BAC 2024. Proba orală la Limba română nu pune „mari dificultăți” elevilor, spune profesoara Irina Căpățână: În 4 ani de liceu au avut ocazia constant să-și verifice, să-și rafineze aceste competențe de comunicare

2.755 de vizualizări
Foto: Profesoara Irina Căpățână – captură tvr-craiova.ro
Profesoara Irina Căpățână a declarat pentru TVR Craiova că proba orală de Limba română din cadrul examenului național de Bacalaureat 2024 „nu pune mari dificultăți elevilor, pentru că în 4 ani de liceu au avut ocazia constant să-și verifice, să-și rafineze aceste competențe de comunicare”. Aceasta predă la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova. Examenul de Bacalaureat 2024 a început luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba română. Elevii de clasele a XII-a și a XIII-a susțin evaluarea competențelor de comunicare lingvistice în perioada 17-19 iunie 2024.

„Este o probă care nu pune mari dificultăți elevilor, pentru că în 4 ani de liceu au avut ocazia constant să-și verifice, să-și rafineze aceste competențe de comunicare în Limba română. Este vorba despre citirea unui text, citirea și înțelegerea unui text la prima vedere, un text cel mai frecvent nonliterar. Și răspunsul la câțiva itemi pe baza acelui text”, a precizat cadrul didactic.

Peste 134.000 de absolvenți de liceu, dintre care 119.000 din promoția curentă și 15.000 din seriile anterioare, sunt candidați la probele de evaluare a competențelor din cadrul sesiunii de vară a examenului de Bacalaureat 2024, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației (ME).

Peste 60.000 de elevi care au început în urmă cu 12 ani clasa I nu s-au înscris în acest an la bacalaureat, potrivit unei analize Edupedu.ro pe baza datelor publice disponibile.

Pentru probele de competențe de comunicare / lingvistice și digitale nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins. Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene, conform comunicatului Ministerului Educației (ME).

Calendarul examenului național de Bacalaureat 2024, Sesiunea iunie – iulie 2024

3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen

7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

  • 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00

9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor

12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale

Amintim că Evaluarea Națională 2024 începe în data de 25 iunie – calendarul examenului pentru elevii de clasa a VIII-a.

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2024

15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

  • 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)

27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor

30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale

Citește și:
Bacalaureat 2024. Ce se întâmplă în timpul probei de competențe la română și cum este evaluat răspunsul candidatului – Ghid auxiliar didactic
Bacalaureat 2024. Încep examenele orale. Candidații susțin proba de competențe la Limba română în perioada 17-19 iunie
Generația 2024 – ultima fără clasa pregătitoare. 30% dintre cei care au intrat în clasa I în urmă cu 12 ani nu au mai ajuns la Bacalaureat, adică peste 60.000 de elevi, cu 10 mii mai mulți față de anul trecut
Peste 134.000 de absolvenți de liceu încep Bacalaureat 2024, luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba română. Regulile pentru candidați la evaluarea competențelor
BAC 2024 Competențe la Limba română. Proba orală explicată de profesoara Anamaria Ghiban: Pentru a demonstra înțelegerea textului, un utilizator experimentat trebuie fie capabil să citească textul corect, conștient, cursiv și expresiv / Cum arată biletul de examen
BAC 2024 Elevii de clasa a XII-a trebuie să dovedească că pot citi corect și cursiv pentru a obține calificativul mediu la proba orală de competențe în limba română / Ce trebuie să știe un elev pentru a primi calificativul avansat sau experimentat

1 comment
  1. Daca n-ar fi de plans, ar fi de ras in hohote si cu sughituri !

    Realitatea ne demonstreaza zilnic gradul de rafinament al competentelor de comunicare ale elevilor. Pe strada, in clase, in parcuri, in cluburi si in sectiile de politie – din ce in ce mai des. Nu inteleg de ce luati ca reprezentative cateva zeci de Colegii Nationale, maximum, care poate nu reprezinta nici 5% din elevii din toata tara.

    Daca vreti sa vedeti si sa auziti crampeie de realitate, filmati si inregistrati performantele de rafinament in comunicare – si altele la aceste marete probe – intr-un liceu sau grup scolar din ultimele doua treimi ale clasamentului, de exemplu. Ei, elevii de aici, sunt reprezentativi pentru marea masa a educabililor, iar politicile in domeniul educatiei pe ei ar trebui sa-i vizeze in primul rand.

    Nu stiu daca este permis accesul presei, cu aprobari prelalabile, dar ar merita incercat si ar trebui aratat lumii in general si parintilor in special, pe viu, ce competente rafinate si sofisticate de comunicare au absolventii nostri de liceu, in marea lor majoritate. Asta, bineinteles, doar dupa ce trec de etapa citirii textului si intelegerii lui la nivel primar. Daca trec…

    Unii nici nu vor, ostentativ, stiind ca nu li se intampla nimic si nu vor avea de suportat nici o consecinta, oricum s-ar prezenta la ‘competente’. Iar daca invata pe de rost cateva comentarii, fotografic, pe baza de sabloane (de multe ori neintelegand majoritatea cuvintelor, nemaivorbind de idei) pot lua note chiar bunicele la examenul scris😠. Analfabeti functional fiind !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Dumitru, vicepreședinte CNATDCU, despre suspiciunea de plagiat din teza de doctorat a premierului: Am o părere deplorabilă despre toată situația aceasta / Au trecut 10 ani de la dosarul lui Victor Ponta și se pare că am făcut pași foarte mici în direcția cea bună

„Am o părere deplorabilă despre toată situația aceasta și de faptul că reacția noastră este atât de înverșunată, adică au trecut 10 ani de la dosarul lui Victor Ponta și…
Vezi articolul

Abonamentele la internet pentru o treime din cele 250 de mii de tablete cumpărate de Ministerul Educației pentru elevi, în pandemie, au expirat. Încă 100 de mii expiră luna viitoare. Dispozitivele nu mai pot fi folosite decât în zone Wi-Fi / Sorin Ion: Am putea să lăsăm școlilor posibilitatea contractării de abonamente de internet

Achiziția de tablete în primele luni din pandemie a trimis în școlile din România circa 250 de mii de dispozitive cumpărate de Ministerul Educației prin Oficial Național de Achiziții Centralizate,…
Vezi articolul