Bani pentru profesorii din universităţi, la rectificarea bugetară: 460 milioane lei, sume cuvenite cadrelor didactice pe Legea 85

3.349 de vizualizări
Florin Cîțu / Sursa: gov.ro
Ministerului Educației i-a fost alocată suma de 460 milioane lei pentru plata diferențelor salariale prevăzute de Legea 85/2016 și reprezentând plăți restante în 2018 și 2019 pentru universitățile de stat, potrivit ministrului Finanţelor, Florin Cîţu. Acesta a precizat că pentru profesorii din învăţământul preuniversitar sumele necesare pentru plata banilor cuveniţi pentru acest an, conform legii, erau prevăzute deja în buget.

“O sumă de 460 milioane de lei a fost direcţionată către achitarea diferenţelor salariale prevăzute de Legea 85 din 2016, reprezentând plăţi restante pentru 2018 şi 2019 pentru universităţile de stat”, a anunţat Florin Cîţu după şedinţa de Guvern.

Întrebat dacă pentru profesorii din învăţământul preuniversitar existau sume prevăzute în buget, ministrul Finanţelor a spus că da, “celelate sume erau incluse, pentru cadrele didactice din preuniversitar”.

Suma anunţată de ministrul Finanţelor este cu 90 de milioane de lei mai mare decât cea anunţată de către premierul Ludovic Orban la începutul săptămânii. Acesta a declarat că “pe acest an, din suma care era cuvenită către cadrele didactice, trebuiau plătiţi 25% din suma datorată în perioada 2008-2011, nu erau prevăzuţi banii în buget. Este vorba de o sumă de 370 de milioane, pe care şi pe ăştia i-am prevăzut în buget, ca să respectăm legea“.

Reamintim că Legea 85/2016 prevede că sumele datorate profesorilor vor fi plătite în tranşe astfel:

  • 2016 – 5% din valoarea diferențelor salariale;
  • 2017 – 10% din valoarea diferențelor salariale;
  • 2018 – 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • 2019 – 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • 2020 – 35% din valoarea diferențelor salariale.

Ministerul Educaţiei Naţionale anunţa pe 7 august 2019, la precedenta rectificare bugetară că în buget rămân suficienţi bani pentru plata acestor sume: “Suma rămasă după rectificare asigură plata salariilor până la sfârșitul anului, plata titlurilor executorii, precum și plățile ce derivă din aplicarea Legii nr. 85/2016”.

Rectificarea bugetară din noiembrie 2019 a venit cu o diminuare a bugetului Ministerului Educaţiei de peste 2 miliarde lei, bani care ar fi fost prevăzuţi pentru proiectul cu finanţare europeană “România modernă, România digitală”, potrivit Ministerului. Tot ministerul Educaţiei, dar la rectificarea din luna august lăsa de înţeles că pentru un proiect similar au fost tăiate creditele bugetare şi au rămas în buget doar creditele de angajament în valoare de 2,1 miliarde lei.

FOTO: gov.ro


1 comment
  1. Concret, în cazul preuniversitarilor, era ~şi bănuiesc că încă mai este~ vorba de plata restului de bani din 2018, împreună cu tranşa de 25% aferentă lui 2019…
    Where is the money? Nimeni n~a auzit nimic, nu ştie nimic, etc. Oficialii au spus că respectivele sume au fost prevăzute în bugetul anului curent; deci, ştie cineva vreun răspuns concret? Mulţumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cîmpeanu: Ne gândim și la salarizarea sistemului de învățământ. Sigur, asta este direct legată de alocația pentru sistemul de educație, suntem acum la 3,55% din PIB. Un prim obiectiv, atingerea a 4,7% din PIB

“Ne gândim și la salarizarea sistemului de învățământ”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, la B1TV. Acesta a explicat că în România cea mai mare parte a alocărilor pe educație…
Vezi articolul

VIDEO Ce înseamnă că profesorii care nu vor să se vaccineze sau testeze „să se odihnească puțin”? Cîmpeanu: Atunci au dreptate acei părinți care spun că acel profesor poate reprezenta un pericol pentru elevii cu care intră în contact / Vom respecta întocmai cadrul legal

“Vom respecta întocmai cadrul legal fără niciun fel de discriminare și fără a exceda Codul Muncii”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la Digi24, întrebat ce a vrut să spună…
Vezi articolul

BREAKING Reacție dură a sindicatelor din Educație la „fuga de răspundere” a „pedagogilor” invocată de ministrul Sănătății: Guvernul României a fugit de răspundere amânând majorările salariale legale pentru profesori / Anunță proteste de luni, în toată țara, dacă nu va fi modificată instrucțiunea pentru ca elevii să fie testați „cu prioritate” acasă

Cele două federații sindicale din învățământul preuniversitar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” „solicită Guvernului României să intervină și să stopeze politica de umilire…
Vezi articolul