pentru Bacalaureat ne-am propus să oferim acest cadru în perioada organizării sesiunii speciale de Bacalaureat pentru olimpici, la mijlocul lunii mai și dacă va exista interes din partea liceelor o să organizăm [o nouă simulare a examenelor, pentru liceele care nu au participat la prima simulare – N.Red.]. Am trimis către toate școlile care nu au participat invitația de a se înscrie, la fel vom proceda și în cazul acestei simulări de Bacalaureat și vom trage concluzii la final”, a continuat Dimian.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Elevii din 38 de școli din 10 județe o să susțină a doua sesiune a simulării Evaluării Naționale 2026 în perioada 27-29 aprilie / Simularea suplimentară nu este obligatorie la nivel național, ci se organizează la solicitarea școlilor care nu au putut derula prima sesiune
Reluarea simulării Evaluării Naționale în aprilie-mai se va face pentru 38 de școli din țară, anunță Ministerul Educației și Cercetării / Aproximativ 2.300 de elevi au fost înscriși
OFICIAL Nouă sesiune a simulării Evaluării Naționale 2026, între 27-29 aprilie / Școlile pot cere să participe la a doua sesiune, potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial
EXCLUSIV O nouă simulare a examenelor din Evaluarea Națională 2026, concepută pentru elevii de clasa a VIII-a care nu au participat la cea de luna trecută, începe din 27 aprilie – surse


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Noua directoare a Institutului Cultural Român din Londra, Catinca Nistor, nu a absolvit London School of Economics, așa cum a susținut la audierile din Parlament și în CV, potrivit unui răspuns oficial al LSE

Actrița Catinca Maria Nistor, numită de Parlament director la Institutul Cultural Român din Londra fără concurs, nu a absolvit și nici nu a urmat cursurile prestigioasei universități London School of…
Vezi articolul

Planuri-cadru liceu 2025. Este un câștig că Geografia rămâne în trunchiul comun în toți anii de liceu, spune profesorul Mircea Furdui, Societatea de Geografie: Asta dovedește faptul că demersurile noastre au avut succes

Mircea Furdui, profesor de geografie la Colegiul Economic „George Barițiu” din Sibiu și președinte al filialei SIBIU a Societății de Geografie din Romania, a declarat pentru Edupedu.ro că „este un…
Vezi articolul

O școală din Botoșani a fost condamnată în prima instanță să-i acorde unui elev daune de 45.000 de lei / Peste copil a căzut o poartă de fier, fiind internat 16 zile în spital / Părinții au cerut daune de 100.000 de lei

Școala gimnazială „Tiberiu Crudu” din Tudora, județul Botoșani, a fost condamnată în primă instanță la daune în cazul unui elev rănit în timpul programului de școală, relatează Monitorul de Botoșani, potrivit…
Vezi articolul