BACALAUREAT 2025 – Sesiunea specială rezervată olimpicilor. Calendarul este anunțat cu doar două luni înainte de examen. Înscrierea începe pe 19 mai, iar pe 22 mai are loc prima probă, cea de Limba și literatura română

23.868 de vizualizări
Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com
Calendarul sesiunii speciale a examenului național de Bacalaureat – 2025, sesiune organizată pentru participanții la olimpiadele internaționale și alte competiții internaționale, a fost publicat în Monitorul Oficial, cu doar două luni înainte de organizarea examenului. Înscrierea candidaților în această sesiune începe pe 19 mai, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 6 iunie 2025.

Este vorba despre sesiunea specială organizată pentru absolvenții de liceu participanți la loturile olimpice și la competițiile sportive și artistice internaționale care se desfășoară în aceeași perioadă cu examenul național de Bacalaureat 2025 – sesiunea iunie-iulie și pentru absolvenții de liceu care susțin examen de admitere la academii militare din SUA.

  • Ordinul care stabilește calendarul a fost aprobat de ministrul Daniel David pe 20 martie și publicat în Monitorul Oficial pe 21 martie.

Aceasta înseamnă că acest calendar a devenit oficial cu exact două luni înaintea începerii sesiunii.

Înscrierile au loc în perioada 19-21 mai. Candidații vor da proba scrisă de Limba și literatura română pe 22 mai, celelalte probe scrise până pe 27 mai, iar evaluarea competențelor de comunicare în limba română, limba, internațională, digitale, limba maternă – în perioada 30 mai – 4 iunie. 

Afișarea rezultatelor pentru lucrările scrise și depunerea contestațiilor este prevăzută pentru 30 mai. Rezultatele finale vor fi afișate pe 6 iunie.

Calendarul sesiunii speciale – Bacalaureat 2025:

19-21 mai 2025 – Înscrierea candidaților la sesiunea specială de examen

22 mai 2025 – Limba și literatura română – proba E)a) – proba scrisă

23 mai 2025 – Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – proba scrisă

26 mai 2025 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E)d) – proba scrisă

27 mai 2025 – Limba și literatura maternă – proba E)b) – proba scrisă

30 mai 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

2 iunie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

3 iunie 2025 – Evaluarea competențelor digitale – proba D

4 iunie 2025 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

30 mai 2025 – Afișarea rezultatelor până la ora 12:00, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00-18:00)

31 mai 2025 – Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (până la ora 12:00)

2-4 iunie 2025 – Soluționarea contestațiilor

6 iunie 2025 – Afișarea rezultatelor finale

Ordinul de ministru stabilește:

  • Comisia județeană de bacalaureat a Inspectoratului Școlar Județean Prahova nominalizează unitățile de învățământ — centru de examen și centru zonal de evaluare pentru sesiunea specială a examenului de bacalaureat — 2025.”

Amintim că, în 2024, calendarul sesiunii speciale a fost aprobat cu doar o lună înainte să înceapă înscrierile, iar în 2023 – cu două luni înainte.

DOCUMENT DESCARCĂ Ordin calendar BAC 2025 – Sesiunea specială (OME 3.577/2025):

Citește și:
OFICIAL BAC 2024 – sesiunea specială. Înscrierile încep pe 7 mai, iar prima probă scrisă are loc pe 21 mai, cea la Limba și literatura română. Calendarul a fost aprobat cu o lună înainte de înscrieri
ULTIMA ORĂ Bacalaureat 2023 – sesiunea specială. Calendarul a fost aprobat cu două luni înainte de examene / Înscrierile sunt pe 11-12 mai, iar probele încep pe 15 mai și au loc în Prahova

Foto: © Noipornpan | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. De ce exista si probele ABCD la aceasta sesiune?
    Elevii au dat deja aceste probe la inceputul anului!
    Inteleg ca este o greseala din cauza COPY/PASTE din anii trecuti cand aceste probe erau in IUNIE?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Ateliere de aplicare de uleiuri esențiale, prezentare de parfumuri și „reconectare cu copilul interior”, în orarul Bibliotecii Prichindeilor din Praga, finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului României. Secretar de stat: E pentru prima dată când aud. Mi se pare straniu că fac publicitate unor uleiuri / Biblioteca Prichindeilor susține că activitățile cu uleiuri nu sunt ale sale, ci ale spațiului în care are și ea sediul

Printre activitățile desfășurate la Biblioteca Prichindeilor din Praga, Cehia, parte dintr-o rețea de biblioteci susținute financiar de un departament al Guvernului României, se află și două ateliere care au stârnit…
Vezi articolul

Deputatul PNL Mugurel Cozmanciuc, ultimul politician de pe lista doctoranzilor de la Academia SRI, a fost exmatriculat de două ori din cadrul școlii doctorale / Cozmanciuc: Nu comentez

La sfârșitul lunii septembrie, Senatul Academiei Naționale de Informații ”Mihai Viteazul” l-a exmatriculat din cadrul Școlii doctorale pe deputatul PNL Mugurel Cozmanciuc. Acesta este ultimul politician care urmărea să obțină…
Vezi articolul

BREAKING Conținutul portofoliului educațional al elevului, transpus în Regulamentul actelor de studii, din Legea Educației – proiect de ordin / Cuprinde toate diplomele, certificatele sau alte înscrisuri obținute de către elevi în contexte de învățare formale, non-formale şi informale

Ministerul Educației operaționalizează portofoliul educațional al elevului, potrivit unui proiect de ordin pentru completarea Regulamentului privind regimul actelor de studii și al documentelor școlare, pus în consultare publică de minister.…
Vezi articolul

Aproape jumătate dintre studenții care au aplicat pentru o bursă pe o platformă specializată din Statele Unite au folosit AI pentru a scrie eseul cerut la dosarul de înscriere

Peste 400 dintre tinerii care au aplicat pentru burse în învățământul universitar pe o platformă specializată din Statele Unite s-au folosit de Inteligența Artificială (IA) pentru a-și scrie eseurile cerute…
Vezi articolul

Ministrul Educației, despre amânarea hotărârii pentru implementarea România Educată: A necesitat o muncă desfășurată inclusiv pe parcursul nopților, atât s-a putut. Nici timpul, nici societatea nu mai are răbdare cu noi

„A necesitat o muncă desfășurată inclusiv pe parcursul nopților, atât s-a putut”, așa s-a justificat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după ședința de Guvern de vineri, în care anunțase de două…
Vezi articolul