Bilet unic pentru toate muzeele din Maramureș, începând cu luna mai. Costă 5 lei pentru elevi și va putea fi folosit timp de 5 zile

130 de vizualizări
Foto: pch.vector on Freepik
Toate muzeele din Maramureș vor putea fi vizitate cu un bilet unic, începând cu luna mai 2023. Acesta va costa între 5 lei și 25 de lei și va putea fi folosit timp de 5 zile de prima intrare la un muzeu, scrie Agerpres.

Toate muzeele din judeţul Maramureş vor putea fi vizitate cu bilet unic ce va putea fi cumpărat de la fiecare muzeu partener sau online.

Proiectul Visit Maramureş Pass prevede înfiinţarea Biletului Unic de vizitare a muzeelor partenere, care va putea fi achiziţionat începând cu luna mai 2023. Acesta va avea o valabilitate de 5 zile de la activare, mai exact de la efectuarea primei vizite folosind Biletul Unic.

Preţurile vor fi cuprinse între 5 şi 25 de lei: 5 lei pentru preşcolari, elevi, studenţi, 15 lei pentru pensionari, 25 de lei pentru adulţi.

Muzeele ce pot fi vizitate sunt: Muzeul Judeţean de Artă ‘Centrul Artistic Baia Mare’, Muzeul de Mineralogie ‘Victor Gorduza’ Baia Mare, Muzeul de Ştiinţe Astronomice Baia Mare, Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş, prin care se va implementa proiectul Visit Maramureş Pass.

Acordul de parteneriat este semnat între principalele muzee şi Organizaţia de Management al Destinaţiei Maramureş, potrivit serviciului de comunicare al Consiliului Judeţean Maramureş.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noi detalii din cazul creșelor unde directoarea și angajatele furau mâncarea copiilor. Acestea au mai furat un frigider și detergenți. Angajatele creșelor i-ar fi oferit sume de bani și „atenții” directoarei pentru ca aceasta să închidă ochii

Directoarea şi celelalte angajate ale creşelor din Ploieşti furau, pe lângă mâncare, şi produsele de igienă şi electrocasnicele care ar fi trebuit să ajungă la copii, potrivit anchetatorilor. Mai mult,…
Vezi articolul

Să nu dăm această lovitură sectorului de tehnologie din România – mesajul Evelinei Necula, co-fondator Kinderpedia, despre impactul pe care l-ar avea alegerea unui președinte extremist asupra antreprenorilor și companiilor

Duminică mergem la vot. Avem de ales între un parcurs pro-european și izolare. Între dezvoltare și subdezvoltare, între investiții și dezvoltare sau fuga capitalului din țară, scrie Economedia.ro. Mai mulți…
Vezi articolul