Atribuții sporite pentru UEFISCDI, instituția care administrează o bună parte din banii pentru cercetare și învățământul superior, pentru a ajuta alte instituții în accesarea fondurilor prin PNRR – proiect de ordonanță

672 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Instituția guvernamentală care administrează în bună parte finanțarea cercetării și a învățământului superior, UEFISCDI, urmează să primească noi atribuții, prin lege, pentru a putea asista alte instituții publice și private în desfășurarea de programe și proiecte cu finanțare naționali și internațională, conform unui proiect de ordonanță de urgență pregătit în acest sens. Decizia este luată în contextul nevoilor asociate cu accesarea finanțărilor din PNRR și din Fondurile Structurale și de Investiții Europene, arată proiectul.

Documentul, pus în consultare publică de Ministerul Educației, prevede modificarea legislației ce stă la baza funcționării UEFISCDI, astfel încât aceasta să primească două noi atribuții:

  • “y) Conduce programe și proiecte de cercetare, dezvoltare, inovare și antreprenoriat cu finanțare publică națională și/sau internațională, pe bază de act administrativ, contract de finanțare, protocol de colaborare, acord de parteneriat, acord de delegare și altele asemenea, încheiate cu instituții publice sau private, din țară sau străinătate, putând gestiona funcțiile de: evaluare și selecție proiecte; negociere, contractare și finanțare; verificare tehnică și financiară, monitorizare și evaluare.
  • z) Asigură evaluarea proiectelor pentru competiții organizate în cadrul unor programe/proiecte conduse de alte instituții publice sau private, din țară sau străinătate, pe bază de contract de finanțare, protocol de colaborare, acord de parteneriat, acord delegare și altele asemenea.”

Pentru acestea, UEFISCDI primește dreptul să apeleze la colaboratori externi, din țară și străinătate. În plus, prin proiectul de lege primește încă o atribuție: “Dezvoltă, administrează și întreține platformele informatice pentru managementul competițiilor de proiecte, pentru facilitarea procesului de centralizare, raportare, analiză și interoperare date privind sistemele naționale de învățământ superior, cercetare, inovare și antreprenoriat, inclusiv pentru a facilita procesul de elaborare a politicilor bazate pe evidențe”. 

În nota de fundamentare a proiectului se arată că este vorba despre o urgență legislativă deoarece “numărul competițiilor de care depinde îndeplinirea jaloanelor PNRR este în creștere, cu calendare foarte strânse și efort mare în procesul de evaluare pentru selecția proiectelor finanțate, iar UEFISCDI are capacitatea administrativă necesară, sistem informatic, proceduri standard și acces la o bază de experți naționali și internaționali de peste 50.000 de persoane (…)”. Nota de fundamentare mai arată că unitatea “are capacitatea instituțională pentru derularea și administrarea proceselor de evaluare și selecție proiecte (….)”, iar la nivelul ei “există un cadru integrat în ceea ce privește managementul și implementarea programelor de finanțare a cercetării dezvoltării și inovării (…)”.

Nota de fundamentare precizează că în perioada 2010-2022 “UEFISCDI a administrat aproximativ 1 miliard euro, finanțare acordată prin competiții proiectelor de cercetare-dezvoltare și inovare, cu peste 40.000 propuneri de proiecte evaluate”.

Foto: © ChormailDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. O mizerie! Adica numai Uefscdi are acest drept?!! Dar toate INCD-urile nu pot avea aceleasi avantaje!!! Discriminare ca in Ro nu exista in toata Europa. Adica numai cercetarea universitara, restul nimic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Streinu-Cercel, despre evoluția „dromader” a epidemiei: Acum noi vedem capul, în lunile iulie – august va fi acalmie, după care din septembrie – octombrie încolo va apărea cocoaşa cămilei

Directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „prof. Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a estimat joi seara că, în contextul pandemiei de COVID-19, românii vor putea ieşi la muncă fără restricţii spre…
Vezi articolul

Deschiderea școlilor în Austria: Perioadă-tampon de trei săptămâni la începutul anului școlar, în care masca e obligatorie în unele spații, iar elevii și profesorii se testează indiferent dacă s-au vaccinat sau nu

Noul an școlar va începe, în Austria, cu o perioadă-tampon de trei săptămâni, în condițiile unei creșteri a numărului de cazuri Covid-19 în această țară, potrivit TheLocal.at. Această fază va…
Vezi articolul

Vacanța „pe termen nedefinit”, anunțată de președintele Iohannis, criticată de reprezentanții Federației Asociațiilor de Părinți: Nu avem siguranța că peste 2 săptămâni situația se va îmbunătăți / Prin eliminarea educației online, condamnă toți elevii din România la ignoranță, fără nicio bază și justificare științifică

Federația Națională a Părinților își exprimă totalul dezacord cu privire la anunțul deciziei ca toți elevii să se afle în vacanță școlară, începând cu data de 25.10.2021, precizează Federația EDUPART…
Vezi articolul

Elevii participanți la o consultare organizată de Consiliul Național al Elevilor își doresc ca Religia să devină o disciplină opțională, aleasă exclusiv de elev, din CDEOS / Liceenii de la Uman vor mai multe ore de Limba română / La profilul tehnic să fie redus numărul de ore de practică

Elevii participanți la o consultare pe noile planuri-cadru pentru liceu, organizată de Consiliul Național al Elevilor (CNE), își doresc ca Religia să devină o disciplină opțională, aleasă exclusiv de elev,…
Vezi articolul