BAC 2022 Sorin Cîmpeanu, despre rezultatele elevilor din Călărași ale căror lucrări au fost corectate digitalizat: Nu putem extrapola rezultatele din Călărași la nivel național

4.185 de vizualizări
Foto: Cătălina Păun – Agerpres Foto
„Nu putem extrapola rezultatele din Călărași la nivel național. Vor face obiectul unei analize care va fi dată publicității în foarte scurt timp. Repet, rezultatele fiind valabile strict pentru județul Călărași, acolo unde am avut această evaluare digitală”, a declarat Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre pilotarea digitalizată a lucrărilor din județul Călărași.

„Am făcut deja această analiză, dar deoarece Călărași este printre județele cu cel mai mic număr de candidați, este printre județele care constant au înregistrat rate de promovare scăzute la examenul de bacalaureat, nu voi prezenta acum”, a spus ministrul.

Iată ce a precizat Sorin Cîmpeanu despre pilotarea corectării digitalizate din județul Călărași:

  • „Aș vrea să precizez faptul că evaluarea digitală s-a derulat foarte bine în județul Călărași, pentru că proba de bacalaureat, că subiectele au fost concepute foarte corect, fiind corelate cu competențele corespondente”
  • „Nivelul de dificultate a fost conceput pentru note până în cinci și șase, pentru note de șapte și opt și subiecte mai dificile pentru notele pentru note de peste nouă. Subiectele au fost corect concepute. Nu există posibilitatea de a compara, de altfel nu am văzut nici în spațiul public, cu subiectele din alți ani, cum că ar fi fost mai dificile sau mai ușoare. Au fost corect concepute.”
  • ”De asemenea, trebuie să precizez faptul că aceste rezultate pe care le apreciez ca fiind bune, sunt cele mai bune din ultimii 10 ani, se datorează și simplificării materiei de examen din care s-au eliminat acele conținuturi care au fost predate pe parcursul perioadelor în care școlile au fost închise”.
  • ”Faptul că am reușit să organizăm o evaluare digitale în județul Călărași ne-a arătat o serie de lucruri. Avem colegiul pedagogic, spre exemplu, Liceul Pedagogic din Călărași. Liceele pedagogice să știți că la nivel național au o rată de promovare de peste 90%. Aici, rata de promovare a fost mult scăzută. Acest lucru, dincolo de cauze de ordin general, se datorează și faptului că avem acele licee mozaic. La Liceul Pedagogic din Călărași avem și clase de alimentație publică, ceea ce, o spun cu toată răspunderea, nu este normal. Fiecare liceu trebuie să-și asume filiera. Trebuie să-și dezvolte resursa umană, infrastructura și toate eforturile pentru a obține rezultate pe o anumită filieră. Aceste licee numite mozaic, vom face o analiză amănunțită, sunt cele care rata de promovare se dovedește a fi scăzută și foarte scăzută.”

Amintim că în județul Călărași, lucrările elevilor de la Bac 2022 au fost corectate digital. Ei au dat examenele în scris, în formatul clasic dar la final au fost scanate de profesorii din comisie. Prin acest program pilot, care a fost folosit și în Dâmbovița la Evaluarea Națională 2022, ministerul vrea să elimine subiectivitatea în corectarea lucrărilor.

  • Platforma folosită pentru corectarea digitalizată pentru Evaluarea Națională și BAC 2022, în cele două județe, a fost Intuitext, a companiei Softwin SRL, pusă la dispoziție ministerului, gratuit, pe bază de parteneriat.

Notele elevilor la Bacalaureat 2022 sunt anonimizate, pentru al treilea an, astfel că fiecare candidat la această sesiune de Bac trebuie să introducă în platforma bacalaureat.edu.ro codul primit de la școală, pentru a vedea notele pe care le-a obținut atât la probele scrise, cât și la cele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale.

Absolvenții nemulțumiți de notele primite pot să depună contestații tot astăzi, de la ora 12:00 până la ora 18:00. Consultă aici modelul de cerere pentru contestație. Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate vineri, 1 iulie.

Dosarul cu rezultatele de la Bacalaureat 2022, prima sesiune:

Citește și:
BREAKING Rezultatele Bacalaureat 2022 au fost publicate. Vezi listele cu notele candidaților, pe județe
Ministrul Educației anunță o analiză a liceelor cu rezultate slabe la Bac 2022: “Ne vom apleca o atenție specială asupra acelor școli care nu au avut elevi înscriși la Bac”, spune ministrul / Anul trecut au fost anunțate controale la școlile cu rezultate slabe la Bac, dar până acum nu se cunosc rezultatele sau dacă au avut loc aceste verificări
GRAFIC Cea mai mare rată de promovare din ultimii 12 ani, la Bacalaureat 2022 – nivelul a urcat pentru prima dată peste momentul introducerii camerelor de supraveghere, situație similară și la Evaluarea Națională / Cîmpeanu: Subiectele au fost corect calibrate
Programa de Bacalaureat va fi simplificată și pentru examenul din 2023, anunță ministrul Cîmpeanu
Cea mai ridicată rată de promovare la Bac 2022, în Cluj / București nu este în top 3 cu o rată de promovare de 77,4%
Au fost 162 de note de zece la Bacalaureat 2022, dintre care 30 în București, anunță ministrul Cîmpeanu
Ministrul Educației califică drept „shaorma cu de toate” liceele cu mai multe filiere: „Am văzut colegii pedagogice, spre exemplu, care au alimentație publică. Cum vine aia?” / Cîmpeanu susține ca liceele să-și asume filiera

2 comments
  1. CALARASI … corectura digitalizata … exact cum ii place dlui ministru …. din primele 300-400 note ce a iesit la contestatii>

    CL1199408 + 1.30
    CL1225674 + 1.20
    CL1233764 + 1.10
    CL1204507 + 1.35
    CL1229294 + 1.15
    CL1226899 + 1.45
    CL1199214 + 1.00
    CL1267770 + 1.40
    CL1270780 + 1.30
    CL1270339 – 1.15
    CL1227066 + 1.05
    CL1236833 + 1.00
    CL1204514 + 1.50
    CL1251034 + 1.15
    CL1204660 + 1.10
    CL1202897 – 1.10

  2. Nu mai minți lumea domnul Cîmpeanu……… V-ați batut joc de copii anul acesta și în toată perioada pandemiei…… Bacul 2022 a fost exact cum ați dorit: “Comedie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Franța: Au început probele scrise de la Bacalaureat. Elevii din ultimul an de liceu susțin examene la ”specialități”, două materii alese de ei, care contează o treime din nota finală

Zile de foc pentru elevii din ultimul an de liceu din Franța. Prima generație pentru care se aplică, respectând calendarul oficial, reforma Bacalaureatului inițiată de fostul ministru al Educației, Jean-Michel…
Vezi articolul

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat au loc de marți pentru toți elevii din județul Iași. Participă peste 14.000 de elevi din 220 de școli și licee. Rezultatele vor veni la începutul lunii februarie, anunță inspectoratul

În perioada 25-27 ianuarie, Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează Simularea Evaluării Naționale și Simularea probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat 2022, potrivit unui comunicat al instituției. Este vorba despre…
Vezi articolul