Peste 134.000 de absolvenți de liceu încep Bacalaureat 2024, luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba română. Regulile pentru candidați la evaluarea competențelor

11.424 de vizualizări
Foto: © Adamgregor | Dreamstime.com
Peste 134.000 de absolvenți de liceu, dintre care 119.000 din promoția curentă și 15.000 din seriile anterioare, sunt candidați la probele de evaluare a competențelor din cadrul sesiunii de vară a examenului de Bacalaureat 2024, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației (ME). Prima probă este cea orală la limba română, luni, 17 iunie.

Absolvenții de liceu sunt evaluați la limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi la competențele digitale de către doi profesori examinatori, dintre care unul este cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ, potrivit Ministerului Educației (ME).

  • Instituția menționează că „în situațiile în care această condiție nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli”.

Pentru probele de competențe de comunicare / lingvistice și digitale nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins. Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene, conform comunicatului Ministerului Educației (ME).

„În aceeași manieră, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă, de asemenea, prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen”, potrivit ME.

Vezi și:

Probele sunt monitorizate audio-video

Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate.

„În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba”, subliniază Ministerul Educației în comunicatul de duminică, 16 iunie.

Reprezentanţii presei au acces în unităţile de învăţământ liceal care organizează probe de evaluare a competenţelor lingvistie și digitale sau în centrele de examen doar cu avizul preşedintelui comisiei şi însoţiţi de un membru al comisiei, exclusiv înainte de începerea sau după încheierea probelor. Pentru realizarea materialelor specifice (înregistrări/ fotografii/ preluări de imagini etc.) este necesar acceptul persoanelor care apar în acele materiale”.

Calendarul BAC 2024 – sesiunea de vară

Probele scrise din sesiunea iunie – iulie 2024 încep luni, 1 iulie (Limba şi literatura română). Proba obligatorie a profilului este programată marți, 2 iulie, fiind urmată joi, 4 iulie, de proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba și literatura maternă se va desfășura vineri, 5 iulie.

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 8 iulie (până la ora 12:00), iar contestațiile se pot depune în intervalul orar 12:00 – 18:00, în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 12 iulie, conform aceleiași surse.

Un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise și a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obținând, în final, cel puţin media 6 la probele scrise, mai transmite Ministerul Educației.

Foto: © Adamgregor | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Adica competentele sunt degeaba, nimeni nu e respins, numa cu prezenta, dar bine ca ati facut zeci si sute de comisii, cand se puteau doar echivala! Place birocratia la madam deca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Formularul pentru consimțământul de vaccinare a minorilor. Gheorghiță: Campania din școli se va derula fie cu echipă mobilă, fie cu înființarea unui cabinet de vaccinare propriu, fie prin arondarea unității de învățământ la un centru de vaccinare din proximitate

Autoritățile au aprobat măsurile pentru organizarea campaniei de vaccinare din școli, care se va desfășura pe o perioadă de două luni din momentul începerii noului an școlar (13 septembrie) și…
Vezi articolul

SURSE Bacalaureatul va avea o nouă structură, cu Matematică susținută și de elevii de la uman, o probă nouă de competențe „complementare” și alte două examene scrise la limbi străine, toate de-a lungul clasei a XII-a. În sesiunea propriu-zisă de BAC rămân trei probe scrise și română-oral – proiectul legii Educației

Examenul de Bacalaureat, prevăzut de proiectul legii Educației Deca, va conține o probă de „competențe de bază complementare” specializării, potrivit surselor Edupedu.ro. Este vorba despre „competențe de bază la Matematică”,…
Vezi articolul

Testarea inițială a tuturor elevilor, inițiată în 2021, este reluată în județul Iași la începutul noului an școlar. Critici acuză “supraîncărcare psihologică” și “fiasco” la testarea de anul trecut. Inspectoarea generală Luciana Antoci răspunde: “O orchestrare politică” / Testele – “cu atât mai importante” cu cât nu mai există teze

Elevii de gimnaziu și liceu din județul Iași dau, în perioada 12-23 septembrie, o serie de teste inițiale ce urmăresc să stabilească nivelul pregătirii lor la începutul noului an școlar,…
Vezi articolul